Albul cel alb din ceruri se coboară,
Plete de foc pe zări necunoscute,
Mulțimi de ochi de Argus pe redute
Căruntul ceas cu râvnă îl măsoară.

Brațe prelungi ce-nchid adânci volute,
Amestecând visările-ntr-o doară
Și paznicul iubirii ce-mpresoară
Adâncă rană, clipa-n zboruri mute.

Fără de timp, cu anul cât o viață,
Gigant de bronz prin spații petrecut,
Veghează grav icoanele de ghiață.

Ființa mea în gând l-a smuls din lut.
Bătrânul zilei, cu-al său trup de ceață,
Mișcare e, repaus absolut.