a-ți aduce aminte tăcerea privind o poză
cu mănușile suflecate până subsuori
urmărind încordat toate unghiurile
care în clipa neterminată nelucrată a surprinderii
ți-au scăpat printre degetele
pe atunci neînlănțuite lianei deschise a textilelor

mai ții minte (?) și mirosul de ciocolată fierbinte
invadează Pământul să aducă omenirii senzația
unei zile de iarnă anume sau ceva friguros în orice caz
nemaiauzit de albastru și adânc
însărcinat până în vârful urechilor cu mercur înghețat
și am avut bani de una singură

una singură a fost ruperea aceea de tot
acum tocită de jumătatea mea de indiferență
și uitată de întreaga ta jumătate de memorie
mă parcurge sinuos teama
că frigul nu va mai veni niciodată
sunt pedepsit la iubire și uitare de viitor
la o textură mai profundă a tinereții
poate îndrumat către o carieră de președinte
al republicii neînțelegerii din cei înțeleși

unde mai pui că nici iarna și nici în celălalt anotimp
nu se mai găsește
animal așa ca mine și ca tine
dureros de uituc și prost
înghețat într-o poziție de invidiat
din orice unghi ai privi spre realitate
sau chiar invers dacă timpul ar fi posibil

și nu e mângâierea mea pe pântece
o bătaie mai aspră și mai înălțătoare
decât o autoflagelare în tramvai
o dovadă irefutabilă și feminin de masculină
a faptului că sunt un animal unic
am blană pe unde merg și pe unde nu merg

frumos dobitoc într-un instantaneu
a-ți aduce aminte că spațiul are
mai mult de un punct și două săgeți
că sunt lucruri dincolo de ramă
e un fel de adormire la realitate
într-o cutie închisă de pe raftul
cu toate cutiile mele închise