Pe la începutul celui de al treilea an, au început să apară zvonurile. Școala lor se va transforma într-una de contabilitate agricolă. Este nevoie de cadre bine pregătite care să contribuie la transformarea socialistă a agriculturii. Dar nu era nimic sigur încă. Studiaseră până acum Planul de conturi pentru întreprinderile industriale și bugetare. Mitică, dirigintele, era un bun specialist în ale contabilității în partidă dublă și avea ambiția ca și elevii săi să devină la fel. Dimineața, când n-avea ore, dar, de multe ori, și după amiaza, în timpul liber, putea fi văzut prin birourile contabililor șefi de la „Independența”, „Steaua Roșie” ori „Amylon”, studiind bilanțuri și balanțe contabile, casete cu fișele conturilor, intra și prin magaziile cu materiale și materii prime. Își făcea însemnări în caietul său cu spirală. De multe ori, după ce se anunța din timp, intra și în birourile directorilor plini ori adjuncți. Vroia să fie sigur că elevii săi în cele două săptămâni de practică, din timpul vacanței de primăvară, vor fi bine primiți și repartizați pe lângă cei mai competenți funcționari. Se interesa chiar și de situația din familiile acestora convins fiind că doar cei ce duc o viață echilibrată în familie și au copii vor fi în stare să se aplece cu grijă asupra învățăceilor ce le vor fi repartizați. Se gândea dirigintele că va reuși să-i fie repartizați elevii, pentru practică, pe lângă specialiști a căror personalitate să fie cât de cât compatibilă cu a lor. Doar la Independența a avut o convorbire cu directorul plin, după care a renunțat la demersurile sale.
- Am înțeles, tovarășe profesor. Doriți să aflați câte ceva despre calitățile umane ale funcționarilor noștri. Nimic mai simplu.
Puse mâna pe telefon.
- Alo, tovarășul Burlacu de la Serviciul cadre să se prezinte urgent la mine.
După câteva minute, ușa capitonată se deschise încet, fără niciun zgomot, și-și făcu simțită prezența, printr-o tuse ușoară,
un om între două vârste.
- M-ați chemat, tovarășe director ?
- Da, tovarășe Militaru. M-am gândit că dumneata poți să dai niște relații, despre viața personală a unor tovarăși, angajați ai noștri, necesare tovarășului profesor, care vrea să organizeze cât mai bine practica în producție a elevilor săi.
- Numai să nu fie deosebit de confidențiale. Pe acelea nu le putem transmite decât oficial, organelor noastre superioare, pe cale ierarhică. Cred că mă înțelegeți ce vreau să spun.
- Da, tovarășe Militaru. Este o rugăminte strict personală. Nu vă cer să faceți ceva în afara limitei legalității.
A fost apoi poftit Mitică în biroul lui Burlacu. Trei dulapuri de fier, vopsite în verde închis, ocupau un întreg perete. Un birou de stejar cu intarsii, un scaun cu spătar înalt, capitonat cu o mușama ce imita destul de bine pielea, și două fotolii joase tronau în centrul camerei. Sub fereastra ce ocupa aproape un întreg perete se afla o canapea unde, probabil, șeful serviciului cadre se odihnea în pauzele ce și le acorda în timpul programului destul de încărcat, zicea el. În fotoliul poftit să șadă, profesorul parcă era deranjat de locul în care se afla, poziționat mult mai jos, față de ocupantul scaunului din spatele biroului.
-Tovarășe profesor, vă pot pune la dispoziție câteva dosare care v-ar putea interesa.
Umblă, cu oarecare dexteritate, la cifrul de la lacătul unui dulap și-l deschise. Scoase câteva dosare destul de subțirele. Pe ele se putea citi chiar de departe Tabele nominale cu personalul ce se află în curs de divorț, Tabele nominale cu personalul ce a deținut înainte de 1948 terenuri agricole, Tabele nominale cu persoanele ce ocupă un spațiu de locuit excedentar, Tabele nominale cu personalul care are rude în străinătate, Tabele nominale cu persoanele care s-au născut în zone care azi nu se mai află pe teritoriul RPR.
- Mulțumesc, tovarășe Militaru, dar nu asta vreau să știu. M-ar fi interesat care sunt ursuzi și nu le place să comunice, care sunt cei ce au copii ori nepoți și aduc mereu vorba despre ei, care au, cât de cât, calități de pedagog.
- Aha, aha, am înțeles. Să știți că și mie îmi place pedagogia, am citit și eu Poemul pedagogic și Steaguri pe turnuri, am înțeles și eu rolul educației în formarea omului nou, dar cu părere de rău noi, cadriștii, nu urmărim astfel de aspecte. Cât ar fi de importante concluziile desprinse din operele lui Anton Sergheevici Makarenko pentru noi, cei care lucrăm în serviciile de cadre, este necesar doar să veghem ca dușmanul de clasă, să nu mai aibă puterea de a se opune mersului înainte al societății, să nu intre în funcții de conducere oameni cu vederi sectariste care pot opri, pentru o vreme, progresul social.
N-a mai fost nevoie ca Mitică, dirigintele, să mai facă alte demersuri pentru a pregăti practica elevilor săi, n-a mai trecut pe la întreprinderi industriale și nici pe la instituții bugetare. Conform unor adrese venite de la Ministerul învățământului public și de la Direcția învățământ a ministerului de resort, erau nominalizate GAS-urile și SMT-urile în care se poate face practică.
GAS „Dealul Ocnei” exploata câteva sute de hectare aflate în mai multe comune din centrul raionului. Sediul se e afla la nici doi kilometri de ultima casă de pe Calea Lungă, în dreapta șoselei ce ducea spre Mediaș. Se aflau aici, la Viile Sibiului, peste o duzină de vile înconjurate de pomi fructiferi și vii ce aparținuseră unor sași bogați din perioada interbelică, adevărat patriciat modern al secolului douăzeci, directori și administratori ai societății Seta care producea și distribuia curent electric pentru oraș și împrejurimi, directori și funcționari ai Societății Sonametan ce exploata și distribuia prin conducte îngropate gazul metan ce venea, pentru consumul casnic și o parte a industriei, de la Copșa, medici și avocați de renume care și-au investit aici o bună parte a câștigurilor lor. Cei mai mulți proprietari își lucrau, în timpul liber, singuri viile, ajutați, câteodată, de puținii zilieri ce-i angajau. Lucratul la timp și, mai ales, materialul săditor de bună calitate, dădeau în aproape toți anii struguri de masă superiori și chiar vinuri apreciate de cunoscători. Culesul, care începea la cincisprezece octombrie și dura câteva zile, era o adevărată sărbătoare pentru proprietari și invitații lor. În una din cele câteva crame se zicea că mai există câteva sute de sticle. Dar acestea, spuneau deținătorii unor secrete, se tot împuținau pe măsură ce inspecțiile de la raion, regiune și chiar de la București se înmulțeau. Contabilitatea Gospodăriei Agricole de Stat se afla la etajul vilei ce a aparținut vestitului Meltzer, fost director al Societății de tramvaie. La parter, în uriașul salon se mai aflau încă vreo câteva piese de mobilier rar, precum și un pian valoros marca Neo-Bechstein, dar tot aici au început a fi depozitați saci cu sămânță de grâu, orz, ovăz și chiar cartofi, pentru recoltele viitoare. Acolo au sosit, într-o dimineață de aprilie, cei patru practicanți de Școala Medie Tehnică de Comerț. Au așteptat câteva zeci de minute în antecamera directorului unde intrase șefa contabilă purtând în mână plicul în care se afla adresa școlii.
La un moment dat au auzit câteva frânturi de fraze. Ce vârstă au?...Sunt voinici?...doar unu-i mai pirpiriu... dacă deschideți ușa o să-i vedeți.
Și, într-adevăr, după vreo două minute ușa s-a deschis apărând în cadrul ei un om voinic, îmbrăcat într-un frumos costum de culoare kaki ce părea a fi cusut dintr-o stofă fină, haina nu avea revere, aducea mai mult cu un veston ofițeresc, purta o mustață bogată lăsată pe oală. Fiecare din cei patru, au mărturisit-o mai târziu, și-au dat seama că tovarășul director semăna izbitor de mult cu tabloul tovarășului Stalin.
- Prima voastră misiune în calitate de elevi practicanți va fi să ajutați la inventarul ce va începe să se efectueze astăzi la atelierul mecanic. Veți întocmi acolo și documentele de evidență primară, care, apoi, vor fi înaintate contabilității.
Apoi, adresându-se contabilei șefe:
- Vei urmări felul în care se achită de sarcină și-mi vei raporta!