Dă-mi un motiv să te recunosc
Atunci când trec pe lângă tine
În marea cafea amară care e orașul nostru.

Nu ai nici culoarea dimineților când eram al tău,
Nici gustul cald al toamnei în care ne învelisem.
Doar simțul opac al nedumeririi
Mă mai unește de EU cel care te mângâia,
De tinerețea mâinilor mele
Acum tremurânde legilor firii.

Nu mai aștept acel tren suferinței mele de ieri,
Mâine seară nu mai plâng stropul de uitare deviată.
Omoară-mă încet dacă vrei,
La urma urmei sunt doar un concept
În lumea celor care mă uită pe mine – OMUL
Clipă de clipă, îmbrățișare de îmbrățișare.