Întoarce-te din plesnituri de stâncă,
Din scobituri de râpi muiate-n rouă.
Despică umbra muntelui în două,
Fugi de genunea norilor, adâncă.

Arată-mi chipul blând de lună nouă
Și nu privi în urma clipei încă,
Să nu te soarbă hăul ce mănâncă
Frânturi de nimb, când împrejuru-i plouă.

Învinge-ți neputința, prinde-ți șalul
Căderilor de fluvii ce împart
Nădejdi și spaime ațipind pe malul

Vegherilor clipind tăcut în cart.
Întoarce-te, iubito, sari în valul
Izvoarelor ce nu ne mai despart.


9 august 2004