agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 11310 .



Anecdota
prose [ ]
basm

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Ion_Creanga ]

2005-11-13  | [This text should be read in romana]    |  Submited by Erika Eugenia Keller



Un negustor, umblând prin mai multe sate si orase, ca sa cumpere grâu,
papusoi si altele, într-o zi ajunse la un pod si când era sa treaca vazu un om care se odihnea acolo: acesta era Pâcala. Negustorul, voind sa
afle ceva de la el, ca orice negustor, se apropie de dânsul si-l întreba:

— De unde esti, mai crestine?
— Ia din sat de la noi, raspunse Pâcala.
— Din care sat de la voi?
— Iaca de acolo, tocmai de sub acel mal, aratând negustorului cu mâna
spre un deal.
— Bine, dar ce sat e acela? Eu nu-l stiu.
— Ei! cum sa nu-l stii; e satul nostru, si eu de acolo vin.
— Nu asa, mai prostule. Eu te-ntreb: acel sat pe a cui mosie este si
cum îi botezat?
— Doamne! da' nu stii ca mosiile sunt boieresti si asta-i a cuconului
nostru, ce sede la Bucuresti? Iar satu-l boteaza popa într-o caldarusa
cu apa, cum îi scrie lui în carti.

Negustorul, privindu-l lung, zise în sine: Ma!... aista-i chiar Pâcala.

— Dar cum te cheama pe tine?
— Iaca!... ce ma întreaba. Ma cheama ca pe oricare: vina-ncoace, ori
vin-aici!

Negustorul începu a-si face cruce ca de naiba si iar îl întreba:

— Dar cu chemarea împreuna cum te mai striga?
— Iaca asa: vino! u! ma! raspunse Pâcala.

Negustorul începu atunci a râde si zise: ce prost! Apoi îl mai întreba:

— Dar ce bucate se fac acolo la voi?
— Mai mult terciu cu mamaliga mâncam, zise Pâcala.
— Întelege-ma, prostule! Nu te întreb de bucate ferte.
— D-apoi de care bucate ma-ntrebi?
— Te-ntreb daca s-au facut la voi grâu, orz si altele.
— Da, s-au facut pâna la brâu, raspunse Pâcala.
— Nu te-ntreb de înaltime, ca doar n-am nevoie de paie pentru boi, ci
as voi sa stiu ce feliu este la voi grauntele orzului.
— Sa-ti spun, daca nu stii, zise Pâcala. Grauntele orzului este
lungaret, îmbracat c-o coaja cam galbie si c-o tapa în vârf.
— Bine, stiu de astea; dar spune-mi ce fel se vinde, ca as voi sa
cumpar si eu.
— De! nu stii dumnia-ta ce fel? Unul da grâul ori orzul, si altul îi da
bani: galbeni, napoleoni ori altaceva.
— Nu ma-ntelesesi nici asta; eu te-ntreb: cum se da?
— Bre!... Nici asta n-o stii. Sa-ti spun eu: iei banita ori dimerlia si
pui în ea pân-o umpli cu vârf, apoi cu coada lopetii o razi s-o torni
în sac, pe urma iarasi o umpli si tot asemine faci.
— Eu nu te-ntreb asta, om fara cap ce esti!
— Dar ce fel ma-ntrebi? zise Pâcala.
— Cu ce pret se vinde chila ori banita; câti lei?
— Asa cum te-nvoiesti; si câti lei dai atâta iei.

Negustorul, suparat, îl mai întreba:

— Neghiobi ca tine mai sunt acolo-n sat?
— U! hu!... este badea Musat, badea Stan, Neagu, Voicu, Florea, Soare,
badea Bran, Coman si altii.
— Ho! ma, destul! Dar cine este mai mare decât toti la voi în sat?
— Cine-i mai mare? Badea Chitu; el este mai nalt decât toti; e atât de
lung, încât mai n-ajungi cu mâna la umarul sau.
— Bre!... proasta lighioaie mai esti! Nu te-ntreb asa.
— Dar cum? zise Pâcala.
— Eu îti zic: pe cine ascultati voi aici în sat?
— I! ha! auzi vorba! Ascultam pe lautarul mos Bran; când începe sa
cânte, tot satul sta cu ochii si urechile tinta la el.
— Nu zic asa, mai nataraule! Raspunde-mi odata cum te-ntreb.
— Ei, cum?
— Eu te-ntreb de cine aveti frica aici în sat mai mult.
— Valeu, maica! Ia, de buhaiul lui mos popa, mare frica mai avem,
mamulica. Când vine sara de la pascut, fugim de el care încotro apucam; ca
atât e de înfricosat, de gândesti ca e turbat; când începe sa mugeasca,
sparie chiar si copiii din sat.
— Ma!... da'! ce namila de om esti tu? Nu cumva esti vrun duh rau,
frate cu Meaza-noapte sau cu Spaima-padurei?
— Ei, Doamne! De ce ma-ntrebi, când ma privesti? Ce? Nu ma vezi ca-s om
ca si dumniata: cu cap, cu ochi, gura, nas, mâni si cu picioare, ma
misc si ma uit ca toti.
— Asa te vad si eu, dar ai minte si simtire abia ca un dobitoc. Ia
spune-mi, zau: aveti butnari sau dogari în sat la voi?
— Avem.
— Na cinci bani, si du-te sa-ti puie doagele ce-ti lipsesc.

Prostia din nascare, leac în lume nu mai are; ea este o uricioasa boala, ce nu se vindeca în scoale, ba nici în spitale.

Anecdota tiparita prima oara în Albumul macedo-român, Bucuresti, 1880;
retiparita în Convorbiri literare, 1885, nr. 11, 1 febr. Textul de fata
a fost reprodus dupa volumul Ion Creanga, Povesti si povestiri, Editura
"Minerva", Bucuresti, 1987.

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!