agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1810 .



Adoris si Kromia(32)
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [vioreldarie ]

2016-08-30  | [This text should be read in romana]    | 




Adoris si Kromia(32)


Cerul sterp și veștejit de lumina chinuitoare a zilei, de praful dunelor de nisip răscolite de copitele nesfârșitelor turme de dobitoace și de vântul pustiurilor, părea o cupolă de lut încinsă de arșița dogoritoare a astrului zilei care frigea ca un cuptor orașul cel mare, Suza, cetatea de scaun a împăraților Persiei. Câmpiile întinse, prăfuite și pietroase, rareori scoteau la iveală câte un copac întunecat, singuratic și tremurător, întocmai ca aerul orizontului dogorit de soare.

Pe sub bolțile înalte ale porților uriașe ale zidurilor ce străjuiau întinsa cetate intra în ritm monoton o caravană de aproape o mie de cămile care părea că nu se mai sfârșește. Cămilele, zvelte și răbdătoare, erau încărcate cu lăzi și baloturi impunătoare, toate albe ori aurite. La fiecare zece una era călărită de câte un negustor în straie bogate, cu turban alb pe cap.

Odată intrate în cetate cămilele luau drumul ulițelor strâmte, printre ziduri și pavilioane, nimerind și înghesuindu-se într-o curte largă cât o câmpie întinsă dar insuficientă pentru atâtea suflete. Aici se năpusteau slujitorii care prindeau cămilele de căpăstru și le descărcau de împovărătoarele lăzi și baloturi. Alții, de rang mai înalt, începeau meticuloasa muncă de numărare și evaluare a bogățiilor aduse de caravană, muncă ce dura nespus de mult și care nu dădea semne că s-ar putea sfârși vreodată.

În acest timp, într-o grădină minunată, cu multe havuzuri de apă curată și răcoritoare, cu ramuri pline de rod aplecate deasupra aleilor parfumate, cu umbrare de smochin și viță de vie, un om se tânguia nemângâiat, smulgându-și părul din cap și din barbă și blestemând zilele care i-au fost date. Durerea lui nu putea fi alinată nici de comorile descărcate la nesfârșit din caravane, nici de veselia celor cinci sute de neveste din harem, nici de frumusețea grădinilor și palatelor sale.

Nefericitul acela nu era nimeni altul decât Arbatis, cel mai mare bogătaș al împărăției, cel cu care doar împăratul Persiei se mai putea măsura în avuție. Arbatis plângea cu lacrimi amare, iar trupul lui masiv se scutura de tremurul bocetului. Și nu putea fi potolit, căci oamenii lui tocmai i-au adus nefericita veste din țara lui Agatos, care-l făcea să creadă că imensa cantitate de aur pe care i-o împrumutase acestuia a fost pierdută cu desăvârșire. El, Arbatis, care adunase cu greu averi peste averi, care ținea atât de mult la fiecare bănuț, fie el chiar și de argint, să piardă acum, dintr-odată, atâta avere? Cum de se lăsase prostit într-atâta încât să riște o cantitate atât de însemnată de aur? S-a lăsat ispitit de dobânda grasă care i-a fost promisă? Nu ar fi fost oare mai cuminte să fi avut răbdare să câștige comori, ca și până atunci, din negoț cinstit? Ce i-a trebuit lui câștig fabulos, așa peste noapte? Cum de reușise să-l prostească regele acela, Agatos, cu șărlătănia lui? Cum de a fost în stare să se întovărășească la drum cu bătrânul nătâng Artaban, fără de care poate că nu s-ar fi păcălit într-atât niciodată? Ducă-se în abis de mare acel Agatos, cu templele lui cu tot și cu moșneagul de Artaban laolaltă!

Colac peste pupăză, ca și cum sfârșeala și deznădejdea lui nu ar fi fost destule, pică și vestea la poarta grădinei sale cum că bătrânul Artaban așteaptă să fie poftit să intre. Vestea îl mânie peste măsură pe Arbatis care, foc și pară, răcnea disperat prin toată grădina. Dar, în cele din urmă nu avu încotro și încuviință ca Arbatan să poftească.

Presimțind furtuna, vicleanul Artaban se pregăti sufletește îndelung înainte de-a intra pe poarta lui Arbatis. De cum îl zări, Arbatis se porni și mai tare pe văicăreli:

- Vai, vai, vai! Ce mă fac? Ce mă fac? S-a dus averea mea de râpă! Aoleo! Vai, ce prostie am putut să fac!...
- Hei, omule! Vino-ți în fire! rosti Artaban, cu curaj.
- Tu m-ai nenorocit, bătrân neghiob ce ești! Cine mi te-a scos în cale și m-a pus să las din mână atâta aur? Din cauza ta...

Artaban, simțind că bogătașul e aproape epuizat de atâta zbucium și tânguire, îndrăzni să-i mai spună:

- Fii om în toată firea, Arbatis! Nu boci în halul ăsta! Tocmai tu, care ai bogății pe care nici nu le știi a le măsura vreodată? Tu, căruia îi sosesc neîncetat caravane întregi descărcând noi și noi bogății, care nici nu mai încap în cetatea asta a ta? Chiar într-atât te-au doborât cei zece mii de talanți?!...

- Oh! Cum poți spune asta, Artaban, neîndurătorule? Cum poți gândi așa? Pesemne tu nici nu știi că odată cu cele zece mii de talanți de aur s-a dus și o parte însemnată din inima mea! Ca și cum mi-aș fi smuls un mădular și l-aș fi aruncat la câini! Ce poți înțelege tu din zbuciumul meu?...

- Vezi? Vezi cum ești?! Dar când te gândeai la câștiguri, două mii de talanți de aur de la cele zece mii împrumutate, doar într-un singur an, atunci inima ta ce spunea?!...
- Nu! Nu-i drept! Căci încă de la început am presimțit tot răul ăsta, cu fanfaronul acela de rege al Atalyei! Tu m-ai împins spre această groaznică nesăbuință!
- Nu mai pune chiar așa orice la inimă, frate Arbatis! Fii înțelept! Abate-ți gândurile la alte treburi! îl povățui sincer și cu milă înțeleptul Artaban pe acest fiu al averilor.

Arbatis începu iarăși să verse lacrimi, ca un copil nepotolit.

- Haide, odată! Fii bărbat! Nu mai boci ca o muiere! Lucrurile încă se mai pot drege! se strădui Artaban să-l împace.

Printre lacrimi și suspine Arbatis abia reuși să mai zică:
- Spune-mi tu, care zici că ești înțelept, cum aș mai putea redobândi măcar o parte din averea pierdută?

Artaban, simțind că acest uriaș Arbatis a început să se înmoaie încetul cu încetul, începu să-l aducă iarăși, puțin câte puțin, sub influența sa, încercând să-l liniștească:

- Ei, vezi? Începi să-mi placi! Văd semne c-ar începe să-ți vină mintea la loc! De fapt, lucrurile se mai pot schimba, iar soarta ar putea să-ți surâdă din nou! Gândește-te că Agatos nu va îndrăzni să nu-ți înapoieze măcar o parte însemnată din împrumut. Va face tot ce-i va sta în putință să-ți înapoieze aurul. Nu-i dă lui mâna să se pună rău cu perșii! La asta nu te-ai gândit?

- Chiar așa!... Ce nătâng mai sunt!...
- Ei, vezi! Am dreptate?
- Ai multă dreptate! Totuși, vezi, dacă Agatos nu mai are putere să adune bănetul risipit... nu văd cum va putea să-mi înapoieze datoria!...

Artaban, pentru a nu-l scăpa din nou pe Arbatis în deznădejdea din care tocmai îl scosese se grăbi să-i spună, din ce în ce mai mângâietor:

- Nu te mai pierde cu firea, frate Arbatis! Așteaptă puțin până s-or mai limpezi lucrurile! De fapt, încep să-mi apară în minte unele idei...
- Þie? Ce fel de idei?!...
- Ia, ascultă! Ce-ar fi să nu te mai perpelești degeaba așteptând să ți se înapoieze aurul, ci să te duci să-l iei singur?...
- Eu? Cum adică să-l iau singur?...
- Ei! M-am gândit să trimitem oști care să-l alunge pe regele Agatos de pe tronul său, apoi să-i jefuim țara și averile...

Văzând ochii mici ai lui Artaban sclipind de lăcomie, Artabis era gata-gata să-și vină în fire. Totuși, mai zise, încă neîncrezător:

- Nu, aici greșești, bătrâne Artaban! Crezi poate că de dragul nostru își va risipi împăratul Persiei oștirea ca să-l pedepsească pe Agatos?

Văzând că interlocutorul său persistă în scepticism așteptând o minune care să-l lămurească, Artaban își unse limba cu miere și zise:

- Stai! Nu te grăbi, Arbatis! Cunosc eu un mijloc de al îndupleca până și pe împăratul Persiei ca să lucreze în folosul tău!
- Mă uimești, bătrâne! Pe toate le știi?...
- Eu să nu știu? Altfel m-ar mai socoti lumea înțelept? Spre exemplu, știu că tânărul nostru prinț, Kirvan, deși este asaltat de atâtea propuneri de a se însura cu cele mai strălucite fiice de împărat, ei, bine, tânărul nostru prinț suferă și tânjește după ochii fetei regelui Agatos, de care s-a îndrăgostit atunci și așteaptă un prilej ca să viziteze din nou Antalya...

- Oh! Spui adevărul? Nu-mi vine să cred!...
- Da! Așa-i, cum îți spun! Și mai știu că regele Agatos nu și-ar da fiica nici în ruptul capului de soție prințului nostru!...
- Cum?! Ar cuteza să se măsoare cu împăratul Persiei?!
- Da! Vezi bine că ar fi în stare!
- Înseamnă că-i nebun de legat! Dar cum de știi toate astea?
- Nu mă cunoști îndeajuns! Am și eu iscoadele mele în cetatea Atalyei! Ele mi-au dat de știre că regele acordă mare atenție acum unui tânăr, unui atenian pe care l-a pus căpetenie de oști în cetatea sa și că ar vrea să-i dea fiica de soție.

- Mulțumesc de așa știre, bătrâne Artaban! Dar dacă regele Agatos se va învoi totuși să-și dea fiica prințului Persiei? Atunci, eu cum îmi mai recuperez pagubele?
- Eu n-aș crede lucrul ăsta! Doar știu cât de încăpățânat e regele Agatos!

Arbatis părea, în sfârșit, dezarmat în fața înțeleptului Artaban. Începu să se mai învioreze și își comunică astfel gândurile prietenului său:

- Ar fi grozav dacă tu, înțeleptule Artaban, ai reuși să-l îndupleci pe împărat să pornească război împotriva lui Agatos!
- Nu-i așa? îi zise Artaban surâzând. De fapt știu că împăratul Persiei plănuiește de multă vreme să cucerească toate acele regate până la Marea cea Mare. Iar prilejul oferit de pățania ta cu cei zece mii de talanți ar fi un pretext grozav!...

- Ești o comoară de înțelepciune, frate Artaban! Te stimez pentru asta! Totuși, dacă presupunem că oștile Persiei cuceresc regatul Atalyei, cum crezi că-mi voi putea redobândi averea?

- Iarăși te grăbești, Artabis! Am de gând să mă înfățișez la împăratul Persiei și să-l povățuiesc să pornească degrabă război asupra țărilor de pe țărmul apusean al Asiei Mici. Iar ție, în schimbul averii pierdute, am să-i cer să-ți lase privilegiul, neînsemnat la prima vedere, de a fi stăpân pe tot negoțul din acea parte a lumii și pe negoțul corăbiilor de pe Marea cea Mare care, odată luată regilor acelora, îți va reveni ție în întregime.

- Să te binecuvânteze zeul nostru Ahura, pentru așa gânduri bune! Dar de la cine voi câștiga eu banii, de vor fi zdrobite toate acele regate?

- Tot naiv ai rămas! Gândește-te că Marea cea Mare este împânzită de drumurile corăbiilor din toată lumea, care duc în ele bogății fără de sfârșit. Socotește și tu: dacă trimiți doar o sută de cămile în fiecare port din cele înșirate pe țărmul acelei mări și dacă fiecare ar câștiga măcar un talant într-o lună, gândește-te unde ai ajunge numai într-un an!...

- Nemaipomenit! Numai vorbe de aur îți ies din gură!...

Entuziasmul lui Arbatis creștea fără margini, iar pântecele său uriaș se cutremura de plăcere. Ochii cei mici și șireți ai bătrânului Artaban se închideau și mai mult, în timp ce buzele-i continuau să rostească lucruri nemaipomenite, ca niște profeții, despre negoț, averi și aur:

- Peste zece ani numai, te văd bogat cum n-a mai fost nimeni pe lumea asta, stăpân peste toate caravanele din pustiuri și peste toate corăbiile de pe mări. Atunci nu-ți vor mai încăpea turmele de cămile în cetate și nici măcar aurul nu-ți va încăpea în palatele tale! Atunci vei fi fericit împreună cu supușii și cămilele tale. Iar leul persan va fi mai puternic ca orice taur din Apus sau tigrul din Bengal sau orice zeu de peste mări!...

- Așa să mă binecuvânteze zeul Ahura! încheie Arbatis, înclinând într-o parte, a mulțumire și recunoștință, capul său cel mare cu barba neagră și țepoasă.

(va urma)

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!