agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-01-06 | [This text should be read in romana] | Prolog Bărbatul își aruncă haina pe cuier, dar, ca de fiecare dată, constată că aceasta nu se, agățase ci căzuse. Cu o doză măsurată de amuzament, își spuse că va trebui să se dezobișnuiască de acest obicei, deoarece, în loc să o agațe, trebuia să se aplece după ea de fiecare dată. De cinci ani, zi de zi, de câte ori intra pe ușă, încerca figura. Reușise de foarte puține ori, iar aceste reușite se datorau norocului. Pe masa de lângă cuier zăcea un plic, corespondența palpabilă. O singură persoană îi trimitea scrisori pe hârtie, rețelele de calculatoare constituind baza corespondenței. Regulat, în fiecare săptămână, primea o scrisoare. Nu era mare lucru, povești insipide și răspunsul la mutarea sa precedentă la șah. Înaintă până în prima cameră, unde era instalată o masă de șah cu piese imense. Partida era pe sfârșite, iar el intuise deja de două săptămâni că o va pierde. Mai lipsea o singură mutare. Regina trebuia să se interpună între pionul său și rege. Știa că nu mai avea nici o șansă. La un scor de patru la patru, aceasta era partida decisivă. Așa conveniseră de la bun început. Nici măcar nu deschise plicul. Se așeză pe fotoliu și privi înciudat tabla. --Bătrân încăpățânat, dacă știam că ești atât de bun la șah, nici n-aș fi vrut să aud de tine. Am cheltuit o cincime din salariul meu, numai ca să-ți satisfac poftele și să îți răspund prin corespondență poștală, atât de costisitoare și demodată. Se lăsă pe spătarul scaunului și privi tavanul, zâmbind : --42 de credite într-o lună, pentru patru foi și patru plicuri. Trei ani de salariu și, totuși, tu ai fost prea ocupat să ne întâlnim ! Se întinse și luă plicul de pe marginea mesei de șah. Începu să tragă de o margine. --Îți voi cere înapoi toți banii pe care i-am cheltuit pe acest capriciu. Nu te voi lăsa să mă învingi! Scoase foaia de hârtie și o despături, așteptându-se să vadă scrisul mic și ordonat al bătrânului. În loc de aceasta, descoperi o foaie de hârtie tipărită. Descoperi antetul : Devorak, Birou de avocatură și servicii bancare. Citi la repezeală scrisoarea, apoi, cu privirea ațintită asupra tablei de șah, o lăsă să cadă pe podea. După câteva momente, cu o mână tremurândă, împinse regele alb. Acesta căzu cu un zgomot cristalin. Câștigase partida în ultimul moment. Mereu avea un noroc orb. De câte ori se găsea într-o situație disperată, reușea cu mult noroc să scape cu fața curată, doar că, de această, dată nu era sigur dacă fusese noroc sau ghinion. * --Alfred Devorak, spuse omul, întinzându-i mâna. Strângând o mână lipsită de vlagă, Erik se prezentă, la rându-i. --Luați loc, domnule Faden. De foarte mulți ani aveam relații de afaceri cu tatăl dumeavoastră. Sincer să fiu, era un om destul de ciudat, dar mereu s-a priceput la afaceri. Permiteți-mi să îmi exprim sincerele condoleanțe. --Desigur, domnule Devorak. Nu l-am cunoscut foarte bine pe tata, dar a avut grijă să îmi ofere o educație aleasă. --Dar nu ați avut parte de dragostea de părinte, așa-i? Oricum ar fi și chiar dacă pentru dumneavoastră a fost mai mult un prieten îndepărtat, el v-a iubit. Astăzi vom perfecta moștenirea. Este vorba de o navă de comerț interplanetar și un cont care conține 3200 de credite. Asta, după ce au fost plătite toate datoriile. --A avut datorii ? Avocatul își dădu ochelarii jos și îi șterse o clipă, îngândurat. --Și mai are. Nu a apucat să finalizeze un contract. Asta l-a costat toată averea. Însă, după cum spuneam, a fost un bun partener de afaceri și am avut grijă să negociez în așa fel, încât să nu piardă chiar totul. Îi eram dator. --Știți ce s-a întâmplat cu tatăl meu? Avocatul ridică din umeri. --Nimeni nu știe. Ați putea dumneavoastră să vă interesați la poliție, dar, având în vedere cine și cum era privit tatăl dumneavoastră de către autorități, cred că nu ar fi deloc indicat. A fost ucis. Acest lucru este sigur. Bărbatul clătină din cap. --Totul este învăluit în mister. Acum, parcă îmi doresc să fi fost cu el. Avocatul se retrase în spatele unui birou și îi făcu semn să ia loc pe scaunul din fața biroului. --Tatăl dumneavoastră a fost bun prieten cu tatăl meu. Am avut plăcerea să fiu de față la multe întâlniri între ei. Pot să vă spun că era foarte mândru de dumneavoastră. Bărbatul pufni în râs. --Vă imaginați că am să cred așa ceva ? Nu a fost niciodată acolo când aveam nevoie de el. --Poate că nu, dar de la el știu că aveți licență de zbor interplanetar. Avocatul se ridică și veni în fața bărbatului. Se sprijini de birou și își dădu din nou ochelarii jos, pentru a-i ștearge. --Tata i-a fost mereu dator tatălui tău, iar acum eu îți voi face ție un ultim favor în amintirea generozității lui. Ai posibilitatea să câștigi 1000 de credite, dacă vei duce la destinație o persoană, cu nava ce ți-a lăsat-o tatăl tău. Nu este mult, dar, deocamdată, atât pot să-ți ofer. --M-am gândit să vând nava și să trăiesc liniștit. Avocatul își îngustă ochii. --Știam că asta aveați de gând. Din păcate, nu ați încasa mai mult de trei mii pe navă. Am fost nevoit să o vând pe cea despre care vă povestea și să iau alta, ceva mai veche. Așa am reușit nu numai să vă las cu ceva bani și o navă, dar să vă scap și de o viață grea de datornic. Credeți-mă, domnule Faden, nu vă imaginați ce am făcut pentru a acoperi rezilierea contractului. De aceea doresc să mă achit de două datorii : una față de tatăl dumneavoastră, iar alta față de persoana în cauză. --Mi se pare mie sau mă șantajați, domnule Devorak ? Avocatul surâse. --Nu este șantaj. Vreau să vă conving să continuați afacerea tatălui dumneavoastră. Este o afacere profitabilă. Toată lumea are de câștigat. --Sunt sigur. În special dumneavoastră. Cât a muncit tata ca să ajungă aici? --Cred că vreo 40 de ani. --40 de ani închis pe o navă cargo ! Asta e viață ? --Nu cred că înțelegeți. Tatăl dumneavoastră a avut parte de o viață palpitantă. A văzut zeci, poate sute, de planete. A avut prieteni pretutindeni în galaxie, iar familia sa, ei bine, sunteți un bărbat norocos, deoarece ați însemnat totul pentru el; cred că a reușit să ia de la viață tot ceea ce alții nu vor lua nici în cinci vieți. --Ceva este putred. Aștept să mă informați asupra datoriilor lăsate de tatăl meu. Avocatul oftă, își puse ochelarii și se întoarse în spatele biroului. Tastă câteva rânduri, apoi își încrucișă mâinile. --Această moștenire a fost întocmită sub formă de testament legal pe planeta Furius. Legalitatea lui este imposibil de pus la îndoială, deoarece guvernul de pe Furius este în Federație, dar, în același timp, pe lângă legile Federației sunt valabile și legile de acolo în privința testamentelor. Astfel, dacă se pune în aplicare testamentul în urma morții celui care l-a întocmit și există datorii, cei care trebuie să plătească datoriile sunt rudele, până la cele de gradul șapte. --Ce datorii avea tatăl meu ? --Mult prea mari, ca să le acopăr din averea sa. Am ajuns la o înțelegere cu creditorii tatălui dumneavoastră. Ai timp un an să achiți datoria. Rate lunare fixe de 10 mii de credite, dobânda inclusă. În plus, 12 mii de credite trebuie achitate, pentru a recupera nava tatălui tău. --Asta e moștenirea mea. Ce dracu’ să fac cu ea ? Am s-o contest ! --Nu este bine să încerci o acțiune legală. Creditorii tatălui tău ar putea să facă lucruri urâte. Era implicat în câteva afaceri care depășesc sfera legalului. --Deci nu am cum să te refuz. --Dacă ții la viața ta, mă tem că nu poți. * A doua zi inspectă nava. Era cel mai jalnic hârb pe care îl văzuse vreodată. Nici măcar la școala de pilotaj nu văzuse o navă care să arate mai rău. Era incredibil pentru el. Ridică din umeri, resemnat, și-l înjură pe avocat. Se părea că, de când murise tatăl său, toate mergeau prost. Nu îl deranja prea mult lipsa acestuia și nici măcar gândul că părinții lui se stinseseră. Pe mama sa nu o cunoscuse, iar tatăl său era doar o înșiruire de amintiri de când fusese copil. Câteva vizite la școala-internat la care fusese dat. O întindere mult prea mică pentru a-l considera ruda sa cea mai importantă. Până și pe profesorul de sport sau cel de științe economice, pe care-i urâse, îi putea considera părinți, dar în nici un caz pe bărbatul acela cu ochi albaștri și păr aproape albit, care îl vizita cel mult odată la trei luni câte o oră. Își ocupă întreaga zi făcând teste navei. Nu primi permisiunea să o testeze în zbor și de aceea stătuse mai mult de 15 ore privind diferite monitoare sau înlocuind piese. Totuși, când ieși din navă și apăsă butonul de închidere a trapei, era mulțumit. Nu era o navă nouă și nici una din ultimele cinci generații de nave, dar putea concura cu acestea din punct de vedere al calităților. Acum lipsea doar un test pe viu, pentru că niciodată nu-l convinseseră testele simulate. Decise să meargă să viziteze locurile frecventate de piloții de cursă lungă, cei asemenea tatălui său. De când pusese piciorul în biroul avocatului, iar acesta îi vorbise despre tatăl său, simțise o nevoie acută de a înțelege cine a fost tatăl său. Poate, ca părinte nu fusese bun de nimic, dar îi plătise educația într-o eră în care cei educați ca și el erau cotați ca aparținători ai clasei cu sânge albastru. Cu alte cuvinte, cei educați nu se amestecau cu oamenii de rând, care reprezentau o majoritate absolută de aproape 80 de procente. Adesea, tatăl său îi scrisese despre oamenii de rând, spunând că sunt mult mai cumsecade decât cei educați. Pe unii îi cunoștea în amănunt din scrisorile tatălui său. Totuși, acum când avea situația de ansamblu a datoriilor acestuia, nu pricepea de ce îi scrisese și insistase să i se răspundă prin corespondență poștală, care era extrem de scumpă. Utilizarea calculatoarelor era în plină ascensiune și toate celelalte denotau extravaganță și bogăție. Pe când intra pe ușa localului, își zise că probabil acest lucru va rămâne unul dintre multele mistere ale tatălui său. Se așeză la o masă și așteptă. Nu după mult timp, apăru o femeie, care se așeză la masa lui, adresându-i-se : --Sticlete ? Erik o studie. Avea o frumusețe stranie. Ochii aproape galbeni, fața albă, buze roșii și un păr argintiu. --Nu. Pilot. Doriți să beți ceva ? Femeia îl privi cu luare aminte și pe neașteptate izbucni într-un hohot de râs isteric. Bărbatul privi jenat în jur, dar se părea că nimeni nu lua în seamă comportamentul femeii. --De mult n-am mai râs atât de bine, omule. Dacă ești atât de drăguț să îmi iei o bere de scoarță, îți rămân datoare veșnic. Imediat veni și chelnerul, un tânăr îmbrăcat murdar, care mirosea a transpirație, de parcă nu se spălase de zeci de ani. Dădu comanda și remarcă privirea aproape îngrozită a tânărului când femeia îi făcu cu ochiul. --Dar spune-mi, vrei s-o tai de la masa ta ? --Nu, doamnă. Chiar v-aș ruga să rămâneți, aș dori să discut cu cineva. Știți, mi-am pierdut tatăl și am moștenit o datorie măricică. --A crăpat tată-tu? Nasol. Cât ești dator ? --În jur de 100. Femeia îl privi neîncrezătoare, apoi izbucni din nou în râs. --Hai că-mi placi, mă ! Faci cinste la o necunoscută cu cea mai scumpă bere de aici, da-ți faci probleme de 100 de credite ? --100 de mii de credite, doamnă. Femeia se aplecă peste masă și-l privi atentă. --Oai… nu te cred frățioare. 100 de mii ? Nu, nu te cred nici moartă. Bărbatul ridică din umeri nepăsător. --Asta este. Ce să fac acum? Cred că viața mea este pe cale să se sfârșească. --Hei, nu spune asta. Pe ce planetă a avut tată-tu datorie ? --Furius. Femeia fluieră. --Da’ știu că tată-tu a fost prost rău ! Heh, 100 de mii pe Furius face cât 500 de mii aici. Dacă vrei un sfat: ia-ți nava și mergi pe o planetă de la capătu’ galaxiei sau afară din galaxie. Poate ai noroc să scapi de ei. Erik sorbi din berea sa și se aplecă peste masă. --Cum te cheamă, dacă nu cer prea mult? Femeia chicoti amuzată. --Alana. Pe tine ? --Erik. De ce se uita la tine așa, ăla care ne-a adus berile ? Femeia se foi pe scaun, deranjată de întrebare. --Alana, nu cunosc pe nimeni aici, dar știu că toți care intră în astfel de local au încălcat legea cel puțin o dată. --Aici ai dreptate, zise femeia, izbucnind din nou în râsul ei isteric. --Vreau să fim prieteni și te asigur că, indiferent ce ai făcut sau ce hram porți, nu îmi voi schimba părerea. Alana scutură din cap. --De ce trebuie să știi ce hram port? --Pentru că pe asta se bazează prietenia, pe încredere. --Și dacă aș fi curvă, ai mai vrea să fii prieten cu mine ? --De ce nu ? Ești om, nu ? Femeia nu răspunse, ci strânse mai tare halba de bere. Erik se lăsă pe spătarul scaunului și începu să inspecteze discret ce fel de oameni erau în acea dugheană. Observă imediat că toți aruncau priviri spre ei, iar felul în care îi ocoleau privirea îi spunea că nu el era cauza acestor purtări ciudate, ci partenera lui de pahar. --Sunt o Vrăjitoare Asasin de pe Harton. Erik o țintui cu o privire indiferentă, dar înăuntrul său deja se trăseseră semnale de alarmă. Vrăjitoarele Asasin erau cei mai perfecți ucigași din galaxie. Se spunea că foloseau magia atunci când pumnalul sau altă armă, nouă sau veche, dădea greș. Peste tot se rostea cu teamă numele lor. --Ce cauți aici dacă ești o Vrăjitoare Asasin ? Parcă nu părăseați Hartonul ? Nu mai e valabilă interdicția ? --Federația ne dă voie să ne părăsim planeta când avem misiuni legale. --Deci ești într-o misiune. Dar ce faci pe aici, aștepți ținta ? Cred că e inutil să îți spun că, probabil, toți piloții știu de sosirea ta pe planetă și mai ales în acest loc. --Toți, cu excepția ta. --Eu am sosit azi aici, Alana. Dacă veneam mai devreme, probabil că te ocoleam. Oricum, îmi pare bine că nu am știut. Femeia îl privi neîncrezătoare. Își roti privirea, ca de felină, prin sală și reveni la el. --Vrei să spui că nu te sperie gândul… ? --Alana, dacă aveai treabă cu mine, eram mort deja. Nu am de ce să mă tem și, sincer să fiu, ești o prezență plăcută. Chiar îmi făceam probleme ce voi face, când nu voi putea să discut cu nimeni de aici, pentru că mă vor considera prea înșcolit. Acum știu că acostarea ta a fost o binecuvântare. Ai o pregătire vastă și o educație de excepție, am dreptate ? --Da, Erik. Cine a fost tatăl tău ? Poate l-am cunoscut. --Faden. Femeia se holbă la el cu gura căscată de uimire. --Pe trupul Preamăritului Ights, ești fiul lui Damian Faden ? --Da, l-ai cunoscut ? --Toată lumea îl cunoștea pe Damian. Nu am știut că avea un fiu. --Poate pentru că și el uita că are unul. Nu a fost un tată bun, Alana, crede-mă. Nu l-am văzut de 20 de ani, iar acum este mort. --A fost un om bun. Spune-mi, este adevărat ce mi-ai spus ? Ai datorie 100 de mii de credite ? --Da. Dar tu ești cu adevărat o Vrăjitoare Asasin ? --Sunt. Nu știi totul, Damian m-a ajutat să scap cu viață de pe Harton. Acum doi ani, nu am dus la capăt un contract și beneficiarii au cerut judecarea mea. În perioada de după sentință, aveam două săptămâni să conving pe cineva să mă scoată de pe planetă. Toți știau că sunt condamnată și doar Damian a vrut să mă scoată. Acum, sunt exilată și nu mă mai pot întoarce pe Harton niciodată. --La ce s-a expus când te-a scos ? Femeia rânji, iar ochii îi sclipiră de cruzime. --Urma să fie trimisă o altă vrăjitoare după el și, dacă nu reușea să-l ucidă din prima încercare, atunci se considera că marele Ights a dorit ca el să fie mesagerul, care a transmis că eu trebuie să trăiesc. --Nu cumva din această cauză a murit ? Femeia râse încet, aproape neauzit. --Erik, am stat cu tatăl tău timp de 6 luni. Nici o clipă nu l-am părăsit. Era datoria mea să-l apăr. Nu a mers niciunde fără mine, nici la toaletă, nici la femei, nici în baruri. După 6 luni, ne-am întâlnit cu Vrăjitoarea care trebuia să-l ucidă. Damian a trăit în continuare, iar ea s-a întors pe Harton cu o navă a Măștilor Negre. --Ai ucis-o ? --Nu era altă cale. --Înseamnă că ești bună în meseria ta. --Dacă nu greșeam atunci, aveam șanse ca peste mulți ani să conduc Hartonul, asta mi-a spus-o conducătoarea noastră. --Mă bucur să aud că tatăl meu a ajutat pe cineva, deși pentru mine nu a însemnat mare lucru. --Sunt câteva persoane pentru care a însemnat câte ceva. Fiecare om, orice ar fi făcut rău, a făcut și bine. --Alana, trebuie să plec acum. Mâine voi ieși cu nava în spațiu pentru teste. Femeia se întristă. Zâmbetul său melancolic îi îmblânzi ochii pentru câteva clipe. --Te voi mai revedea, Erik ? --Când îmi ofer prietenia, nu sunt doar vorbe și, oricum, l-ai cunoscut pe Damian. Sunt curios ce fel de om era tatăl meu. Mâine seară voi veni aici. --Te aștept. Dacă nu cumva ai observat… Mătură cu brațele deschise încăperea și continuă, plină de aroganță : --…nu am cu cine să stau de vorbă aici. Toți se tem de mine. --Am observat. Ai nevoie de ceva bani ? --Nu voi lua bani fără să muncesc pentru ei. Du-te, Erik, mă voi descurca. Du-te fără să mai spui altceva. Bărbatul se ridică de la masă și o privi din nou. Îl fascinau ochii aceia galbeni, cruzi și opaci, plini de străluciri pe care nu le putea înțelege. Femeia zâmbi, arătându-i o dantură albă, ce îi dădea un aspect și mai bizar. O salută, zâmbindu-i, și plecă. * Inspectorul de zbor întârzia. Deja erau două ore de când îl aștepta, iar fără el nu putea face testele de zbor și nici nu putea primi autorizația de comerț și transport de persoane. Stătea tolănit pe scaunul pilotului, privind manetele din plafonul cabinei. Revăzu în minte întâlnirea din seara precedentă cu Vrăjitoarea Asasin, dar, în afara numelui și statutului social de temut, ea era totuși o femeie. Nu orice femeie, ci o femeie educată și deosebit de frumoasă. Periculoasă ! Închise ochii, alungând acest gând care trăgea un semnal de alarmă. Era adevărat că Vrăjitoarele Asasin erau prefăcute și știau arta înșelăciunii la perfecție, totuși, lui i se părea că a fost sinceră cu el. Acum îi dădea dreptate profesorului său de prospectare a aparențelor, din clasa a IX a. Acesta precizase faptul că sistemul de guvernare matriarhal, de pe Harton, a făcut ca Vrăjitoarele Asasin să fie cele mai bune. Cine se aștepta de la o femeie la fapte și acte precum cele probate de locuitoarele de pe Harton ? Și totuși, Alana era o femeie frumoasă, cu niște calități deosebite. Exact ceea ce căutase el dintotdeauna. Cu toate că se gândea la Alana ca la o femeie, îi era greu să-și exprime sentimentele. În definitiv, abia o întâlnise, dar uneori lăsa instinctul să-l conducă. Putea conduce o navă spațială mai bine decât computerul de bord și putea să-și urmeze orice scop, dar întotdeauna considerase că dragostea îl depășește și, de aceea, întotdeauna se lăsa dus de val și nu lupta cu sentimentele. --Cer permisiunea să urc la bord. Reveni atât de brusc la lumea reală, încât aproape căzu de pe scaun. Un om se afla la intrarea în navă și solicita permisiunea de a i se alătura. Îl studie pe monitor și nu fu convins că acesta era Inspectorul de Zbor. Avea o salopetă murdară de ulei negru, iar pe cap purta o pălărie de fetru murdară și jerpelită. Își zise că, oricine ar fi acest om, era bine să dea dovadă de curtoazie și să discute cu el. Poate era un pilot vechi, poate îi dădea niște sfaturi utile. --Permisiune acordată. Vă aștept în cabina de pilotaj. --Mersi. Deschise ușa blindată de la cabina de pilotaj și ascultă distrat cum omul pășește agale, fluierând pe coridor. Necunoscutul se opri în pragul cabinei și mătură cu privirea iscoditoare, pupitrele. --Erik Faden, spuse, întinzându-i mâna jovial. --Þi-ai cam blindat ușa de acces în cabină. Eu sunt inspectorul de zbor Masin, spuse acesta, ignorându-i mâna întinsă și trecând pe lângă el. --Domnule Faden, văd că ați cam modificat această navă. Nu mai seamănă deloc cu una din clasa din care face parte. Aveți autorizație pentru a face asemenea modificări ? întrebă acesta, așezându-se pe locul copilotului. --Articolul 11 din Manualul de Zbor al Federației Comerciale permite modificarea navelor mai vechi de cinci generații, pentru optimizarea calităților, domnule Masin. Inspectorul se întoarse spre el mirat și îl găsi zâmbind în pragul cabinei. --Hmm, adevărat. Ce spune articolul 16 aliniatul 8 MZFC? --Nu știu textual, dar spune că orice marfă ilegală duce la confiscarea încărcăturii, a navei și judecarea pilotului pentru încălcarea Cartei de comerț…mmm… --Mai adăugați ceva ? --…dacă nu cumva transportul a fost autorizat sau între planetele respective nu este admis acest gen de comerț. --Și în acest caz ce se întâmplă ? --În acest caz, carta federativă de comerț va fi declarată nulă și intră în vigoare legile cartelor de comerț între planetele respective. --Corect, domnule Faden. Îmi pare bine că măcar piloții noi cunosc legile, pentru că cei vechi nu au habar de ele și din acest motiv avem probleme cu comerțul ilegal. Dacă partea teoretică o știți, aș fi încântat să-mi arătați dacă modificările făcute au schimbat parametrii acestei nave. Permisiunea de decolare în 60 de secunde începând de… acum ! Urmări cum calculatorul numără invers, iar după ce împinse câteva manete, ridică panoul care acoperea viziera navei. Porțile locului său de docare se deschideau, lăsându-l să vadă spațiul negru și înghețat. Câteva nave utilitare se vedeau pe mantia de catifea neagră și mohorâtă a spațiului. --10 secunde ! anunță Inspectorul cu ochii pe monitor, trăgând cu ochiul să vadă dacă se încordează în vederea combaterii accelerației de lansare. El nu se încordă, ci se lăsă pe speteaza scaunului, închizându-și centura de siguranță. Inspectorul zâmbi disprețuitor. Nava porni brusc cu o accelerație de 5 unități, fapt care-l țintui pe inspector în scaun, cu o putere pe care nu o crezuse posibilă la o asemenea navă veche. Computerul scăzu progresiv accelerarea și după 30 de secunde ajunsese la viteza de andocare, viteză mică. --Vă simțiți bine, domnule ? Inspectorul de zbor abia acum reușea să își revină, după ce șocul accelerației aproape îl aruncase în nesimțire. --Să te ia dracu' de cretin, Faden ! De ce nu ai spus ce viteză de lansare ai ? Standardul pentru nava asta era de 1058 de kilometri pe oră, tu ai avut cel puțin 5 unități! --Îmi pare rău, domnule. Ați vrut să vedeți îmbunătățirile. Nu se cade să dai sfaturi unui superior, iar eu am crezut că v-ați legat centura, conform regulamentului. --Să te ia dracu’! Te penalizez pentru asta ! Acum mișcă-te spre nodul spațial 12. Erik consultă computerul de navigație. Nodul 12 era nodul spre cele mai apropiate planete, dar era aflat la o depărtare mai mare decât celelalte. Era o strategie, pentru ca navele, care veneau de pe planete îndepărtate, să nu rămână fără combustibil pe culoarele de andocare. Porni pilotul automat, iar acesta îl înscrise pe traiectorie cu o viteză optimă. --Am fixat cursul, domnule. Timpul estimat până la nodul 12 este de 6 ore și 17 minute. --Foarte bine. Nu mă privește ce faci acum, doar să ajungem acolo, apoi să ne întoarcem. Fă abstracție de mine și de misiunea mea aici și comportă-te ca și când ai fi un comerciant. --Am înțeles, domnule. Erik ceru informații despre nodul spațial 12. Pentru următoarele 8 ore nu era programată nici o sosire sau plecare. Își desprinse centura și plecă în compartimentul destinat mărfurilor. Inspectorul îl urmă și notă fiecare pas al său. Erik ajustă câteva circuite, apoi se îndreptă din nou spre cabina de pilotaj. Se așeză pe scaun și, cu mișcări largi, ca să fie sigur că inspectorul îl observă, își prinse centura și își puse pe cap casca de luptă cu tot cu mască de oxigen. Privi spre inspectorul care făcea întocmai cu o privire nedumerită. --Simulăm atac pirat. Vom scoate de la această navă tot ce poate da. --Te urmăresc, continuă ! Erik decuplă pilotul automat și preluă comenzile. Întâi acceleră la maxim, apoi începură manevrele de evitare. Ceru computerului să-i simuleze un atac cu trei nave de o clasă net superioară celei pe care o pilota. Când primi confirmarea, începu haosul. Cu o viteză maximă, care cu greu se putea crede a fi posibil de obținut de la o asemenea navă, începu viraje și manevre de luptă. Trecu sistemul defensiv în simulare, astfel putând derula o luptă imaginară, în care nu numai că era vânat, ci chiar putea răspunde ostilităților. --Cer voie să preiau sistemele de atac, comandante. Erik privi spre inspectorul care-i întorcea o privire excitată. --Cerere permisă. Computer, transferă armele și sistemele defensive copilotului. După două ore de simulare, amândoi râdeau și urlau la fiecare reușită, ca doi studenți ai academiei de piloți în prima simulare. Când terminaseră a 16-a simulare de luptă, instructorul îi ceru să se întoarcă. Drumul înapoi se dovedi a fi mult mai plăcut. Inspectorul de zbor era acum glumeț și destins. --Chiar nu ai de ce să îți faci probleme împotriva piraților. Aici nu prea sunt. Desigur, dacă depășești sfera în care Federația nu are planete efectiv, ci doar contracte și alianțe, acolo sunt destui. Oricum, după ce am văzut ce poți, cred că ei ar trebui să se teamă. --Fii serios, cine dracu’ ar crede ce ai văzut tu? --Păi șefii mei vor fi nevoiți. Să știi că îmi era dor de o joacă de asta. De când sunt inspector, n-am mai pilotat… doar când mai dădeam peste un începător, căruia îi era frică să andocheze. Unde ai învățat să pilotezi ? --Academia Prezidențială a Aviației. --De data asta nu mi-au trimis tot dosarul. Dacă știam asta, nu te mai chinuiam cu întrebări. Cei mai buni te-au antrenat. Academia noastră este recunoscută în toată galaxia. Ești de aici ? --Născut și crescut aici. --Ești rudă cu Damian Faden ? --Era tatăl meu. --Da, păcat de el. Condoleanțe. --Mersi. Ai auzit ceva despre moartea lui ? --La noi se vorbesc multe. Se spune că a intrat în ceva mai greu decât putea duce. Nu ar fi fost o noutate. Era o legendă deja, doar că de data asta n-a mai reușit. Știai că a fost primul pilot care a ajuns bogat în două săptămâni ? --Cum adică ? --Nu l-ai cunoscut, așa-i ? --Aproape deloc. --Păcat. Tatăl tău s-a îmbogățit și a sărăcit de 7 ori. A 8-a oară se pare că i-a fost fatal. Erik se întoarse spre inspector. --De 7 ori ?! Dar cum a reușit să sărăcească ? --Tatăl tău se pare că s-a distrat și adevărul este că a aruncat cu bani în toate părțile. Nu știu ce studii avea când a primit licența, dar îți spun sigur că cel puțin o dată la cinci ani ne trimitea o diplomă nouă. Șeful meu a spus că prima dată s-a îmbogățit din prost noroc, dar a folosit banii și s-a înșcolit în domeniul finanțe și comerț. Oricum, ultimele două dăți când a sărăcit, a fost pentru că a comercializat “încărcături interzise”. --Hmm, bine, bine, dar cum a obținut din nou licența de comerț? --Era un tip extrem de inteligent și de șmecher. A mituit unde a trebuit și a depus acte noi și diplome pe care nu le puteam ignora. Se spune că a fost decorat o dată de Consiliul Federal de Comerț. --Îmi poți face rost de dosarul lui ? --În calitate de rudă, îl poți cere singur. Nu te vor refuza. * --Cunoști legea. Vei încărca mărfurile aici după ce vei avea acordul celeilalte părți contractante, care stabilește prețul la care îți va prelua marfa. Dacă vei fi prins cu mărfuri interzise, vei fi amendat, marfa va fi confiscată, în vederea distrugerii. Va urma judecata, care va putea să te condamne sau absolvi. Ești de acord cu aceste reglementări ? --Da, domnule. --Bine. Acum trebuie să pui palma aici, spuse omul, arătându-i un dispozitiv. Pe legitimația ta va fi imprimată amprenta palmară și amprenta oculară. Vă rog să priviți prin acest dispozitiv. Omul îl urmări cum privește prin dispozitiv, apoi tastă câteva comenzi pe calculator. --Ai obligația de a te supune oricărei somații din partea autorităților Federale. Dacă nu ești în limitele Federației, te privește ce faci. Nu te putem cerceta în afara Federației, dar nici nu te putem proteja. Când vor urca la bord autoritățile, vei prezenta legitimația de comerț. În cazul pierderii acesteia, vei anunța cea mai apropiată Ambasadă Comercială. --Mulțumesc. Unde pot obține informații despre prețurile din galaxie ? --Vă sugerez să vă adresați Biroului de Informații Comerciale. Un etaj mai jos, la capătul holului. --Mulțumesc încă o dată. La revedere. Ajuns la Biroul de Informații Comerciale, se așteptase să găsească mulți oameni acolo, dar nu era nimeni. El nu considera asta un noroc, ci mai mult intuia că informațiile pe care le căuta nu se găseau în acest birou. Totuși, intră. În spatele unui birou era o singură femeie, care părea a se plictisi. --Bună ziua, cu ce vă pot ajuta? întrebă aceasta, zâmbindu-i, bucuroasă că mai poate schimba o vorbă cu cineva. --Bună ziua, doamnă. Am obținut acum licența și am nevoie de informații despre mărfurile și prețurile existente în galaxie. --Numele dumneavoastră ? --Faden. Erik Faden. Femeia tastă numele și privi câteva momente monitorul. --Da. Domnule Faden, ați fost recunoscut drept licențiat în comerț. Trebuie să depuneți suma de deschidere a contului de utilizare a bazei de date a Federației. --Cât este această taxă ? --1000 de credite taxa de deschidere și 550 de credite pentru o lună standard, adică pentru 30 de zile a câte 24 de ore într-o zi, ceea ce înseamnă că veți putea utiliza baza de date timp de 720 de ore. --În regulă. Plătesc la dumneavoastră, spuse bărbatul, întinzând cardul murdar ce aparținuse tatălui său. --Inițiați transferul, vă rog. Erik tastă parola și alese sumele cerute de funcționară, apoi transferă banii. --Mulțumesc, domnule Faden. Poftiți cardul de acces și parola. Bărbatul luă cardul și ieși fără să salute. Cheltuise prea mulți bani. După ce, în ziua precedentă, pusese la punct nava spațială pe care o primise, cheltuise mai puțin decât acum, când obținuse acces într-o bază de date, întrebându-se dacă îi va fi de folos vreodată. În două zile cheltuise mai mulți bani decât o făcuse în zece ani. Contul său mai conținea 1100 de credite și ceva mărunțiș. Ieși din clădire și privi ceasul de la intrare. Mai erau trei ore până când avea să se întunece. Opri un taxi și se duse la hotel. Luă cina în restaurant, dar, în ciuda mâncărurilor gustoase, însă prea scumpe ca să-și poată permite zilnic un asemenea festin, nu mâncă prea mult. Urcă în cameră și făcu un duș, după care ceru legătura cu reședința Devorak. --Așteptam să mă contactați, domnule Faden. --Bine, acum am făcut-o. Ce urmează? --Transportul. V-am spus, am o persoană care trebuie dusă pe o planetă. --Ce planetă? --Nu este important acum. Veți primi datele cu o oră înaintea călătoriei. --Foarte bine. Este legal ? --Să spunem că nu doriți să știți asemenea detalii. Oricum, cred că prețul este satisfăcător. Cred că ați cheltuit câte ceva din cont. Acum știți cât de repede se duc banii într-o meserie bună. --Înțeleg. Voi încărca și marfă pentru destinație… --Exclus, domnule Faden. Nu este cazul să deveniți zgârcit încă de la primul transport. Spuneți-mi, câte persoane vă vor însoți ? --Vor fi trei membri ai echipajului, inclusiv eu. Avocatul rămase gânditor câteva clipe, apoi continuă : --Domnule Faden, pasagerul meu este extrem de retras, mă bizui pe domnia voastră să nu fie deranjat. --Foarte bine. Când plecăm ? --Cu cât mai repede, cu atât mai bine. --Dimineață, la prima oră, voi fi la docul 1411. Să fiți punctual, spuse și întrerupse conexiunea video. * Părăsi hotelul și luă un taxi până în suburbia unde erau docurile pentru nave mici și medii. Se afundă pe o stradă întunecoasă. Mirosul urât îi izbi nările. Cu scârbă, își înfundă nasul în gulerul hainei. Cu coada ochiului, zări o umbră, care traversă strada. Întoarse capul. Nu era nimeni… ciudat, își zise el, rămânând câteva secunde cu privirea ațintită spre priveliștea macabră din jurul său. Își înfundă mâinile în buzunare și continuă să meargă înainte. La primul colț coti la stânga, apoi la dreapta și în câteva minute se afla deja în fața barului, unde fusese cu o seară înainte. Intră înăuntru și o căută din priviri pe Vrăjitoarea Asasină. Nu era acolo. Numai fețe obișnuite, blonde, brunete, roșcate, smocuri de păr verde sau portocaliu, dar nici o culoare argintie. Bărbații erau și ei de toate felurile. De la cei tineri, pe care-i ghici a fi începători ca și el, care arătau îngrijiți, până la bătrânii cavaleri ai spațiului, pentru care înfățișarea nu mai conta. Îmbrăcați cu salopete murdare și cu capul acoperit de cele mai haioase și diverse pălării, cu bărbi, trași la față și mirosind a ulei și transpirație. Se așeză la masa la care stătuse cu o seară înainte și ceru o băutură energizantă. Rămase douăzeci de minute privind, ba spre mesele grupului exclusivist al bătrânilor, ba spre tinerii piloți, ba spre femeile din bar, dintre care unele erau prostituate, iar altele mecanici și chiar piloți sau alte meserii mai mult sau mai puțin legale. După încă o comandă, observă că un bătrân se apropie de masa sa. Era îmbrăcat cu un tricou murdar al Academiei Marine Spațiale, o pereche de pantaloni de la un vechi combinezon de luptă, iar pe cap purta o beretă a marinei, aruncată în bătaie de joc. --Pot să stau aici ? --Da, domnule. --Nu pari a fi de prin locurile astea, tinere. --Nu sunt de pe aici. Azi mi-am obținut licența. --Felicitări… Erik îl privi pe bărbat descumpănit. Îi privi zâmbetul enigmatic și nu putu să își dea seama dacă era o ironie sau îl gratulase cu adevărat. --Eu sunt de mult pe aici, tinere. Cunosc fiecare centimetru al galaxiei… --Cât ? Bătrânul rânji și se aplecă peste masă. --10 credite. --Nu ai informații pentru 10 credite. Să-ți spun eu cum facem: îți cumpăr o băutură și stăm la o discuție prietenească, de acord ? Pilotul înlocui rânjetul cu un zâmbet mai agreabil. --De ce nu ? Ce ai vrea tu să știi ? --Cum îți merg afacerile ? Bătrânul se lăsă pe spătar și comandă o băutură spirtoasă. --Destul de prost. Am făcut prostia tinereții. Am cumpărat marfă de toți banii și acum fondurile îmi sunt blocate pentru 5 zile. Am fost nevoit să împrumut 10 credite. --10 credite pentru 5 zile, căpitane? Aș spune că trăiești pe picior mare. --Am avut un profit frumos. 200 de credite pentru un drum de 6 ore. Au apărut probleme la rampa de descărcare a docului meu și acum sunt falit 5 zile. Cred că îmi pot permite să mă distrez și eu puțin. --Sigur. --Știi ce îmi pare rău ? Aș fi putut scoate 1000 de credite într-o zi, dacă nu se strica javra aia de macara. Făceam cinci drumuri și eram bun de concediu. Oricum, trebuie să înveți să ai răbdare în meseria asta. Eu m-am resemnat și zic că totuși e bine și cât am scos. Auzi, îmi ești simpatic, nu vrei să știi de unde am încărcat marfa? --Am încărcătură deja. --Aha, păi, na, păcat, ce pot spune? --Chiar că e păcat. --Pot să te întreb ceva? Erik îi făcu semn din cap. --Cică ieri ai stat la masă cu Vrăjitoarea… --Și ? --Cine e ? --Cum adică ? E o Vrăjitoare de pe Harton. --Nu asta am vrut să îmi spui. Ce a vrut de la tine ? --Nimic, suntem prieteni. Omul făcu ochii mari de uimire. --Nu ți-e frică de ea ? --Nu. De ce să-mi fie ? --Nu știi ce fac Vrăjitoarele astea ? --Știu, omule, dar, dacă nu are treabă cu mine, asta e. Crezi că e mai bine să ai prieten un mercenar de pe Sibaum sau un Mântuitor de pe Flaider? Bătrânul pilot îl privi îngândurat. --Nu știu, dar ăia îs bărbați și nu te înșeală ca muierile astea. În locul tău aș avea mare grijă… --O să am grijă. Fii pe pace. Oricum, mai bine o Vrăjitoare, decât un mercenar, care te-ar vinde, dacă ar avea ceva de câștigat. --Poate ai dreptate. Mă duc acasă acum. Poate reușesc ăia mâine să repare janghina aia de macara. --Mult noroc. Poate ne mai vedem. --Chiar că. La revedere. Erik termină a treia băutură energizantă și se decise să plece. Era îngrijorat pentru Vrăjitoarea Asasin. Bănuia că are probleme cu poliția sau poate chiar mai rău, iar în acea seară nu venise, așa cum promisese. O așteptase două ore, iar a doua zi trebuia să fie odihnit. Plăti și se îndreptă spre ieșire. În spatele său, trei bărbați se ridicară și-l urmară. Ajuns afară, privi cerul care își storcea norii. O ploaie măruntă și fină îl făcu să se înfioare. Acum mirosurile nu mai erau atât de puternice. Merse drept, cu gândul să iasă la prima stație de taxiuri. Luminatul stradal era destul de rar, dar din o sută în o sută de metri o lumină oarbă străbătea cu greu atmosfera tenebroasă a străzii. Întoarse capul, crezând că a auzit ceva. Nu descoperi absolut nimic în spatele său. Își continuă drumul, dar de această dată sentimentul că este urmărit era de-a dreptul sfredelitor pentru mintea sa. Începu să fluiere și se opri în apropierea unui felinar, prefăcându-se că urinează. Observă o sclipire, ca o scânteie, și avu certitudinea că este urmărit. Privi spre felinarul din depărtare și își continuă drumul, până sub cel mai apropiat felinar, făcând un raționament simplu : dacă cel care-l urmărea ar fi avut o armă de distanță, l-ar fi somat deja. Neștiind cu cine are de-a face, într-o înfruntare cu arme de luptă corp la corp, era mai binevenită lumina. --Oricine-ai fi, arată-te! Strigă, străpungând întunericul din depărtare. Un foșnet abia auzit îi răspunse din stânga. O siluetă se contură din față. Un om bine clădit înaintă agale până la zece metri de el. --Am auzit că ai ceva de împărțit cu cei de pe Sibaum. Eu sunt de pe Sibaum. --Atunci este imposibil să fii singur. Javrele nu au onoare ! Individul, pe care îl auzise în întuneric, păși în penumbră. --Jignirile nu rezolvă nimic. Vreau cardul de acces de la nava ta. Promit să te las în viață. Erik pufni disprețuitor. --Zău? Individul scoase, de sub pelerina tipic militărească a mercenarilor de pe Sibaum, o baionetă imensă cu tăiș dublu. --Nu-ți spun a doua oară! răcni acesta amenințător Celălalt scoase și el o baionetă de același gen. Erik dădu un pas în spate și desprinse de la brâu un cilindru de metal. Își depărtă picioarele, fixându-și centrul de greutate așa cum fusese învățat la academie și așteptă atacul. Acesta nu întârzie mult. Cel din stânga se repezi spre el, în același timp cu cel din fața sa. Atacul nu reuși, dar acum cei doi luptau ca unul singur. Unul ataca, iar celălalt apăra și invers. Era o stratagemă standard. Nimeni nu rezista mult uzurii unui astfel de luptă. Practic, nu mai aveai timp să te odihnești, fiind asaltat continuu. Erik se retrase câțiva pași, apărându-se și, când unul dintre ei se pregăti de atac, se întoarse și sprintă câțiva pași. Acum, când știa cu cine se luptă, îi convenea mai mult penumbra. Lovi cilindrul, pe care-l avea asupra lui, de coapsă iar acesta se lungi, devenind un drug de metal. Cei doi se apropiară precauți, dar nu avură timp să atace, pentru că Erik preluă inițiativa, atacând furibund. Baionetele lungi, lovite de arma sa, scoteau scântei, iar scrâșnetele de metal pe metal erau mult mai puternice decât gâfâiturile oponenților. Cu o lovitură bine gândită, lovi pe unul dintre ei în plină față, apoi îl întărâtă pe celălalt, rotind drugul haotic. Acesta atacă imediat și, în momentul în care baioneta lovi drugul de metal, Erik îi dădu drumul și-l lovi pe oponent cu pumnii. Acesta se retrăgea repede, încercând să scape de lovituri. Traversară strada în numai câteva secunde. Mercenarul se lovi cu spatele de zidul unei clădiri. În acel moment, Erik trecu de la atacul cu pumnii la atacul combinat. Lovituri și prize. După câteva astfel de încercări, o priză reuși în sfârșit, iar mercenarul urlă de durere. Umărul drept îi fusese dislocat, apoi urmă o lovitură cu vârful degetelor, care-i scoase un ochi și, după încă două lovituri, intercală în atac o lovitură care-i sfărâmă laringele. Totul durase câteva secunde. Celălalt oponent se apropie precaut. Privi spre cadavrul camaradului său. Lichidul cristalin dintr-un ochi se amesteca cu sângele, prelingându-se pe obraz. Zona gâtului era violacee, iar din gură și din nas îi curgea sânge. Mercenarul scuipă în acea direcție și-l privi cu ură. --Te voi ucide în cel mai dureros mod posibil. Un urlet de agonie veni de undeva din spatele lui Erik. Apoi un râs pițigăiat și isteric sparse liniștea. Erik zâmbi crud, în timp ce în spatele său o făptură se apropia agale, emanând agilitate de felină. Ajunse în dreptul lui și îi puse mâna pe umăr. Mercenarul se holbă îngrozit la femeia care apăruse. --Îl vrei tu, Erik ? Bărbatul negă din cap și observă cum mercenarul ia poziție defensivă, iar mâna, care-i fusese pusă pe umăr, se încoardă. Erik rămase în așteptare ca și ceilalți. Timpul părea că încremenise. Cei doi se fixau ca animalele de pradă. Deodată, simți cum mâna de pe umărul său dispare și în secunda următoare mercenarul se prăbuși în genunchi, fără a fi apucat măcar să se miște din loc sau să schițeze un gest. După rana de la gât, Erik deduse că îl ucisese cu un cuțit, care aproape îl decapitase. Femeia rămase în aceeași poziție, până când capul mercenarului lovi asfaltul. Erik avu timp să vadă cum mușchii femeii tremură sub haina mulată pe corp, apoi, cu mișcări încete, cum se întoarce spre el și-i zâmbește. --Nu credeam că poți face față unui mercenar de pe Sibaum. Ai fost magnific. N-am mai văzut o asemenea dovadă de agilitate și putere la un loc niciodată, Erik. Superb ! Bărbatul o privea încă, nevenindu-i să creadă că ceea ce văzuse poate fi real. --Eu nu credeam că un mercenar poate fi ucis atât de ușor. Femeia zâmbi înțelegătoare. --Nu a murit ușor, deși nu era un mercenar foarte experimentat. De obicei, evit o confruntare directă cu ei. Ãsta nu era foarte bun. A greșit, cu toate că știa cum să înfrunte o Vrăjitoare. --Cu ce a greșit ? --Întâi, că m-a lăsat să atac, apoi, cel mai grav a fost că… a clipit. Femeia se apropie de el, zâmbind. --Îmi pare bine să te văd, Erik. --Și mie, Alana. Vrei să vii cu mine ? Trebuie să discut cu cineva din bar… --Haidem. În câteva minute ajunseră înapoi. Erik intră și îl căută din priviri pe pilotul cu care discutase. Îl găsi undeva în spate, discutând cu o femeie. Privirile li se întâlniră și bătrânul îngheță pe scaun. Erik străbătu încăperea și îi făcu semn femeii de la masa bărbatului să dispară. Aceasta îl privi pe companionul ei și văzu că era speriat. --Să-l chem pe Jurgen? --Dispari, femeie. Acum! Aceasta se ridică și dispăru pe o ușă din spatele barului. Erik îl privi pe bătrân. --M-ai vândut. Acesta lăsă privirea în jos. --Nu-i vina mea. Cei trei m-au obligat. --Sunt morți… la fel vei fi și tu. Bătrânul ridică privirea speriat. --Vrei să mă ucizi?! Discuțiile de la mesele învecinate încetară și, în scurt timp, toți cei din bar îi ascultau. --De ce nu ? Tu ai vrut să mă ucizi. Cineva de lângă masa lor veni în spatele bătrânului. --Da’ tu cine te crezi, mă ? Nimeni nu-i va face vr’un rău lu’ Hank. Încă doi piloți mai tineri se alăturară celuilalt. Erik rânji sarcastic. --Tocmai am ucis trei mercenari de pe Sibaum și voi credeți că mă puteți opri să fac ce vreau ? Cretinilor! Plecați de aici, cât nu mătur cu voi. Piloții se arătară descumpăniți. Simultan, cei trei își mutară privirile undeva în spatele său. Erik întoarse capul și văzu un om imens care stătea în spatele său cu brațele încrucișate. --Tu ar trebui să fii Jurgen, spuse el, urmărind cum bărbatul încuviințează. Alți doi musculoși îl flancară pe Jurgen. Ușa se deschise fără zgomot și Alana intră înăuntru neauzită. Toți îl priveau, dar el o văzuse iar acum știa că ea chiar este o Vrăjitoare Asasin. Nu se temea de nimeni din local, dar împreună cu ea putea să facă le facă față, chiar și dacă cei de acolo se coalizau împotriva lor. Clătină din cap și se ridică de la masă. Se postă în fața lui Jurgen, dar abia îi ajungea la bărbie. Se dădu un pas în spate și-l privi pe uriaș. --De ce-l aperi pe gunoiu' acesta? întrebă Erik cântărindu-și șansele. --Este prietenul meu. Oricine se ia de el, se ia de mine. Ai înțeles, deșeule ? Erik îl fixă cu privirea și așteptă ca acesta să clipească. În momentul în care pleoapa omului își începu coborârea, îl lovi puternic cu piciorul în genunchi, apoi, ca și cum ar fi ricoșat, piciorul său își continuă traiectoria, lovindu-l în testicule. Uriașul se încovoie, descoperindu-și capul. Un croșeu de stânga, urmat de un croșeu de dreapta, ambele în urechile lui Jurgen, fură de ajuns pentru a-l doborî pe om. Cei de față avură un moment de ezitare, după ce uriașul se prăbuși, gemând. Vrăjitoarea își făcu loc prin mulțime și veni lângă, el punându-și mâna pe umărul lui. Privi pe rând la cei de față, urmărindu-i cum aceștia neputincioși și lași își coborau privirea. Cei doi, care-l însoțeau pe Jurgen, se încruntară dezorientați. Erik aproape le auzea gândurile, era una să snopești în bătaie sau chiar să ucizi un om, dar Vrăjitoarele Asasin nu erau oameni pentru ei, nu vroiau să aibă de-a face cu ea. Alana își întoarse privirea spre bătrânul pilot. Acesta asista neputincios și speriat la evenimente. Erik i se adresă, fără să se întoarcă spre el. --Þi-am spus că această femeie îmi este prietenă și totuși i-ai trimis după mine pe mercenari. Bărbatul simți distinct cum brațul femeii se încordă, când o numise prietenă. O privi întrebător, dar ea nu-l privi. Bătrânul îi înfruntă privirea. --Acum vrei să mă ucizi? Și ce dacă? Crezi că viața mea mai valorează ceva? Sunt datornic și oricând poate apărea una din tagma prietenei tale, ca să-mi facă felul. Hai afară să terminăm odată, sunt sătul. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy