agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2118 .



Grammii - Pe marginea prăpastiei
prose [ Science-Fiction ]
Trilogie SF - partea 4

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Terifiant ]

2005-01-27  | [This text should be read in romana]    | 



*

Tunelul dădea într-un castel feudal. Construcția era nouă, iar la capătul tunelului, o cameră prevăzută cu încuietori electronice, imposibil de spart fără a se declanșa alarma. Bărbatul deschise ușa și imediat se treziră încercuiți de soldați, care-i somau să arunce armele. Bărbatul le făcu semn să se supună. Soldații îi conduseră într-o cameră mobilată și le spuseră să aștepte până vor fi chemați.
--N-am închis un ochi de 3 zile. Ce căcat mare. M-am grăbit să ajung, ca să fiu sechestrat. Dacă nu ne plătește sau ne ține aici prea mult, devin un proscris. Alana, ce faci acolo ?
Femeia stătea în fața ferestrei și privea afară.
--Caut o cale să ieșim de aici. Nu am de gând să stau foarte mult în acest castel. Nu mă interesează dacă ne mai dau banii sau nu, viața e mai importantă.
--Adevărat.
Erik se ridică de pe pat și veni în spatele ei.
--Ai găsit ceva ?
--Zăbrelele astea nu rezistă mult, dar suntem la etajul doi și, în plus, e plin de soldați aici.
Bărbatul se întoarse pe pat.
--Ce ar fi să așteptăm câteva ore și apoi să ieșim pe unde am intrat ?
--Exact la asta mă gândeam și eu. Cred că ar fi mai ușor, decât să o luăm prin curte. Și așa nu știm unde ne aflăm. Am mers prin tunel vreo jumătate de oră, dar fereastra asta, ori nu dă spre orașul în ruine, ori l-am depășit de mult, deși nu cred să fim departe de el.
Dormi câteva ore, s-ar putea să avem nevoie de odihnă. Mai am o singură pastilă tonică, o primești după ce te odihnești puțin.
Nu apucă să ațipească bine și ușa se deschise. În încăpere intrară patru soldați, urmați de omul pe care îl aduseseră. Acesta purta haine scumpe, din câte își dădură ei seama, și zâmbea bine dispus.
--Haideți, prieteni, stăpânul dorește să vă cunoască.
Alana se întoarse spre Erik, care se ridică în șezut, buimăcit de somn. Femeia se apropie de el și îi puse în palmă pastila, iar el o mestecă, delectându-se cu gustul ei amar. După câteva secunde, simți cum oboseala începe să se disperseze și cum puterile îi revin.
--Trei ore să ieșim de aici, îi șopti femeia, iar el înțelese că, după trei ore, efectul tonifiant dispărea.
Surprinzător, stăpânul era un tânăr de aproximativ 16 ani. Bărbatul pe care-l însoțiseră îngenunche, dar ei rămaseră drepți, privindu-l direct. Băiatul se apropie de ei și îi, studie plimbându-se în jurul lor. Se opri în fața Alanei.
--Ești frumoasă…
Femeia îl privi amuzată, iar Erik se încordă. Știa că Alana este foarte imprevizibilă în acțiunile sale. Tânărul se întoarse și străbătu sala până la scaunul masiv. Se așeză și le făcu semn să se apropie. Lângă tron, pe o măsuță mică, era geanta pe care o văzuse Erik în navă.
--Mi-ați făcut un serviciu enorm, ajutându-l pe dregătorul nostru să aducă aceste acte.
Erik făcu o plecăciune ușoară, de ajuns pentru a fi considerată un semn de recunoaștere față de tânăr, dar nedepășind, totuși, saluturile politicoase ale clasei de sus din Federație.
--Nu am făcut-o degeaba, maiestate.
Băiatul pufni.
--Adevărat. Pentru 12 mii de credite. Un preț enorm. V-ați asigurat o viață plină de lux.
--Nu pentru a trăi în lux am cerut un asemenea preț.
Băiatul ridică din sprâncene.
--Dar?
--Avem o datorie. Dacă nu o plătim, ajungem în vizorul celor de pe Sibaum.
--Așa, deci. Nu mi-au plăcut cei de pe Sibaum niciodată. Să spunem că vă dau banii, ce urmează să faceți ?
--Cu voia voastră, vom pleca pentru a strânge următoarea rată.
--Aveți o datorie atât de mare ?
--Da, maiestate.
--Dacă vă plătesc datoria, rămâneți aici pentru a mă sluji ? Vă dau cuvântul meu că nimic nu vă va lipsi.
--În ce mă privește, maiestate, nu pot să rămân. Pe lângă datoria bănească, am o datorie morală. Nu pot rămâne.
--Dar dumneavoastră, doamnă?
--Sunt legată cu legământ pe viață de acest bărbat. Unde merge el, acolo voi merge și eu.
--Înțeleg.
Băiatul făcu semn către slujitorul său și acesta puse pe masă trei cartele. Băiatul întinse pe rând cartelele lui Erik, numărând.
--Cinci mii, zece mii și două mii.
Erik privi cartelele. Două erau de cinci mii, pline, iar a treia era una de cinci mii, care mai conținea doar două mii. Culoarea acesteia ajunsese de la verdele aprins al unei cartele pline, la galbenul mohorât al cartelelor trecute binișor de jumătate. Oricum, nu avea de gând să păstreze cartele, ci să transfere fondurile în cont de cum se va fi aflat pe navă. Îl privi pe tânăr și instantaneu simți că toată povestea este o cursă. Privirea i se transformă. Parcă era un animal hăituit: nările începură să-i freamăte, iar respirația i se acceleră. Simțea privirea tânărului, ca și cum l-ar fi ars. Alana privi spre el și imediat trecu și ea într-o stare de alertă. Erik privi spre ușă și automat, dintr-o singură privire, văzu că nu se poate ieși din încăpere. Privi cele trei cartele din mâna sa, apoi privi la omul pe care-l escortaseră. Acesta nu spuse nimic, dar lăsă privirea în jos. Deodată înțelese: primise prea mulți bani. Întinse zâmbind cartela cu două mii spre băiat.
--Cele două mii sunt atribuția domnului Devorak.
Băiatul luă cartela, zâmbind.
--Adevărat. Oricum, nu plăteam hoți. Sunteți liberi.
--Maiestate…
Tânărul se întoarse, vizibil deranjat.
--Armele noastre, spuse Erik, arătând spre un soldat, care abia ținea arsenalul cu care fuseseră ei înarmați.
--Da, da. După ce ieșiți de aici, le veți primi.
Soldații îi conduseră înapoi în camera unde mai fuseseră, iar ei începură să se echipeze cu armele. După câteva minute, sfetnicul intră în cameră.
--Mă bucur că ți-ai adus aminte de înțelegerea de pe navă, domnule Faden.
Erik pufni.
--Și eu. Altfel, cred că eram morți acum.
--Exact. V-am dat escortă armată, pentru a vă duce la docuri. Nu sunteți curios ce documente am adus ?
--Ne puteți spune, fără să ne obligați cu ceva ?
--Am adus dovezi în sprijinul faptului că asupra acestei planete se fac presiuni din afară. Acum, tânărul nostru conducător poate cere intervenția Federației.
--Interesant, doar că nu văd punctul forte. Ați adus documente în loc să le scoateți. Veniți din Federație, de ce nu le-ați prezentat acolo ?
--Întrebarea este bună. Să vă spun: am avut o întâlnire cu Consiliul Federației, mi-au spus să le aduc aici, după ce ei au păstrat o copie. Acum 15 zile, am primit vestea că suveranul nostru a fost asasinat. Era nevoie, ca acordurile să fie din nou semnate. Acum trebuie doar să dăm de veste Federației că au fost semnate actele și vor trimite un contingent militar și diplomați care să finalizeze afacerea.
--Sper că nu îmi propuneți un nou drum de 250 de USS.
--Nu, domnule. Nu este nevoie de nici un drum, ci doar de o videoconferință.
--Înțeleg. Sper să aud că Sviia a intrat sub protecția Federației, cât mai curând.
--Și eu aș dori asta. Acum, dacă îmi permiteți o mică sugestie.
--Spuneți.
Bărbatul îi luă de o parte pe cei doi și vorbi șoptit:
--Cale de 120 USS se află o planetă. Este vorba de planeta Kenbihl, acolo puteți afla bunăstarea materială, dacă sunteți gata să riscați.
--Ce vreți să spuneți ?
--Comerțul cu substanțe interzise e în floare, de ce nu ați lua și domniile voastre o bucată din frumosul lor tort ? Mergeți acolo și prezentați-vă la barul “Andocare ratată”, sincer să fiu, este un birt infect, dar acolo îl puteți găsi pe căpitanul Hauser. Arătați-i acest inel și spuneți-i că veniți de pe Sviia. Vă va introduce în rețea. Este un om de bază al nostru. Încă ceva…, adăugă, în timp ce-i dădea inelul.
Erik îl privi cu răbdare, în timp ce Alana privi exasperată spre soldați.
--Știu că sunteți obosiți, dar să nu adormiți înainte să intrați în nodul spațial. Nu suntem siguri că avem controlul sectorului. Parola este Azur. Dacă cineva încearcă să vă someze, dar nu spune parola, fugiți cât vă ține nava.
--Mulțumim. La revedere.

*

După un somn de 18 ore, se simțea ca renăscut. Intraseră fără probleme în nodul spațial și ceruse computerului să se apropie de planeta, lângă care s-ar fi aflat la ieșire, să andocheze, iar apoi să aștepte. Ceru permisiunea de decolare. O primi și din nou se sustrase manevrării manuale a navei, pentru a găti el mâncarea. Oricum ar fi gătit, considera că o va face mai bună decât un calculator. Sub privirile amuzate ale Alanei, curăță toate ingredientele și le condimentă, apoi le puse în cuptor. Acesta era singurul avantaj al navelor vechi: posibilitatea de a găti singur. Cu toate acestea, mâncarea ieși îngrozitoare și pe deasupra și arsă. O aruncă, apoi programă calculatorul să gătească. Această masă i se păru cu adevărat bună.
--Crezi că a făcut-o intenționat?
--Ce anume? întrebă femeia, cu gura plină.
--Crezi că a făcut mâncarea bună, ca să-și bată joc de mine ?
Alana pufni.
--Nu fi tăntălău. Nu ai la bord nici un computer dotat cu inteligență artificială. Acesta nu știe ce este ironia. Poate să fi ieșit așa, pentru că le-a dozat precum rețeta originală sau a pus ceva în plus.
--Crezi ?
--Oricum ar fi, nu te mai las să gătești. Ești îngrozitor în bucătărie.
--Păi, aici nu am cu ce găti. Un cuptor antic și atât. Nu tu oale bune, nu tu ingrediente adecvate.
--Mănâncă și hai, că acum chiar trebuie să ne apucăm de antrenamente.
--Abia am mâncat, ceea ce înseamnă că întâi te învăț eu și mai târziu ești tu șefa.
*
După cum anticipase, trebui să înceapă cu partea teoretică. Să-i explice, cât mai simplu posibil, legile fizicii care guvernau pilotarea, iar apoi să o învețe teoretic manevrele. Își propuse, spre sfârșitul lecției, să conceapă un test, pentru a-i aprecia asimilarea datelor primite. La fel cum procedase el, procedă și Alana la lecțiile pe care i le ținuse, despre arta de luptă a Vrăjitoarelor Asasin. Îi spuse că, în ciuda antrenamentelor sale din academii și diverse școli de antrenare a combatanților, pentru ele, lupta nu însemna un contact fizic dur și nici antrenamente fizice. Toată Arta Vrăjitoarelor era o filosofie vastă și grea. Pe lângă filozofie, trebuiau cunoștințe avansate de biologie, fizică, matematică, istorie și psihologie, dintre care, cea mai bine studiată era psihologia comportamentală. Ca să-i demonstreze toate cele spuse, îl invită la o luptă demonstrativă. Întotdeauna știa ce urmărește înaintea atacului. După fiecare privire, îi spunea ce urma să facă și îi dădea soluțiile la atacul său. Erik se arătă descumpănit în fața acestei femei, dar ea îi spuse că, după un antrenament de lungă durată, va putea și el să anticipeze. Începu să îi explice filosofia de viață a Vrăjitoarelor. În câteva cuvinte, totul părea ca și cum întreaga organizație era un singur om. Acest lucru îi plăcu. La capitolul istorie se arătă și mai interesat. Populația Hartonului era la origini colonizatori de pe Terra, creștini pașnici și muncitori, însă Hartonul, cum fusese atunci, era o planetă neprimitoare. Religia hartonienilor se baza pe un dumnezeu, căruia îi spuneau Ights. Acesta avea trei fii, dintre care unul coborâse între colonizatori și îi ajutase. Tatăl lui îl renegase, iar el se stabilise acolo, continuând să ajute oamenii, creând Ordinul Feinelor sau a Vrăjitoarelor Asasin, când aceștia fuseseră invadați. Prima invazie avea o vechime de mai mult de 10 mii de ani; atunci, în urma luptelor, aproape toți bărbații muriseră. Fiul lui Ights, pe nume Ajarton, le ajutase să își consolideze un guvernământ matriarhal și să se răzbune. Femeile reușiseră, 28 de ani mai târziu, să provoace o intervenție militară terrană și să fie recunoscut guvernul matriarhal. Toate luptele le duseseră cele din Ordinul Feinelor. Urmase, după o dezvoltare economică de circa 3000 de ani, o a doua invazie. De această dată, guvernul matriarhal și Ordinul Feinelor refuzară orice ajutor din afara planetei. La 300 de ani după această invazie, ieșiseră la iveală evenimente de neconceput: Feinele masacraseră forța invadatoare, astfel încât nimeni, dintre cei aflați la o distanță mai mare de 500 de kilometri de docurile de unde pornise invazia, nu rămase în viață. Scandalul, ce urmase acestor informații, crease o situație de boicot planetar, care se soluționă prin acceptarea acestora, drept organism interplanetar autonom de guvern. Tot în urma acestui scandal le rămăsese numele: Vrăjitoare Asasin, așa erau numite în Federație. Abilitățile politice jucaseră un rol crucial și boicotul fu îndepărtat înainte de-a afecta economia. Astfel, de cel puțin 5000 de ani, Vrăjitoarele Asasin activau ca organism autonom pe bază de contract. La 100 de ani, urmase recunoașterea celor de pe Sibaum, iar apoi a celor de pe Flaider. Retimonienii nu fuseseră recunoscuți niciodată și asta grație abilităților lor politice și subversive. Pe retimonieni nu-i legase nici un statut Federal și se pare că nici nu-i va lega vreodată.
Erik ascultase cu luare aminte noțiunile generale sau versiunea scurtă, cum îi spunea el. Îl fascina istoria planetelor și a civilizațiilor sale care, chiar dacă aveau strămoși comuni, se dezvoltaseră cultural, economic, social, politic, militar și religios independent de Terra,.
--Dar, de ce nu vor să fie un Organism Autonom ?
--Este una să te comporți ca un mercenar de genul celor de pe Sibaum sau Flaider sau chiar ca și noi, pentru că la o adică tot mercenari suntem, dar este total diferit de faptul să poți angaja un om sau o echipă, cu scopul declarat de a submina o economie sau un guvern planetar autonom și de sine stătător, este de-a dreptul inacceptabil. A deveni un Organism Autonom, ar însemna sfârșitul lor.
--Este cam ciudată situația asta interplanetară.
--Adevărat. Spune-mi, ce ai simțit când eram în sala tronului, a tânărului împărat ?
Erik o privi mirat.
--Nu știu exact. Brusc, mi-am dat seama că este o capcană. Nu știam despre ce este vorba, dar am simțit că ceva nu e în regulă.
--Cum ai simțit ?
Erik făcea eforturi vizibile să recreeze acea stare, pentru a-și da seama de ce și ce simțise.
--Nu pot. Sincer. Nu știu ce a fost. Brusc mi-a venit un gând. Parcă îi citeam intențiile puștiului. Am simțit că, dacă nu găsesc o cale, nu voi mai ieși din acea încăpere. Întâi am crezut că ceea ce simțeam avea legătură cu ieșirea din sală, dar, refăcând traseul, mi-am dat seama că era o problemă de logică. Ceva fusese uitat și de asta depindea totul. Înțelegi ? Mărturisesc că este ceva peste înțelegerea mea.
Alana îl privi curioasă.
--Ai avut o stare de percepție extremă. În unele religii se spune că cineva veghează asupra noastră. Toate popoarele au acel element, care se spune că ne protejează. În religia catolică sau orice altă religie terrană, li se spune îngeri păzitori. La noi li se spune asavi, adică păzitori de suflete.
--Aha… unde vrei să ajungi ?
--Erik, doar o singură planetă nu are religie. Ei sunt cei care se conduc după logică și instincte. Ei cultivă aceste stări; sunt numite antrenamentele formative extrasenzorial-latente. În situații periculoase ies la suprafață și te atenționează.
--Înțeleg.
--Nu sunt sigură că înțelegi. Antrenamentele sunt doar pentru anumiți indivizi. La început totul este în regulă, dar aceste stări revin din ce în ce mai des și tind să preia controlul. Dacă psihicul nu este puternic, și puternic pentru ei înseamnă aproape indestructibil, individul pierde simțul realității și înnebunește. Dacă ai primit un astfel de antrenament, ești în pericol.
--Cum putem verifica dacă am primit un astfel de antrenament ?
--Asta e marea problemă. Antrenamentele încep la 9 luni și se sfârșesc la 6 ani. Puțini oameni pot să-și aducă aminte detalii de la aceea vârstă. Prima parte este bazată pe implementarea în subconștient și inconștient a câtorva elemente, menite să activeze pragurile percepției superioare și uneori chiar conștiința comună, deși cred că, în situația ta, nu este cazul. După 4 ani, se trece în faza de verificare a asimilării antrenamentului și asta înseamnă că ești pus în situații speciale, care par a fi normale. Nu ai cum să îți dai seama, dacă nu îți spune nimeni decât când efectele devin vizibile.
--Sună îngrozitor. Ai spus ceva mai înainte, care mi-a atras atenția. Cine sunt ei ?
Alana își duse mâna dreaptă la ceafă, închise ochii și dădu capul pe spate. După câteva secunde, îl privi din nou.
--Erik. Cei despre care îți vorbesc sunt locuitorii planetei Gramm. Niciunde nu vei afla ceva despre ei. Este o istorie rușinoasă pentru rasa umană. Istoria lor a fost ștearsă din enciclopedia raselor. Orice urmă a lor a fost ștearsă din istorie și nimeni nu mai vorbește despre ei.
--Nu îmi poți povesti ?
--Dacă îți povestesc, încalc jurământul de tăcere al Consiliului.
--Credeam că istoria raselor studiată îmi va fi de ajuns. Credeam că sunt un om deștept, care a acumulat mai multe cunoștințe decât majoritatea oamenilor.
--Și ai dreptate. Ești un om deștept și ai cunoștințe, despre care cei mai mulți nu au habar, dar volumul cunoștințelor totale este mult prea mare pentru a fi cunoscute de un singur om. Oricum, nu te interesa de soarta Grammilor, este o istorie blestemată.
--Nu cred în blesteme.
--Ar trebui. Gramm este cea mai neagră istorie a omenirii. Războaiele mondiale și interplanetare, care au dus la apariția Federației, au avut temei politic, dar istoria și genocidul Gramm sunt o chestiune de mândrie și stupiditate a rasei noastre. Nu au greșit cu nimic și, totuși, i-am ucis.
--Dar dacă spui că i-ați ucis, de unde am eu antrenament ?
--Nu te gândi că au murit chiar toți. Unii nu erau pe planetă, alți au fugit. În prezent au reușit să se amestece și câteva mii există încă, chiar milioane. Au aceleași practici și, în plus, urăsc rasa umană.
--Când a avut loc evenimentul ăsta ?
--Acum în jur de 4500 de ani.
Erik privi mirat către ea.
--Și atunci de ce spui că suntem vinovați ? Nici tu, nici eu și nici altul din univers nu a participat.
--Adevărat, dar strămoșii noștri ne-au pătat și, atâta timp cât cineva ține minte acest eveniment, el va fi o pată pe onoarea noastră. O pată de sânge vechi și nobil.
--Cei de pe Harton au luat parte la genocid ?
Femeia zâmbi amar.
--Absolut toate planetele au luat parte la genocid. În prezent, după 4500 de ani, dacă există 100 de planete care nu au onoarea pătată! Cei care au scăpat au grijă ca în fiecare an să ne aducem aminte. Pe unele planete nu s-a mai păstrat nimic din istoria lor, dar Hartonul și alte planete, care regretă și nu vor să uite greșelile, încă învață istoria așa cum este ea, cu acțiuni juste și contestate.
--Cum vă aduc aminte ?
--Diverse căi. De la viruși de calculator cu mesaje, până la mesaje scrise în locuri publice și uneori chiar prin acte reprobabile, cum ar fi asasinarea unui demnitar. Nu mai vreau să vorbesc despre asta, Erik.
--O singură întrebare. Ce s-a ales de planeta Gramm?
--A fost prefăcută în praf. Nu mai există decât o centură de meteoriți în acel loc.

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!