agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1949 .



La pomana electorala
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [liviu46 ]

2009-11-23  | [This text should be read in romana]    | 



Mușcă cu pofta din micii zemoși și simți cum un firicel de grăsime i se prelinge de pe buza inferioară, către scobitura de deasupra bărbiei. Se șterse cu dosul palmei, printr-o mișcare abilă și probabil îndelung exersată și continuă să molfăie combinația de mici, pâine și muștar, pe care și-o îndesa conștiincios în gură. Privirea-i izvorâtă din ochii mici înconjurați de cearcăne și umbriți din belșug de sprincenele stufoase, ba se plimba distrată pe chipurile arse de soare și transfigurate de efortul depus în procesul de masticație, ale comesenilor săi, ba se cobora instinctiv pe cartonul cu mici, pentru a oferi informații precise mâinii, privind locul spre care trebuie să se îndrepte pentru următoarea operațiune.
–Bagă-n tine, bă Stemate! Pomana-ngrașă, bă! auzi el în spate vocea tunătoare a lui Petre Clăpăugea, vecinul lui din fundul grădinii, cu care mai dădea gata când și când, câte-o juma’ de țuică de corcodușe, pasată alternativ peste șipcile gardului comun. Aproape imediat simți și palma cât o lopată a acestuia, lipindu-i-se prietenește de spinare, de mai să-i sară pălăria de pe cap și să se înece cu micul abia vârât în gură.
–Ce bă, țî-i teamă că să gată și tu nu mai prinzi? îl înțepă și el, la rândul său, pe noul venit, după ce înghiți mai mult forțat bucata de mic, ca să lase loc vorbelor să iasă. Bagă-te la coadă, că-ți țiu colea un loc în picioare, mai zise, înainte să muște din nou din micul, pe care mâna-i conștiincioasă și răbdătoare i-l ținuse în așteptare, la două degete de buze, pe timpul cât vorbise.
–Da, în picioare și gratis, ca pentru tine, așa! glăsui șugubăț, între două molfăituri și Costache Ofticosu, iar Lenuța, nevastă-sa, scundă și grasă ca o minge de rugbi, chicoti ascuțit de două-trei ori, apoi duse repede mâna la gură, pentru a feri de ochii indiscreți ai comesenilor – de parcă ar mai fi ceva de ascuns – dinții rari și strâmbi „ca de greblă uitată-n drum și călcată de căruță”.
Expresia asta haioasă, cu „grebla uitată-n drum…” tot Stemate o lansase și-o utiliza de fiecare dată, când se referea la Lenuța, dar numai atunci când femeia nu era de față. Se abținea să facă vreo referire de acest gen în prezența ei, nu pentru că ar fi fost un tip delicat și politicos, ci pentru că știa cât de dese și tăioase-i țâșneau acesteia vorbele din gură, atunci când o deranja cineva, cu vorba sau cu fapta.
–Nu există pomană-n lumea asta să-l îngrașe pe Stemate, bă Petre. Ãsta-i fieru’ dracu’! se băgă în vorbă și Neculai Știrbu, care pân-atunci mestecase chinuit, ceva mai la dreapta lui.
Stemate era înalt și slab, de toate hainele stăteau pe el ca pe gard. Nimeni nu-l văzuse vreodată purtând ceva care să cadă bine pe corpul lui deșirat. Tot fizicul său era cel care-i adusese și porecla de Păsărilă – inspirată de numele celebrului personaj de poveste – pe care i-o pusese chiar actualul primar, pe vremea când nu-i era decât coleg de clasă-n gimnaziu și când Stemate începuse să arate cam ca acum, doar că mult mai tânăr și ceva mai plăpând.
–Tu să vorbești când ți-or da dinții, băi Neculae, îl puse Stemate la punct, fără să stea prea mult pe gânduri.
Lui Neculai Știrbu, îi dăduseră, ce-i drept, dinții acum vreo cincizeci de ani, dar rămăsese fără cei mai mulți dintre ei, începând de-acum vreo douăzeci – „dracu’ știe de ce!” răspundea el când l-întreba cineva – așa încât, atunci când deschidea gura, expunea privirilor doar doi colți răzleți, un molar în dreapta-jos și-un canin în stânga-sus.
Se lăsă din nou, pentru câteva clipe, tăcerea la masa lor, întrucât toți, ca la comandă, duseseră mâinile la paharele de bere, și acum sorbeau cu înghițituri mici, lichidul gălbui, rece și savuros. Beau încet, cu milă s-ar putea spune, pentru că știu că dacă vor mai vrea încă un pahar, acela va fi pe bani, iar prin buzunarele lor cam bătea vântul.
– Poftă bună, oameni buni! răsună lângă masa lor vocea bine-cunoscută a primarului, pe care nu-l observase niciunul când se apropiase, motiv pentru care surpriza fu atât de mare, încât toți bâiguiră câte ceva, fără ca vreunuia să-i iasă un „mulțumesc” de la cap la coadă.
Vocea primarului era aceeași – i-o cunoșteau cu toții de ani de zile –, doar tonul era altul, mult mai mieros și mai lingușitor, decât pe parcursul celor patru ani ai mandatului. Văzându-i în încurcătură, din cauza apariției sale intempestive, vorbi tot el, cu zâmbetul de paradă bine agățat de colțurile gurii:
– Buni micii, nu-i așa?... Bună berica!...
De astă dată, oamenii se grăbiră să răspundă în cor, amestecând într-un fel de ghiveci sonor, „Daaaa!”-ul rostit de unii, cu tot felul de „Buuuun!...”, „Buuune!...”, „Buuuni!...”, rostiti de alții, dintre care, cel mai răspicat răzbătu un „Buune toate!...” slobozit de vocea pițigăiată a Lenuței.
Zărindu-l pe Stemate și amintindu-și, ca de fiecare dată-ntre mandate, că au fost colegi de școală, primarul i se adresă, pe un ton glumeț, acestuia, cu speranța nemărturisită însă că vorbele lui vor atinge și urechile celorlalți:
– Vezi, Stemate, că’ dacă nu votezi cu noi, le spun oamenilor ăstora că-n școală copiai după mine până și la desen.
– Da’, la educație fizică eram io mai bun, trebuie să recunoști, domn’ primar! Răspunse prompt Stemate, stârnind, ca de obicei, râsul tumultuos al celorlalți.
Râse și primarul și se îndreptă spre un alt grup de săteni, aflat în imediata apropiere, făcându-se că nu aude întrebarea lui Neculai Știrbu, care voia să știe „Da’, cu podu’ ăla, facem ceva anu’ ăsta, domn’ primar?”
– Gata, bă! Dați-vă după locu’ ăla al meu, „în picioare și gratis”! răsună lângă ei, vocea ca de clopot a lui Clăpăugea, care, cu spiritul său de orientare binecunoscut, intrase rapid în posesia cartonului cu mici și paharului de berea, iar acum își făcea loc la masă, mai mult sau mai puțin delicat, între Stemate și Costache Ofticosu. Am pierdut ceva?... Vreo întâlnire cu ilustru’?... continuă el c-o întrebare rostită suficient de tare pentru a fi auzită de toți, aplecându-se însă într-un gest conspirativ spre urechea lui Stemate.
Petre Clăpăugea vorbea tare de obicei, dar acum trebuia să adauge și mai mulți decibeli vocii sale baritonale, ca să se facă înțeles, prin vacarmul ce-l crea acompaniamentul și vocea manelistului, ce se agita sârguincios, pe scena improvizată la marginea luminișului, care devenise locul obișnuit de desfășurare a acestui gen de serbări câmpenești cu duhoare electorală.
–Bă Petre, că tot veniși, ia spune, ție nu ti-e puțin rușine? îl luă la rost, în glumă, dar afișând un aer extrem de serios, Stemate. Hai, că pă oamenii ăștia-i înțeleg, că ei n-a fost ca tine trecuți prin școli înalte și nici n-a muncit cinci ani în București. Ei nu știe, că e proști, da’ tu cum mama dracu’ de poți să le mănânci micii și să le bei berea și la ăștia movalii, după ce-ai făcut burta mare săptămâna trecută, la ăia cu trei lalele?
Cei din jurul mesei zâmbeau satisfăcuți, că nu fuseseră băgați în aceeași oală cu „nerușinatul”, deși procedaseră exact la fel, iar faptul că „e proști” părea să nu-i deranjeze de fel. Lenuța nu se putu abține să nu chicotească în felul ei caracteristic, acoperindu-și gura cu degetele răsfirate.
–Bag seamă că ție-ți pare rău c-ai fost în tură de zi duminica trecută, așa-i? răspunse imperturbabil, printr-o întrebare, Clăpăugea, înainte de a mușca cu poftă din capătul trecut prin muștar al celui dintâi mic, din porția oferită moca azi de „movalii”.
Stemate râse la o laolaltă cu ceilalți de la masă, înveselit de umorul cu care intra în joc vecinul său, dar și de perspicacitatea cu care acesta-l „citise”.
–De ce să-mi pară rău, că doar duminica viitoare, când vin ăi cu crinu’, ești tu în tură de zi. Așa că o să fie doi la doi.
Replica lui Stemate, zis Păsărilă, stârni hohotele de râs ale comesenilor și chicotele ascuțite și acoperite cu palma, ale Lenuței. Toți cei de față, doar ascultau, mâncau, beau și râdeau, neîndrăznind nici unul să-i conturbe pe care cei doi vecini, din schimbul de replici în care se angrenaseră și care, ca de fiecare dată când se producea, făcea deliciul celor de față.
–Așa-i, Stemate! mimă Clăpăugea brusc întristarea, de parcă abia cum afla că duminica viitoare lucrează. Mie chiar că-mi pare rău. Îmi făcusem și io niște socoteli… Adică, mă gândii, dacă particip la trei pomeni d-astea, îi ca și cum mi-ar da-napoi vreo 15-20 de lei din multele sute pe care le plătii io ca taxe și impozite, ca să le fie lor bine în ultimii patru ani. Doar nu credeți – continuă el, adoptând un ton declamator, în timp ce privirea i se plimba profetic peste onorata asistență zguduită de hohote de râs – că mâncați mici și beți bere din banii lor? Nu, stimabililor!... Sunt tot din banii noștri! Noi li i-am dat! Prin urmare, schimbă el tonul cu unul mai conciliant, nu știu ce vreți să faceți voi, dar io mă chinui să recuperez ceva din ei… Cât privește votatul… oi vedea io cu cine-oi vota… acolo… singur în cabină.
Păsărilă-l privi șters, dintr-o parte, cu ochii abia mijiți, iar în colțurile gurii, oprită câteva clipe din mestecat, păru să-i înflorească palid un zâmbet ghiduș.
–D-apoi, săru’ mâna pentru masă!… și să le dea Dumnezeu sănătate!... rosti el cu disimulată evlavie, pregătindu-se să-și strecoare în cavitatea bucală cel din urmă dumicat cu care ștersese conștiincios, până la ultima moleculă, muștarul de pe carton.

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!