antiserendă frigului:
trup gol...
drum strâns la mijloc,
ghiocei ce vor muri ,
zorii te prind goală râzând

antiserenadă fragilității:
la zidurile torturate
un cactus în inimă
mă scald în reflex de lacrimi

cu vântul îmi vizitam sclavia,
erai mare și adormeam pe țărm
erai pădure și însetat sorbeam veșnicia...
așteaptă vântul singur