Pe strada luminată, în mulțime,
Se tot deschid sertarele dorinței.
Bărbatul adormit dă frâu putinței,
Fermeia ațipește printre rime.

Înot și eu în râul umilinței
Și mă ascund în prag de-ntunecime.
Suntem la fel, de azi și din vechime,
De somn cuprinși, chiar când ne dăm silinței.

Cu gesturi largi și lene adunată
Mă identific ochiului cel dur
Al celui cu speranță amânată.

E patul strâmt și fără de contur.
Din somnul meu mă voi trezi odată,
De n-am să fiu în tot ce e în jur.