Undeva, într-o țară nici prea îndepărtată dar nici la îndemâna oricui, trăia un băiețel așa, ca tine.
Toată ziua se jucase pe-afară în zăpadă cu prietenii lui, și ridicase, chiar în fața casei unde locuia, un om de zăpadă.Era acum întuneric și ar fi trebuit să se culce, dar atât de mult îi plăcea să priveasca zăpada în lumina Lunii și mai ales Omul de Zăpadă, încât, îngenuncheat în mijlocul patului, nu se putea hotărî să pună capul pe pernă.
Deodată, Omul de Zăpadă păru că-l privește și el, cu ochii lui de cărbune, atât de intens încât băiatul simți că amețește ușor și că fereastra se mărește și se adâncește sorbindu-l.
Apoi îl auzi pe Omul de Zăpadă vorbind:
- Ce noapte frumoasă! Luna face zăpada strălucitoare, stelele scânteiază, vântul abia adie...Copacii par îmbrăcați în vată de zahăr! Dar cu cine să împarți această frumusețe dacă ești singur?!
Și omului de zăpadă îi scăpă o lacrimă care imediat se făcu un țurțure minuscul.
-Nuuu, nuuu eșșști sssinguuur! se auzi o voce venind de pretutindeni. Pe uuunde am trecuuut, am văzuuut...muuulți oameni de zăpadă...
Vocea se transformă într-un șuierat și Omului de Zăpadă i se păru că vântul s-a întețit puțin.
- Suuunt chiar vântuuul, răspunse vocea gândurilor Omului de Zăpadă.
-Unde sunt alți oameni de zapadă?
-Chiar lângă Paaarc,nuuumai la doua cassse distanță...E o fetiiiță de zăpadă...
Omul de Zapada cazu pe gânduri.După el, distanța era imensă.Cum ar fi putut vorbi cu fetița?
-Din păcate, n-am cum să ajung la ea.Nici dacă aș striga, nu m-ar putea auzi! se întristă Omul de Zăpadă.
- Te ajuuut eu, zise vântul.Șooopteșșște ce-ai vrea sssa-i ssspui,atunci când eu trec mai iute pe lângă tine,șșși-am sssă-ți port vooorbele... pââână la ea...
Omul de zăpadă zâmbi.Se simți chiar pus pe șotii:
-Sunt un visător, un dansator înnăscut și nu iubesc căldura.Vrei să fii prietena mea?
Apoi se răzgândi:
-Nu, stai vântule!
Dar vântul nu-i mai răspunse.
Omul de Zăpadă simti cum i se strânge inima:,,dacă se va supăra?" se frământa el.
Clipele păreau o eternitate...În cele din urmă,vântul apăru.
-Ce-a...Ce-a spus, vântule? întrebă Omul de Zăpadă simțind cum în mod inexplicabil, inima lui se încălzește amenințător.
-A râs, răspunse vântul.A spus ca vrea să te vadă.
Dupa un prim elan de bucurie, Omul de Zapada iar se întristă.
-Dar asta e imposibil, șopti el.
-Nuuu chiar, zise vântul.Fulgii de zăpadă se comportă în prezența mea ca niște stereograme...Zâmbește- vei fi fotografiat și codat, se hlizi vântul.
Omul de Zăpadă zâmbi sfios,mușcându-și rușinat buza de jos.Se gândi apoi să-și compună o mimică dură, cu o privire de erou încercatși calm, sigur pe el.Dar vântul iarăși plecase.
În cele din urmă, aproape de miezul nopții, se întoarse.
-Ei, ce-a zis?!
-A spus ca esti ,,cool", zise vântul.
-Cum?!
-S-a emotionat foarte tare.Nu-si imaginase ca ești așa frumos.Asta a zis ea, râse vântul.Mie, sincer, nu mi se pare c-ai fi chiar așa.
-Și pe ea...pe ea n-ai ,,fotografiat-o''?
-Ba daaa...șopti vântul complice.Dar pe furiș, pentru ca după ce te-a văzut, s-a emoționat și s-a răzgândit.
-Nu mă place, se întristă Omul de Zapada.
-Ba daaa...Ia privește aici!
Și vântul aduse în fața Omului de Zapada o perdea densă de fulgi.
-Nu văd nimic!
-Privește prin ei, îl îndemna vântul.
Omul de Zapadă avu impresia că perdeaua de fulgi capătă profunzime, apoi, din ce în ce mai clar, în mijlocul ei, o zari pe fetita de zapadă.Nu era atât de înaltă ca el, dar era altfel, mai delicată, cu forme mai armonioase; parcă si textura zăpezii era alta.Si avea un zambet atat de frumos, incat Omul de Zapadă rămase fără grai.
-Vreau să merg la ea, zise el.Te rog, poti face asta pentru mine? Pentru noi?
Vântul nu răspunse.
-Te implor, zise Omul de Zapada.Aș da orice sa fiu cu ea,s-o privesc,să vorbim, să dansăm...O singura dată...
Vântul tăcu un timp, apoi zise:
-Chiar dacă mâine amândoi veti fi zăpadă?!
-Da, chiar dacă! se cutremură Omul de Zapadă.Dar...trebuie s-o întrebi și pe ea.
Vântul plecă și se întoarse foarte repede de data aceasta.
-E de acord, însă trebuie sa ne grabim.Curand, vor veni zorii zilei si lucrurile acestea nu mai sunt posibile.Þine-te bine!
Apoi vântul începu să sufle din ce în ce mai tare, cuprinzându-l pe Omul de Zapada din toate părtile.Acesta simti cum se clatină din toata ființa sa, crezu că se prăbușește si după o clipă se simți ridicat deasupra locului unde fusese pana atunci, dupa care statu in echilibru pe marginea scarilor de la intrare,ca in cele din urma sa alunece usor pe deasupra zăpezii, la jumătate de metru inăltime.
Ajunse destul de repede la intrarea in parc.Din intuneric se desprinse Fetita de Zapadă, zambind, cu zambetul ei minunat.Se priviră o clipa, atat cat să se recunoască sufletele unul cu celalalt, apoi intrară in parc si nu se opriră decat pe fata inghetată a Lacului, pe care Luna îl îneca în splendoare.Acolo isi uniră mainile și incepura să lunece pe gheața, intr-un dans ireal, delicat si pasional in acelasi timp, din ce in ce mai apropiati si mai indragostiți, până cand zorii se iviră iar ei se prefacură in doua lebede de zapadă, care se scufundara una in cealaltă, pană cand vantul devenit viscol le ridică in aer, precum un nor de fulgi de zapada, amestecati in cele din urmă cu fulgii care cădeau de-a valma din cer.
Numai că fulgii aceia purtară,in miezul lor, pană se topiră, stereograma a doua inimi de zapadă alaturate.

Dimineata, băietelul se trezi si se uită in curte.Viscolul adusese si mai multa zapadă.
-S-a spulberat Omul tău de Zăpadă, zise tatăl baiatului cu parere de rau.
-Nu, zambi baiatul.A plecat!