După milenii ce-au fost ale nimănui
Vă voi pierde sau vă voi mântui…

Furia nebună, de veacuri stăpânită
Arde-acum în valuri și lanțurile-ș despică.
Metal încins se prelinge asupra lumii
Ca o viziune a sfârșitului și a venirii.

Imaterialul se-mpletește-n material,
Vagul pur în impurul colosal.
Și-n cenușă ia formă un nou Logos
Din cei ce vorbesc întru noul Hristos.

Vorbele mi se înfig în cuget
Dar mă ard adânc în suflet,
Căci nu rostesc a dragoste,
De care…îmi e atât de sete.

Doar prin vise mai văd aripi,
Printre care lacrimi se strecoară;
Mă înfrupt din ele ca odinioară,
Și doar ele rănile mi le pot stropi…

În jertfe pot să mă ridic
Dincolo de realitate
Căci sunt totul din nimic;
Pur, impur, rău sau bun
Câte-un gând din toate
Am reușit să adun.

Să mori printre îngeri…
Să trăiești printre demoni…
Suflet de ce ,acum, tresari?
Când de secole doar dormi!

Pe mine veșnicia m-a învins,
Tu poți rămâne să fii prins,
Tu… și cu a ta jumătate,
În această aridă eternitate,
Să fii demon, dar numai o parte!
Căci cealaltă cu mine va cunoaște
O dulce, simplă moarte…

Nu te pot lăsa să fii atot stăpân
Jumătate din gânduri cu Mine rămân…
Iar chiar de vei arde și Acest Pământ,
Noile Ceruri vor fi mai departe ca oricând…