Târziu în noapte, la lumina chioară a becului din dormitor, Ion Aelenei scria procesul-verbal de predare a soției, Petronela, în fața infractorului Doru Turturică, amantul aflat pe terasă, între flori.
- O pereche de ciorapi tricotați, scrie mai repede că ne prinde dimineața...
- un sutien roz, două seturi cu chiloți tanga, un vibrator marca Samsung, trei prezervative cu gust de căpșuni, un uscător de păr, două cămăși de noapte...
- Draga mea, pe unde ai pus valiza din piele de șarpe? o întreba nesperat de îngăduitor Ion, poreclit Manole, pe soția sa prinsă în adulter.
Desigur, nu o să credeți ce scriu aici, dar povestea, ca multe mitocănii din lumea asta, e cât se poate de reală. Petronela era o femeie fermecătoare, bună gospodină în bătătura ei și a altora, făcea curat unde era plătită bine în sat. Așa s-a nimerit a fi solicitată de învățătorul și cântărețul bisericesc la vocea bariton, Doru Turturică. Nimic deosebit de fapt, un om respectat în satul Momârlani, cu o îndelungată carieră didactică și corală, divorțat de soție după doi ani de căsnicie nefericită. Gurile rele spuneau că-l înșela chiar în propria casă când cădea în somnul greu, incredibil de sonor, nimeni nu reușea să doarmă la vreo câțiva metri buni de locuința lui. Și mai era și puțin bețică, trăgea la măsea nu glumă, de câteva ori i-a fost adusă cu roaba la poartă. Bun, motivele au fost, deși divorțul a durat ani buni din cauza celor doi copii, până la urmă au rămas la Frosina, că așa o chema, cu toate bunurile strânse împreună.
Prezența Petronelei în bătătura omului dornic de o nouă relație nu a fost de scurtă durată, de asta s-a ocupat cu cea mai mare atenție gazda, un om cu sufletul deschis care cânta cât ținea ziua numai cântece bisericești, ca să-și mențină vocea cuceritoare. Acum e inutil să adaug admirația Petronelei, ea a cedat repede într-o seară când n-a putut să doarmă de sforăiturile soțului și a mers la curățenie în casa nouă a domnului învățător. Nu avea ore stabilite, doar Ion avea încredere deplină în domnul învățător, ba i se dusese vestea că era impotent și de asta l-a lăsat Frosina. Putea să bage mâna-n foc că nu se întâmpla nimic necurat în casa aceea din care răsunau cântări de credință. Multă încredere a avut Ion, dormea liniștit când învățătorul stătea până târziu chiar și în casă la ei. N-avea cum să-l bănuie pe acest om liniștit din cale-afară. Cu el discuta despre politică, administrație locală, fotbal, se înțelegeau ca doi rapidiști, de femeile avute și multe altele ce-i fac pe oameni să creadă că sunt altfel decât în realitate, mai implicați în viața socială decât par.
- No, Ioane ascultă-mă că nu vorbesc prostii, primarul ăsta de la noi e un tâmpit dacă crede în promisiunile electorale ale candidaților la președinție. Ãștia promit și pe mă-sa că o fac fată mare numai să-i voteze proștii, ce programe? Io am avut un cumnat mă, în cadrul armatei, fost consilier la Cotroceni și mi-o spus multe, nu mai iese Băsescu, mă crezi?! S-o încurcat cu toți, mă și nimeni nu-l mai înghite. Aseară am discutat cu el o oră la telefon și mi-o spus multe din cele ce nici n-au fost povestite în campanie. Mă crezi? era întrebarea cu care Doru sfârșea explicațiile stufoase, după care mai aprindea o țigară din foi.
- Tu toate le cunoști așa de în amănunt, da cine are timp să asculte din culisele politicești, na, mai bine spune-mi ce-o făcut Rapidul în cupă?
- Io îți vorbesc despre treburi serioase, secrete de stat și cine iese președinte, iar tu mă iei cu Rapidul! scuipă Doru mânios pe dezinteresul șogorului în problemele capitale.
- Bă, da multe știi, mă rog cine ai aflat că iese? păru mai interesat Ion la informațiile din surse credibile.
- Crin Antonescu, unul tot cu escu la coadă că ăștia sunt preferați de masoni, cică...
- Bă, da prost ești, ce are masoneria cu escu, asta să i-o spui lu Tică Covrig, că ăla crede totul.
Discuția lor a continuat și la masă până târziu, au vorbit mult despre masoneria care conduce lumea sub indicația lui Satan sau Anticrist, cum are să se sfârșească cu lumea și cu toți cei corupți din politică. Prea puțin au apucat să vorbească de vânzarea Rapidului la neamțul ăla găsit de Copos, Ion a adormit buștean și abia au așteptat cei doi să-și facă de cap. Gemetele Petronelei, din toate pozițiile probate cu sete, erau acoperite de sforâiturile soțului.
Aventurile au continuat mult timp cu discuții interesante despre U.E. și relațiile țării cu marile puteri, implicarea americanilor în toate zonele de pe glob, conspirația marii finanțe, răspândirea virușilor din laborator, dăunătorii la porumb și vița de vie, ultimele mișcări de la Rapid. Toate au, totuși, un capăt până la urmă, într-o zi binecuvântată ca în cântec, Ion s-a întors mai devreme de la oraș, fusese să-i cumpere Petronelei o pereche de pantofi, un cadou de ziua ei, pe care, de altfel, avea s-o adauge la inventar. Nu s-a supărat când l-a văzut pe învățător agățat între florile de la terasă, era a doua oară când își prindea soția în flagrant. Prima dată, prin efortul soției, îl cunoscuse pe popa din sat, cu care discutase multe lucruri despre numirile popilor pe la parohii, corupția înaltului cler, până la chestiuni politice legate de siguranța statului. Pe popă îl pedepsise să-i taie lemnele în pielea goală, doar ce primise o mașină bună de câteva zile, așa l-a iertat fără să-i poarte ranchiună, iar Petronela de atunci mirosea a tămâie.
Acum, a doua oară, nu și-a ieșit din minți, dimpotrivă, a luat o coală de hârtie și a scris procesul-verbal de predare-primire, după care a semnat cu un ușor oftat. Nici prin minte nu i-a trecut Petronelei, cât de elegant îi va strânge mâna învățătorului în postura de amant.