Teorie
Dacă se întâmplă ca soțul să vină acasă cu o conștiință nu prea curată, relațiile dintre cei doi soți ar trebui să îngăduie ca bărbatul să dea cărțile pe față, sincer și cinstit. În majoritatea cazurilor, el va putea să conteze pe înțelegere și iertare.

Practică
Fusesem la un magazin și, din bogata colecție a raionului de îmbrăcăminte pentru bărbați, îmi cumpărasem o cravată cu dungi transversale. În drum spre ieșire, am trecut prin raionul de parfumerie, unde am dat de croitorul Mikkelsen, cu care avusesem recent un mic conflict. Ca să dispar cât mai repede posibil din câmpul său vizual, m-am strecurat într-un grup de doamne care formau un cerc în jurul unei vânzătoare. Aceasta recomanda un parfum nou-nouț, “Hawaii Dream”, a cărui mireasmă foarte exotică avea un efect frapant.
- Nu vreți să încercați domnule? M-a întrebat fata zâmbind și mi-a tamponat cu un strop reverul hainei.
Între timp domnul Mikkelsen dispăruse. M-am retras din cercul doamnelor și am pornit-o spre casă.
În tramvai, mai mulți pasageri au început să adulmece vizibil, iar după ce au localizat de la cine venea parfumul “Hawaii Dream”, m-au privit cu uimire și reproș. Ca și când m-ar fi banuit că avusesem o mică aventură interzisa cu vreo doamnă foarte parfumată!
M-a trecut un fior. Ei, dracie! Ce-o sa spuna Marianne? În lunga și fericita noastră căsnicie nu mi-am mai permis niciodată sa vin acasă puțind a parfum și o voce launtrică imi spunea că ar fi nerecomandabil să cutez această încercare.. Mi-am dat seama numaidecât că povestea cu croitorul Mikkelsen și cu ocolul meu silit avea sa pară inventată. Având în vedere o femeie atât de suspicioasă ca Marianne, am renunțat la explicația mea, ca inutilizabilă. M-am ridicat și am coborât cu trei stații înainte. Acum, aerul proaspat era exact de ceea ce avea nevoie nenorocitul meu parfum. Când am ajuns pe mica noastră stradă de vile, mi-am scos haina și am scuturat-o puternic in vânt. Pe urmă am mirosit-o. Ei, drăcie! Duhnea și mai înspăimântător a hula-hula și a nopți exotice.
M-am strecurat nevăzut prin poarta grădinii în grădina de legume. Îmi venise o idée. Nimic nu miroase mai tare decât ceapa. Așadar, am smuls din pământ cepele cele mai mari pe care le-am gasit și am frecat vârtos cu zeama de ceapă dosul reverului de la haină. Spre mai mare siguranță, mi-am frecat puțin și bărbia și obrajii.
N-am auzit niciodată să se fi ajuns în căsnicie la scene neplăcute, fiindcă soțul, întors acasă, mirosea a ceapă. Am respirat adânc și am constatat cu spaimă că puțeam încă pătrunzator a hula-hula. Situația era disperată și nu s-a îmbunătățit din cauză că pe obraji îmi șiroiau lacrimi. Mirosul de ceapă îmi ardea ochii atât de rău, încât aproape îmi venea să țopăi.
Larsen, vecinul meu a apărut la gardul viu.
- Ce s-a-ntâmplat? M-a întrebat curios. Dai apă la șoareci? Doar esti om în toată firea. A murit cineva, sau ce-i cu tine?
- Nu, nu – l-am asigurat repede – nu s-a întâmplat nimic. Am lovit cu harlețul prea aproape de degetele de la picior. M-a durut al naibii, dar acum mi-a și trecut …
- A ce miroși? Larsen a venit curios mai aproape, adulmecând ca un cațel. Îti dai seama că puți al dracului a parfum ieftin?
- Da – l-am aprobat dând deznădăjduit din cap și mi-am scuturat reverele hainei prin aer cum faci uneori când ți-e cald.
- Tu nu ești în toate mințile, omule! Daca aș veni în starea asta acasă, nevasta-mea m-ar ucide … pe loc. Mirosul ăsta are asupra femeilor efectul pânzei roșii asupra unui taur.
La ușa dinspre grădină apăru Marianne.
- Hai la masa! Mă vesti ea.
M-am făcut ca n-o aud. Abia când m-a strigat a treia oară, i-am raspuns moale că am auzit. Larsen m-a bătut cu compătimire pe umăr.
- Bietul de tine! murmură el.
Apoi m-am apropiat de ușa verandei noastre. În timp ce Marianne își țuguia buzele, ca să-mi dea obișnuitul sărut de bun-venit, m-am cocoșat repede și mi-am scos un pantof.
- Pământul din răzorul cu ceapa – am mormăit și am dispărut.
- Unde te duci?
- Doar să-mi pun la iuțeala altă haină. După ce-am lucrat toatăa ziua îin boarfele astea …
- Ai s-o faci pe urmă. Nu vrei să mă săruți?
- Ba da, firește , dar … ei, mă gândeam că de vreme ce mazărea e pe masă și se răcește … Nu pot să te sărut după ce-am schimbat haina și m-am aranjat puțin?
- Prostii!
S-a îndreptat spre mine și m-a incolăcit cu brațele. În secunda următoare m-a sărutat. Secundele deveniseră ani. În cele din urmă mi-a dat drumul. O clipă a stat așa și m-a privit ciudat. I-am evitat privirea. Era vădit că vrea sa spună ceva, dar a renunțat.
Ne-am așezat la masa și am mâncat în tăcere. Haina mea continua să duhneasca a “Hawaii Dream”, așa că nici nu-mi dădeam seama dacă ceea ce vâram în mine era într-adevăr mazăre uscată. În orice caz, mazărea avea un gust scârbos, exotic, de hula-hula. Trebuia să fac un efort ca s-o înghit.
- M-ai dezamăgit! strigă deodata Marianne și lăsă lingura din mână. Să fii căsătorită cu un bărbat ca tine este și rămâne o suferința!
- Eh … - am murmurat eu, simțind cum toată existența, toată viața mea se năruie.
Marianne și-a continuat acuzația zguduitoare:
- Niciodată n-ai altceva în minte decât mâncarea. Mă duc și sacrific o mică avere pentru un parfum exotic nou-nouț și mă învălui într-un nor scump din mireasma asta, că după aia miroase toată casa, dar nici vorba ca tu să-ți dai seama de ceva. Nu simți nici un parfum. Dar parfumul de mazăre uscată, da, pe ăla îl simți!