Foarte bine, cinci!

Încă de copil am avut banul meu. Pe vremea aceea notele erau de la unu la cinci. Învățătorul Emilian Constantinescu inventase încă o notă, Foarte bine, cinci! Tot el, pentru a ne stimula creativitatea ne da compuneri despre prietenul meu, omul și pisica neagră, o zi ploioasă și multe altele. Cine primea nota specială era liber în curtea școlii. Toți doream să ne zbenguim pe afară dar numai unii primeau pe caiete foarte bine, cinci.
Aveam oarecare îndemânare la întocmirea acelor compuneri și m-am gândit să fac bani din asta. Prima propoziție i-o spuneam Lucicăi, a doua Mioarei iar a treia o scriam pentru mine și tot așa până terminam compunerile. Dacă fetele primeau pe caiet nota râvnită îmi dădeau 50 de bani. Când se strângea suma de 10 lei nu le mai spuneam un cuvânt până nu achitau datoria. Mioara era fiica profesorului de limba română iar Lucica fiica șefului de magazin sătesc. De acolo cumpăram gaz pentru lampă, cuie, pâine neagră, turtă dulce și bomboane. Fetele erau îmbrăcate îngrijit, purtau pantofi iar în recreații mâncau pâine albă unsă cu unt și magiun. Le consideram bogate, eu aveam la mine câteva nuci și un măr, două. Tata plătea cota la carne, lapte, ouă, prune, fân...(Vezi povestirea Atât de departe de casă). Mai strângeam bani în timpul sărbătorilor de iarnă, umblam cu Florile dalbe, cu plugușorul, iar toamna strângeam alune, bureți lăptoși, sau adunam prunele domnului învățător, primeam un leu pentru un coș. Așa că, mereu aveam banul meu. Ba mai mult, din clasa a patra, meditam la matematică gemenele primarului Nică Pescaru și, chiar dacă nu ne scotea de la chiaburi, primeam de la el o groază de bunătăți. Sora mea Catela, elevă la liceu în Pitești, mă ruga s-o împrumut cu o sută de lei, nu-i dam că n-avea cum să restitue datoria.
Știți cum e în viață, roata morii se-nvârtește, țac, țac, țac, nimeni nu mă ocrotește....țac, țac, țac, timpul trece și după 70 de ani mi-a venit rândul să cer îndurare la comenduire. Din joi în Paște mai scriu o mică povestire pe care o public pe un site literar www.poezie.ro. Ce să vezi, unui editor i s-a pus pata pe mine după ce mi-am exprimat părerea despre o poezie a unui prieten de-al Domniei Sale. I-am spus, Ai vrut să arăți că ești Dăștept, doar atât. Ulterior i-am trimis pe o jumătate de pagină argumentația, dar în loc s-o publice, mi-a scris Trebuie să scoatem fiara din inginer, îl retrogradăm ca să-i controlăm tot ceea ce scrie. Bine maestre, controlează-mă, dar de ce mi-ai cerut 300 de Euro ca să-mi publici textele într-un termen rezonabil? Glumă, glumă, dar, după cum Domnia Sa a mărturisit, cea mai importantă realizare în viața Dumnealui a fost numirea ca editor pe acest site literar. Și ca mine, când eram copil, s-a gândit să facă bani din asta. Eu îi sugerez să publice propriile creații într-un volum și dacă vor fi apreciate cu Foarte bine, cinci de eventualii cititori, poate, poate va câștiga 300 de Euro.
P.S. 1
Atenție domnule editor, nu te lăsa impresionat de eventualii steluțari, doar se știe, laudele aduse oricărui șefuleț de către subalterni este principalul sport național.
P.S. 2
Lucica a devenit profesoară de educație fizică și sport, Mioara a devenit profesoară de limba română, amândouă au obținut gradul 1 în învățământ iar eu am publicat patru cărți.