agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ I know what you're thinking, father
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-07-04 | [This text should be read in romana] |
Pe fiecare ne întreabă de unde venim, dacă ne place literatura. Este o oră plăcută, simțim că între noi și doamna profesoară se leagă ceva, o comunicare lăuntrică. Nici nu ne dăm seama cînd trece ora. Ard de nerăbdare să-i vorbesc, de aceea mă ridic repede din bancă și mă duc la catedră, întrebînd-o direct :
- Doamna profesoară, nu-i așa că sunteți poeta Ștefania Stîncă ? Întrebarea mea a luat-o pe nepregătite. Simt că nu știe ce să-mi răspundă, este vizibil emoționată... - De unde știi tu asta, măi copile ? - V-am citit poezii în revista de la Bălcescu. - Cum ai aflat așa repede ? - De la vărul meu care învață acolo. Este băiatul lui Nela Dumitrescu, la care stau și eu. - A, Nela, este o bună croitoreasă... Îți place poezia ? - Încerc să-i pătrund tainele. - Trebuie să citești mult și să simți la fel de mult ! Dacă vrei o să-ți dau niște cărți.Poate chiar ora viitoare - M-aș bucura tare mult. Își deschide geanta și scoate o cărticică de buzunar, pe care o deschide și scrie ceva. Mi-o întinde, spunîndu-mi : - Să fiu poet nu-i din ambiții. E un fel al meu de a fi singur. L-am citat pe Fernando Pessoa. O să mai vorbim despre asta. Nu-mi vine să cred că am o carte dăruită de un scriitor consacrat: „Infelix Dido” ... O deschid și citesc: elevului George Cristea cu toată dragostea și speranța că va crește frumos. Tîrgoviște, 16 septembrie 1969. Ajung acasă pe la trei. Doru nu venise. Abia aștept să-i arăt cartea. Vine pe la trei și jumătate. Are în mînă o sacoșă. - Am ceva pentru tine. Așteaptă-mă să mă dezbrac. Gabi nu-i acasă ? Gabi este verișorul mai mic, are zece ani și vreo șaizeci de kilograme. Pentru asta îl "alintăm" Grasu, Boți… - Nu, nu este. Și eu am o surpriză pentru tine. O carte de la doamna Nicolaescu. - Măi să fie ! Nici n-ai început bine școala și te-ai ales cu ceva. Îi dau cartea pe care o răsfoiește, citind dedicația … - Ești mare domn’le ! Ar trebui sărbătorit evenimentul. Și chiar avem cu ce. Din sacoșa cu care venise scoate o sticlă plină cu o licoare gălbuie, în care bobițe de aer urcau și coborau. - Nu-nțeleg ! - Păi ia și gustă ca să înțelegi. Desfac dopul și iau o înghițitură. Imediat gîtul mi se usucă, gura parcă îmi ia foc. - Ce dracu e aici, acid sulfuric ? - Palincă blegule, nu poșirca pe care o beții voi la țară. Mi-a adus-o un coleg de la Voinești. E din mere. Ușa se deschide și intră val- vîrtej Gabi cu un clasor în mînă . Vede sticla în mîna lui Doru și întreabă : - Ce faceți mă , beți ? - ... apă fraiere ! - Apă ? Atunci de ce miroase aici ca la cîrciumă ? Diseară veți da explicații lui tati, după care iese trîntind ușa. - Doru am făcut-o ! Diseară ne bagă în ședință.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy