Piața umană

Aici totul pare atât de negru
Încât și lumina s-a îmbrăcat în doliu
Jeluindu-și propria moarte în neant.
Am ajuns cu toți aici îmbrăcați în negru
în țara neumbrei lipsiți de propriul orgoliu
Iar umbra ne ține loc de suflet, impozant
Și fără prihană ne șerpuim pe fața pământului
Îmbrăcați în negru, să-i smulgem întunecimea
Și cugetul ascuns de gândul nostru crud și neumblat.

Cam așa am ajuns cu totul cotropiți
De dorința ascunsă de a fi pământ
Și stăm pasivi, în negru îmbrăcați
Ca umbra să ne poarte prin negrul neumblat.

Dar închizându-ne în lipsa de cuvânt
Ne naștem negri și la port și-n gând
Fără dorința de-a ieși vreodată
În haosul ce s-a deschis în față.
Lăsă-m doar umbra fără pic de viață
Ca să –ne poarte-n negrul de paiață
Fiind cumpărați de alte umbre prin piață
Am devenit durere risipită-n ceață.

Și chear ironic pot să zic
Am prins a fi și noi afaceriști
Ne vindem și durerea
Ca și cum, se mai ascunde-n ea înc-un nebun.