Am așteptat într-un salonaș drăguț, foarte frumos amenajat, cu lumânări parfumate și port-pouri-uri de tot felul. Profu' era cu mine și nu știu de ce mă ținea de mână. Impropriu zis de mână, mă ținea de un singur deget, de parcă s-ar fi temut de acea atingere...Dar cum eram într-o ușoară întârziere și dna doctor mă aștepta, nu am avut prea mult timp de lămuriri.
O femeie drăguță, distinsă, destul de înaltă mă invită să iau loc. Mă întrebă ce servesc, cafea sau ceai iar asistenta dumneaei mi le aduse imediat. Mă impresionară încă de pe atunci diplomele de pe pereți, frumos așezate.
- Ce te aduce la mine?
- Nu pot să trec direct la subiect, aș avea nevoie de câteva întrebări ajutătoare...
A zâmbit. Profu' tăcea iar tăcerea lui mă stânjenea îngrozitor. Câteva lacrimi deja își făcuseră apariția în colțurile ochilor. M-a servit cu batistuțe de hârtie, a zâmbit și mi-a spus:
-Ești îndrăgostită și asta e boală grea draga mea pentru sufletele hipersensibile ca ale tale. Domnul profesor mi-a spus câte ceva...
M-am uitat urât la el și în momentul acela am simțit nevoia să fug din cabinet. Toți mă trădau.