agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-03-12 | [This text should be read in romana] |
N-au știut o vreme cei din familie când și cum i s-a întâmplat lui Costică trecerea din lumea aceasta, dacă a suferit, dacă s-a zbătut, dacă a spus ceva. De abia după vreo lună, soția lui a aflat că avocatul din oficiu ar fi putut participa, cu toate că nu era obligatoriu, alături de judecător și procuror la execuție. L-a așteptat multe zile în fața tribunalului, l-a și zărit de câteva ori, dar acesta se făcea că nu o vede. Când l-a mai văzut odată, s-a dus direct spre el încât să n-o mai poată ocoli.
- SpuneÈ›i-mi, vă rog, tot, tot. AÈ›i fost acolo? AÈ™tepta răspunsul cu înfrigurare. Spera că o să-i spună că soÈ›ul său este încă în viață, că aÈ™teaptă răspunsul cererii de graÈ›iere ori poate că a fost graÈ›iat È™i că a scăpat de cumplitul sfârÈ™it. Dar, cu privirea în pământ, acesta rosti aproape imperceptibil „Da“. Nu l-a mai întrebat ceea ce-È™i propuse în orele în care l-a aÈ™teptat, dacă a spus ceva înainte, dacă s-a zbătut È™i a suferit. Dar răspunsul la întrebările nerostite i-au sosit. - Să È™tiÈ›i, doamnă, că n-a suferit, părea atât de împăcat cu tot ce i se întâmplă. Cu niciun minut înainte È™i-a făcut de trei ori cruce apoi s-a aplecat, cât l-au lăsat legăturile, È™i a făcut câteva cruci spre înainte, parcă ar fi vrut să binecuvinteze pe cineva. Ea È™tia că acel cineva era NiculăieÈ™, pruncul lor. AÈ™a făcea el în fiecare seară, înainte de a stinge lampa, după ce acesta adormea. - Apoi, parcă, i s-a luminat faÈ›a într-un zâmbet. Zâmbea nu numai din buze ci È™i din frunte, din ochi, din toate cele. Doar ea È™tia că acel zâmbet îi era adresat ei. AÈ™a zâmbea el când vroia să-i alunge o supărare pe care, fără voia lui, i-o pricinuia. N-a mai priceput ce a mai zis avocatul, cu toate că i se uita, ca È™i înainte, drept în față. Și Mitrică a sperat o vreme că fratele lui nu va sfârÈ™i atât de repede că, până la urmă, va fi iertat, dacă nu de tot, barem de cumplita pedeapsă. A aflat până la urmă de la cumnata lui tot ce i s-a întâmplat. Plângea pe înfundate È™i pe furiÈ™, mai ales noaptea, în patul său de la internat. Au trebuit să afle È™i au aflat de durerea lui colegii de cameră. A aflat È™i Mitică, dirigintele, dar È™i ceilalÈ›i profesori. Dacă mai înainte el descreÈ›ea frunÈ›ile, acum cei din juru-i se străduiau să i-o descreÈ›ească pe a lui. Chiar dacă reuÈ™eau, câte odată, mult timp nimeni nu i-a mai auzit râsul. ÃŽn ultima lui vacanță s-a dus NuÈ›u în vizită la bunicii din partea tatălui. OlăneÈ™tiul era tot cel de altă dată. AcelaÈ™i râu cu apă limpede, aceleaÈ™i case, unele foarte mici, cu nelipsitul cerdac în față, aceiaÈ™i oameni, pentru el necunoscuÈ›i, aceleaÈ™i femei, cu mersul drept, purtând greutăți pe cap, paporniÈ›e ori chiar găleÈ›i pline cu apă. Bunicului, pe care-l È™tia mai ursuz, i-au strălucit ochii văzându-l. L-a mângâiat pe cap È™i apoi, scoțând un oftat, zise: ce mult semeni cu taică-tu, răposatul meu Nae. De ce, Doamne, de ce, mi-ai luat pe cel mai bun dintre copii? Și mătuÈ™ilor È™i unchilor, atunci când îl vedeau, li se împăienjeneau ochii È™i aduceau vorba despre nenea, cât de mult i-a ajutat, cât de mult È›ineau la el. Nu erau doar vorbe în vânt, È™i-a dat seama atunci când s-au dus cu toÈ›ii, duminecă, la biserică È™i preotul a început să citească pomelnicele, întocmite de familiile răposaÈ›ilor, doar cu numele lor de botez. I-a atras atenÈ›ia unul, care pe lângă nume avea È™i alte precizări învățătorul Nicolae, sublocotenent, căzut pe câmpul de luptă pentru apărarea țării. Nu putea fi decât tatăl lui, pus pe pomelnic de mama mare, ori de una dintre mătuÈ™i. DeÈ™i a stat mai bine de două săptămâni, n-a reuÈ™it să-È™i cunoască toÈ›i verii, cei mai mulÈ›i mai mici ca el. A cunoscut însă necazul ce-l apăsa cel mai tare pe tata mare. I s-au luat locurile din munte È™i plai, împădurite, care, până atunci, îi aduceau un venit destul de bunicel în bani ori în lemn de construcÈ›ie È™i pentru foc. - `tu-le mama lor de bandiÈ›i È™i de comuniÈ™ti, să-mi ia ei mie bunătate de locuri, muncite de mine, ori moÈ™tenite pe bună dreptate de la ăi bătrâni? Nu i-ar mai răbda pământul! Intervenea mama mare: -Taci, Gheorghe, taci, că te-o auzi careva È™i vei da È™i de alte belele! - Cum să tac, femeie, cum? Nu vezi că ăștia își bat joc de tot ce are omul mai sfânt? - O să vezi tu, că Dumnezeu nu bate cu bățul, o s-o pățească ei È™i mai rău într-o bună zi. - Până atunci `tu-le paÈ™tele mamii lor de bandiÈ›i! - Pară-È›i bine că nu se făcu È™i pe la noi colhoz, cum auzii că se făcură mai pe devale, pe Olt -Păi, cam tot aia e de când s-au pus cu dările pe noi, de când veniră cu planul de culturi. Se face, nu se face, trebuie să dai că, de, planu-i plan. Nu i-ar mai răbda pământul! Fir-ar ei ai morÈ›ii să fie! Nu se putea lămuri NuÈ›u, cum de nu puteau oamenii mai în vârstă să înÈ›eleagă niÈ™te lucruri atât de simple, ca lumina zilei, că viitorul în agricultură este numai al lucrului în comun pe tarlale cât mai mari. Numai aÈ™a se va putea ajunge ca într-un viitor nu prea îndepărtat, în socialism, oamenii să fie plătiÈ›i după cantitatea È™i calitatea muncii depuse È™i, mai târziu, în comunism, fiecăruia să i se dea după nevoile sale. A spus aceste lucruri în toamna trecută unchilor săi din partea mamei. AceÈ™tia n-au găsit de cuviință de cât să se uite la el È™i să râdă. Le-ar spune acum È™i bunicilor, dar, după cum sunt de porniÈ›i, sigur nu l-ar asculta È™i, dacă ar face-o, probabil ar râde È™i ei. De ce nu poate să fie È™i el atât de convingător ca doamna Jutaru, profesoara de socialism È™tiinÈ›ific, când vorbeÈ™te despre lupta de clasă ca motor al societății, ori când le spune, pe puncte, despre superioritatea viitoarei orânduiri socialiste față de societățile împărÈ›ite în clase antagoniste, despre funcÈ›iile statului în perioada actuală a democraÈ›iei populare. Nu poate È™i gata! ToÈ›i cei mai în vârstă râd, sau se uită la el cu milă, când începe să vorbească despre astfel de lucruri. De fapt nici el nu este lămurit chiar cu toate celea. Nu poate să înÈ›eleagă de ce se tot ascute lupta de clasă, pe măsura înaintării spre socialism, că doar nici clasele răsturnate de la putere, burghezia È™i moÈ™ierimea, mai bine zis rămășiÈ›ele lor, n-or mai fi atât de puternice. Ba, el crede că aceÈ™tia nu mai au deloc forță să se opună mersului înainte al societății. După ce s-a întors de la OlăneÈ™ti, mama i-a dat voie să meargă, tot singur, cu trenul, la Craiova. S-au bucurat sincer mătuÈ™a È™i unchiul când a sosit. A găsit È™i aici schimbări destul de mari. Prăvălia de la stradă nu mai exista. ÃŽn locul firmei pe care cu câțiva ani în urmă scria Brutărie iar mai jos Delicatese È™i coloniale acum era alta cu inscripÈ›ia Ateneul Popular. Curtea era împărÈ›ită în două. ÃŽn partea dinspre fosta brutărie nu mai aveau voie să intre ai casei. Malaxoarele pentru frământat au fost duse nu se È™tie unde, cele trei cuptoare au fost demolate, zidul dintre fosta brutărie È™i camera de la stradă unde funcÈ›iona, până în vara lui 1948, prăvălia a fost È™i el demolat, astfel că s-a obÈ›inut o sală mare în care se organizau È™edinÈ›e ale organizaÈ›iei PMR din cartier, diferite adunări populare ori sindicale, iar sâmbăta È™i duminica proiecÈ›ii cinematografice cu filme sovietice. Spectatori erau mai ales È›iganii din cartierul apropiat, Cantemir, însoÈ›iÈ›i întotdeauna de numeroÈ™ii lor puradei. ÃŽn sală, pe întuneric, izbucneau scandaluri între copii, dar, de multe ori È™i între cei mari, mai ales când veneau cu sticle de monopol. Se auzea până târziu în noapte, dat la maxim, sonorul filmelor, iar, când acesta nu funcÈ›iona, strigăte de copii ori oameni mari care se certau sau chiar se încăierau. Cu toate acestea, unchiul È™i mătuÈ™a, tuÈ™a îi spuneau nepoÈ›ii, erau mulÈ›umiÈ›i. Cu ei mai stătea doar fata lor mai mică, Marieta, elevă la de liceu. Cea mare era măritată. Locuia cu soÈ›ul său, fost ofiÈ›er, acum deblocat, într-o casă, primită ca zestre, tot în Craiova, nu departe de ei, pe Brestei. Nu mai era ofiÈ›er ginerele, dar È™i-a găsit de lucru angajându-se ca maistru mecanic la o intreprindere de stat. De fapt asta era meseria lui, È™i asta făcea È™i în armată, fiind în comanda companiei de pompieri a oraÈ™ului. Doar băiatul care terminase Academia Comercială n-a găsit de lucru, conform pregătirii sale, în oraÈ™. A trebuit să plece cu soÈ›ia în Ardeal, la Borsec, departe de cei care îl È™tiau că este fiul unui fost exploatator căruia i s-a naÈ›ionalizat în iunie 1948 toată averea. O duceau bine acolo, aÈ™a că n-aveau griji din partea lor. Avea unchiul dar de povestitor. I-a povestit multe din copilăria È™i tinereÈ›ea sa, despre puÈ›ina È™coală ce făcut-o în satul său natal, despre ucenicia la brutăria domnului Melzer din Sibiu, despre munca sa în postură de calfă la Brutăria domnului LayoÈ™ în Budapesta, despre felul în care a ajuns după 1918 la Craiova È™i despre greutățile prin care a trecut până a reuÈ™it să-È™i ridice brutăria, pe care el niciodată n-a crezut-o fabrică È™i, cu toate acestea, i-a fost naÈ›ionalizată. - Și acuma, unchiule? -Nici acuma n-o ducem rău. Mai am încă pământul de dincolo de Fântâna Obedeanului. DeÈ™i-i puÈ›in, se fac pe el pepeni, porumb, cartofi, fasole, zarzavaturi, atât cât ne trebuie nouă. Calul È™i vaca sunt în grajd, porcul în coteÈ›, eu È™i tuÈ™e-ta suntem încă sănătoÈ™i. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy