Vazduhul geme sub apasarea sufletelor intunecate de deasupra, in timp ce eu imi plimb indoielile prin parcul blestemelor… E inca dimineata, - o stiu dupa freamatul obsedant al ciorilor ce vajaie in stoluri intunecate deasupra capului meu; o stiu dupa negura zarilor si dupa racoarea matinala ce imi alina gandurile… As vrea sa ma asez, as vrea sa te zaresc dincolo de vuietul blestemat ce ne acopera vocile si ne umbreste chipurile… pentru mine, insa, e mult prea devreme ! Am pasit pe aleile parcului nesigur, cautand adapost intr-o clipa tarzie din sufletul tau. Trupul mi-era plin de rani, insa reusisem sa ajung pana acolo cu inversunarea unui intarziat ! Te-am gasit pustie si intunecata. Corpul tau zacea incremenit, iar aripile iti erau frante, incadrandu-te in decorul parcului nemiscat, in care doar vuietul ciorilor de deasupra patrundea profan… Daca as fi ajuns mai devreme poate ca te-as fi gasit insufletita si radioasa, insa eu eram un intarziat care se dezmortise prea tarziu. Am stat langa tine, incalzindu-ti trupul inghetat, intarziindu-mi viata si visele cu promisiunea unei amagiri. Intr-un tarziu ochii tai au inceput sa clipeasca precipitat, iar pe seama ce corpul ti se dezmortea, lacrimile tale imi dezmierdau rasuflarea intretaiata de speranta. Te-am strans la piept inca odata, dar tu ti-ai luat zborul fara un cuvant. Nu apucasei sa imi spui nimic… iti auzisem doar suspinele din clipele in care zaceai incremenita in bratele mele; in rest, insa, nici nu stiam cum suna vocea ta, desi tanjeam sa te aud articuland macar o soapta ciripita. Chipul ti-l vasusem doar sub lumina obscura a lunii, iar acum priveam cum te ridici fericita, lasandu-ma inghetat si intarziat in mijlocul parcului blestemat.
Vazduhul gemea sub apasarea sufletelor intunecate de deasupra, in timp ce eu imi plimbam privirea cautandu-te pe tine… Era inca dimineata, - o stiam dupa freamatul pustietor al suspinelor tale. Acum te intorsesei blestemata in scancetele obsedante ale ciorilor ce vuiau deasupra - din care cazusesi incremenita odinioara. Zburai fericita, fara ca eu sa te mai pot vedea, ramanand un strigat obsedant in timpanele mele, o voce necunoscuta careia ii recunosteam, in rastimp, doar suspinele… tu nu ma mai stiai… dadeai ocoluri bezmetice deasupra capului meu; cautam iubirea unei necuvantatoare, intarziat in propriile-mi ganduri, neintelegand de ce nu imi vorbesti, de ce nu te intorci sa te cuibaresti in bratele mele. Cazusesi din zbor, insa acum te intorsesei in vazduh revigorata, uitand de mine, uitand de tot... Am suspinat si eu, dezamagit, mi-am astupat timpanele cu degetele degerate si am incercat sa imi regasesc drumul. Aveam sa ratacesc catre nicaieri, pe cararile sufletului meu, deasupra caruia frematai nestiutoare tu; - sperand sa gasesc o oaza de liniste,… iar tu priveai bezmetica de sus drumul pe care eu il cautam fara speranta iar tu il abandonasei fara regrete- doar cu unele suspine absente ce-ti inramau fericirea pe care o cantai asurzitor. Parcul ramasese intunecat si rece, adumbrit de bataia de aripi de deasupra. Un suflet pustiu in care eu rataceam inghetat si singur, asurzit de vocea ta nearticulata… asta-i tot ce lasasei in urma ta, in zborul blestemat la care te intorsesesi ! Se apropia amiaza, se apropiau razele pustietoare ale soarelui iar inaripatele isi duceau trilurile chinuitoare spre alte locuri, lasandu-ma inca si mai pustiu. In mintea mea, insa, inca se mai auzea freamatul tau obositor… mintea mea ramasese scufundata intr-o amortire matinala. Amiaza ma gasise intarziat, rasunand surd in sufletul meu…

Nota : Intarziati 4 - Freamat inlantuit – Parcul blestemelor , 30 octombrie 2005