Vasul naviga de un timp prin apele teritoriale ale țării WU.
Căpitanul nu observase. Nu observase nici schimbarea de decor. Alge fosforescente iluminau feeric apele verzi albastre pînă acolo unde țărmurile îndepărtate alcătuiau peisaje fantastice, de un incredibil pitoresc.
Era profund cufundat în meditație. Se gîndea la epidemia care izbucnise de citeva zile. Medicul de bord ii prezentase cu putin timp in urma un raport cit se poate de ingrijorator. Boala fusese adusa pe vas dupa toate probabilitatile de la unul dintre pasagerii care scapase filtrelor medicale si ameninta cu efectele sale devastatoare. În farmacie nu existau decît medicamente care puteau ameliora simptomatic, dar nu vindecau și nu opreau răspîndirea acesteia. Finalul, afirma medicul, era unul letal la majoritatea pacientilor. În aceste condiții nici nu se putea gîndi să acosteze. Vasul ar fi fost declarat în carantină pe un timp nelimitat. Prejudiciile ar fi fost incalculabile. Medicul sugerase totuși ceva, o idee pe care o preluase dintr-un manual străvechi de medicină tradițională. O infuzie din florile plantei aflate chiar în cabina căpitanului ar fi stopat și chiar vindecat boala. Dar fie datorită neglijenței aparținătorului fie din alte motive necunoscute planta nu mai înflorise de mult. Privirile acestuia erau obosite, stinse...
Străinul, care tocmai intrase în cabină se fîstîci și încercă și el un gest amabil pentru a atrage atenția căpitanului într-un mod care să nu îl supere. Acesta a fost impresionat de gestul intrusului care a luat micuța bucată de pînză galbenă ( pe care o folosea de obicei să șteargă de praf aparatele de bord ) și a început să stearga delicat frunzele aproape ofilite ale plantei. Un gest... Căpitanul își spuse că un om care iubește florile nu poate fi decît sincer și bun. Astfel il percepu ca pe un apropiat. Îl ascultă cu bunăvoință și nici nu reacționă atît de violent cît ar fi fost de așteptat cînd află că acesta călătorea clandestin la bordul vasului pe care-l conducea. Dimpotrivă, îi oferi o slujbă pentru a-si putea achita contravaloarea calatoriei fără a-i cere alte referințe de rigoare.
Astfel trecură trei zile. Trei zile în care nimeni nu observase că în zori vasul trecea prin dreptul unor țărmuri, seara prin dreptul altor țărmuri, dimineața prin dreptul țărmurilor din zorii zilei precedente iar seara prin dreptul țărmurilor din seara precedentă și tot așa și-n ziua următoare... Nimeni, nici căpitanul, nici echipajul și nici măcar pasagerii, nimeni nu observase că de fapt se învîrteau în cerc. De asemenea nu se observase că aparatele de bord parcă o luaseră razna. Acul busolei pendula haotic și nu se mai putea ști care erau punctele cardinale. Vasul părea a se cîrmui după legi proprii, urmînd căi astrale nebănuite și neînțelese de nici o persoană aflată la bord.
Toată lumea era preocupată de miracolul care tocmai se întîmpla. Chiar în seara în care căpitanul îl cunoscuse pe intrus, planta înflorise. Inflorescențe portocalii incendiau întreaga cabină, răspîndind în jurul lor un parfum nemaiîntîlnit. Căpitanul nu-și amintea ca planta, pe care o primise cu mai mulți ani în urmă de la un batrin armator, să fi înflorit vreodată așa. Își luă inima în dinți și-i permise medicului să culeagă o mînă de flori și să prepare infuzia, ultima speranță, ultima salvare.
Efectele tratamentului se dovediră benefice. Pacienții izolați la infirmerie se vindecaseră miraculos. Nu se mai înregistraseră noi cazuri de boală. Dar, mai mult decît atît, toată lumea părea foarte fericită. Căpitanul a pus euforia generală pe seama bucuriei de a fi depășit pericolul iminent. De altfel el însuși se simtea cam ciudat, el a cărui minte fusese întotdeauna precisă și abstractă, ca o hartă, trecea printr-o stare de confuzie...
De la o vreme incepusera sa se petreaca pe vas lucruri neobisnuite. Apropiații îi raportau comandantului tot felul de intimplari datorate aparent unor extravaganțe pe care le săvîrșea proaspătul angajat. Aceste extravaganțe au fost însă ușor trecute cu vederea de capitan care le punea in balanta cu binele comun a cărui înfăptuire o atribuia pasagerului clandestin.
Proviziile erau pe sfîrșite cînd începuseră să se desfășoare evenimentele. Eliberat de teama izbucnirii unui nou focar de epidemie, căpitanul, la propunerea echipajului, decise să acosteze pe țărmul din zarea apropiată.