fantoma va mai fi la masa mea de lucru
sau poate va intra prin crăpături ninsoare
vor crește mormane de hârtie nescrisă
lampa sfârșindu-se va jeli o altă unsoare

cărunta felină bătrână ca praful de pușcă
va depăna ghemul literelor aruncate la coș
pendula va tăia umbrele în părți egale
icoanele îmi vor zâmbi cu reproș

procesiuni de molii ce-au hăituit covorul
șterg pașii mei din forma petalelor de lână
prin scamele care-au umplut de tot pereții
se târâie înghețul ca o moartă mână

eu poate sunt un prinț haotic
sau vreun erou mojic viclean
Vasile Munteanu eram mai an
întâmpinând lutul răsăririlor
cu fruntea lipită de coasă

limba mea era un gușter abil
care-și lepăda cozile culorile
scriam despicat toate întrebările
mirându-mă de nopțile care cresc
sau că oamenii se pot îmbolnăvi

din pragul casei mele universul
se-nstrăinează-n infinite drepte
aștept indiferent la cap de trepte
să se înalțe peste lucruri pod
să-mi duc la adăpost argintăria

cândva porniesem a tăia copacii
toporul s-a frânt și a ruginit
abia pe câțiva am scrijelit:
“eu + poezia = love”
coaja a crescut indiferentă la loc

cine dă măsură secundelor?
cine dă măsurilor nume?
un câine mușcă de poale o lume
îi ies prin rană câmpuri arate
fluvii de sânge îi urcă pe spate

străini ne sunt cei care ne iubesc
cei care ne urăsc ne sunt așa aproape
fantoma va mai fi la masa mea de lucru
sau poate va intra prin crăpături ninsoare
vor crește mormane de hârtie nescrisă
lampa sfârșindu-se va jeli o altă unsoare