Nouă patruzecisicinci, mai un sfert de oră și pot pleca. Mă simt închis aici, mort si izolat. Urăsc camera asta. Trebuie să ies să beau ceva, să fumez ceva, să fac ceva....orice. Cer oare prea mult?!
Nouă patruzecișișase, incredibil cum timpul abia se mișcă cănd vrei doar să evadezi. Haide, hai, încearcă să deschizi ușa.
ZCÂÂÂÂRÞÞÞÞ
Draci, prea mult zgomot, mă aud și după nu mai pot ieși. De ce trebuie să fiu așa de precaut? De ce nu pot pur și simplu să spun: "Plec, mă intorc mâine dimineață și cu asta trebuie să vă obișnuiți!" ? E fără rost să îmi pun întrbari de genul ăsta. Totuși mintea mea fuge cu viteza lumini. Gânduri, multe gânduri, prea multe gânduri, e nesănătos să gandesc atât dar întunericul acesta ce umple camera doar mă face să cotinui. Cât e ora?
Zece și cinci minute. Ușor dechide ușa...perfect, fără zgomot. Ușor închide acum ușa. Toul merge ca pe roate, îinunericul din stradă e mult mai plăcut decât cel care umple camera mea, camera părinților, bucătăria, baia, întreaga casă.
Ce plăcut e aerul rece al nopții. O țigară ca și răsplată e mai mult decat binevenită. Foc, inspirație, fum și expirație, în cele in urmă realizarea ca sunt liber. Vreau sa plec dar nu mă grabesc, vreau să savurez fiecare clipă...
CUM?!? Unde sunt? E asfalt. Ma doare totul. De ce ma simt ud? Deasupra mea nu mai sunt stele e o imensitate neagra. E rece si metalica, o pot simți. Deasupra mea e un camion, nu-mi pot explica cum am ajuns aici. Mă simt amețit și mie cald. Atingerea morți e caldă deși acesta propriu zis e rece si metalica. Un ultim cand inainte ca orizontul să-mi fie întunecat total. Pot reuși să-mi adun forțele într-un ultim gând.
Ce mod penibil să afle ai mei că mă furișez afară din casă si mai important că sunt fumător.