Când am plecat din lumea asta vie
Spre malul cu durere și lumină,
Cei ce-au rămas în casa mea la cină
Târau tăcuți fărâma de vecie.

Mă întorceam ades cu toba plină,
Rosteam spre toți cuvinte ce îmbie,
Ceream un colț de pâine aurie
Și-un strop de pâine dulce și senină.

Cu ei am stat în seri cu lună nouă,
Le-am răsădit speranța pe la porți
Și am uscat durerile de rouă.

Cu toți am tras nădejdile la sorți
Și m-am gândit o clipă, poate două,
Că n-am murit, doar cei de azi sunt morți.