"Și dacă vremea iar întoarce
Nedumeriri în jurul meu,
Un iad, dezgust îmi este viața,
Nu este cum a fi mai rău."

(George Bacovia, Și dacă)



Ajunsă acasă, Andreea plutea de fericire. Uitase chiar și de sărăcia care o înconjura. Casa în care locuia, era mai mult o cocioabă. era construită din chirpici, în stil țărănesc care, în prealabil, avusese doar o cameră, dar tatăl ei îi mai adăugase o mică pentru ea, cu doar câteva luni înainte ca el să moară de o boală gravă de plămâni, mucovisuidoză, pe când ea avea numai trei ani. Acum, văduvă fiind, mama ei lucra pe la casele celor înstăriți unde făcea curat pentru a putea supravițui.

După ce mâncă, rămase la masă fără a se mai mișca și privind undeva în gol, dincolo de pereții casei, încercând să-și amintească fiecare detaliu din acea magnifică discuție cu Mihai. Rămase în acel stadiu de visare în care orice tânără se cufundă după primul săru, iar Andreea era una dintre aceste tinere care rămase credincioasă iubirii ei platonice pentru mihai și nu avuse până atunci nici un fel de relații cu bărbați, nici măcar de amiciție. Era o tânără retrasă, visătoare fără pre mulți prieteni intimi.

"Cum se poate ca un tip bogat ca Mihai să se îndrăgostească de mine? Este de necrezut! De ce eu, o amărâtă, ce de multe ori nu am ce mânca și nu Angelica, de pildă, care este mult mai bogată și, în plus i-am văzut de multe ori împreună?"

Această luptă o făcu să-și amintească de diferența dintre ea și Mihai. "Dacă Mihai va afla în ce mizerie trăiesc? Dar nu, nu trebuie să afle nimic. Dacă află, mă va privi cu dezgus și nu mă va mai iubi. Singura care i-ar putea spune este Angelica. Ea este singura care știe cine sunt cu adevărat. Dacă el o va întreba, ea sigur îi va spune. Trebuie să mă duc la ea și să o previn. Mihai nu trebuie să afle nimic deocamdată.

Frica ca Mihai să afle cât era de săracă puse stăpânire pe ea și astfel toată bucuria pe care o trăise cu ceva timp în urmă se transformă într-un chin groaznic, într-o luptă interioară ce o neliniști într-atât pe fată că uită pentru moment de tot ce o înconjura.

Așa o găsi mama ei care se întoarse de la muncă, îmbrăcată într-un pardesiu jerpelit pe care îl dezbrăcă și îl așeză frumos pe spătarul unui scaun ca pe cea mai bună haină a ei.

- Ce stai acolo și dormi cu lingura în mână?! o întrebă aceasta cu vocea-i răstită. Treci și spală vasele și mătură puțin prin casă.Eu sunt prea obosită!

Aurica Neagu era o femeie încă tânără la cei treizeci și șase de ani ai săi, dar viața de mizerie, văduvia la numai douăzeci și unu de ani își pusese ampreta pe chipul ei încă plăcut. Pe trupul ei apăruseră semne de îmbătrânire și epuizare, dar mai ales, mâinile ei altădată fine și delicate, iar acum bătătorite și uscate. Nu era o ființă rea, dar viață o făcuse severă și aproape că nu mai credea nici în fiica ei.

- Iartă-mă, mamă, dar mă gândeam...

- Iar visezi la cai verzi pe pereți!? o repezi Aurica.

Cu toate că o cunoștea bine pe mama ei și reproșurile ei aspre nu o mai afectau în acel moment simți că i se rupe ceva în interiorul ei "Niciodată nu voi putea găsi în propria mea mamă un sprijin." își spuse ea cu amărăciune.

- Ba nu, mamă, e ceva serios. Eu...

Această încercare a tinerei fu tăiată brusc de argumentul Auricăi plin de o filosofie pesimistă a vieții:

- Nimic nu-i mai serios decât a munci și a-ți câștiga existența. Ai înțeles!? Þine minte: nimeni nu-ți dă dacă nu muncești!

- Dar, mamă, eu...

- Lasă prostiile și termină mai repede. Trebuie să mă ajuți să scutur covoarele la doamna Humoreanu la ora patru, și în plus avem atâta treabă de făcut acasă. Hai, dă-i bătăi!

- Bine, mamă, se dădu ea bătută.

O privi pe mama sa în ochii încercând să-și dea seama dacă să mai insiste sau nu, dar chipul sever al Auricăi o determină să renunțe, așa că își continuă treaba.

"Asta e!" se resemnă tânăra. "Dacă trebuie să iau deciziile singură, așa voi face."

Aurica Neagu se așeză pe pat în timp ce Andreea continuă să se gândească la clipele fericite petrecute cu Mihai și la indiferența lui Aurica față de nevoile ei, față de sentimentele ei.

O liniște profundă se lăsă în camera mică și întunecoasă. O liniște deranjantă pentru Andreea care nu încetă a fi măcinată de gânduri negre. Părea o liniște ce apare întotdeuna în urma unei furtuni.


2000