Pe masura ce avansau in teritoriu, inamicii opuneau o rezistenta din ce in ce mai indarjita. Omorau doi soldati, apareau alti trei in locul celor cazuti la datorie.
Luptele incepusera dimineata, in jurul orei 6 si la mai bine de cinci ore, totul se opri brusc.
Se facu o liniste mormantala, parca ar fi fost un moment comemorativ in care cele doua parti isi jeleau mortii.
Bernd si Klaus isi incarcara armele, doua AK-47, pe care le furasera de la niste rusi in timpul bataliei de la Stalingrad din urma cu cateva zile.
Era iarna si frigul patrunzator ii faceau pe soldati sa innebuneasca. Putini mai aveau puterea sa continue in acele conditii meteorologice, insa putini aveau curajul sa spuna asta. Se stia prea bine faptul ca regulamentul armatei prevedea o pedeapsa drastica pentru cei care protestau impotriva deciziei de a lupta.
Cei doi, simteau ca momentul de liniste nu mai avea sa dureze mult. Simteau cum vantul puternic le patrundea in maruntaie si ii taie, insa frica de a fi blagosloviti cu vreo grenada le mentinea nivelul vigilentei destul de ridicat.
Nu trecuse mult timp si din dreapta se auzi o bubuitura puternica. Pamantul se cutremura sub picioarele lor inghetate si luptele reincepura.
De data aceasta aveau de-a face cu tancuri, modelul T34, care nu te iertau daca erai luat in catare.
Bernd si Klaus privira cum 12 dintre camarazii lor fusesera striviti de catre fieratania puternica precum un mamut.
Din stanga lor, porneau focuri de arma. Gloantele le suierau pe la urechi insa habar n-aveau ce sa faca. Fusesera prinsi intre liniile rusilor si nu mai aveau sanse de scapare.
-Da ce mama dracu' doar nu o sa mor in blestematul asta de razboi! urla Klaus care puse mana pe o grenada si o azvarli catre unul din tancurile rusesti care era gata gata sa mai faca alte 3 victime printre soldatii nemti.
-Klaus, daca scapam de aici cu viata, la sfarsitul razboiului ma duc la general ii infig baioneta in curul ala de porc nenorocit.
-Nu vei rezolva nimic, in afara de faptul ca te vei pricopsi cu o perioada lunga de inchisoare, sau, in cel mai rau caz ti se va agata streangul de gat.
-Nici o problema, decat sa ma ucida un rus nenorocit, mai bine mor in tara mea insa stiu ca il fac pe dobitocul ala sa sufere macar un pic, spuse Bernd in timp ce tragea in soldatii rusi care isi parasira transeele si se napustira catre ei.
Luptele continuara pana la lasarea intunericului, cand rusii desi superiori din punct de vedere numeric au preferat sa se retraga pentru a pregati cu minutiozitate urmatorul atac asupra trupelor germane menit sa lichideze compania Panzerelor, care si-asa pierduse mai mult de jumatate dintre oameni in numai 3 zile.
Klaus si Bernd, impreuna cu alti doi camarazi reusisera sa aprinda un mic foc in jurul carora stateau sa se incalzeasca folosindu-se si de o sticla de vodka pe care Klaus o gasise asupra unui soldat rus mort in urma cu o zi.
Frigul ii facea pe multi sa isi iasa din minti, pierderile grele suferite in cele trei zile de cand se aflau pe frontul de langa Sankt Petersburg ii demoralizasera cumplit pe ceilalti care inca mai erau in viata.
Armata Rosie era superioara atat din punct de vedere tehnologic cat si al pregatirii.
Compania Panzer German era condusa de catre un anume general Ludwing Schorsch si era compusa in marea ei majoritate din soldati tineri fara prea multa experienta pe front, pentru majoritatea dintre acestia, campania de la Stalingrad reprezentand prima lor ocazie de a demonstra de ce s-au inrolat in armata.
Bernd stia ca nu exista sanse sa scape cu viata, situatia nu era deloc roz cand ii veni in gand sotia sa.
Helga era o femeie dragutza, inalta, supla cu ochii verzi.
S-au cunoscut in urma cu 6 ani, pe cand Klaus lucra barman la o carciuma din apropierea locuintei Helgai.
S-au cunoscut intr-o seara, cand Helga a venit la bar fiind suparata pe seful ei care tocmai o concediase.
Ii ducea dorul pe front si cu toate ca ii promisese ca atunci cand se va intoarce o va lua de sotie, se vedea nevoit sa recunoasca faptul ca niciodata nu isi va putea onora cuvantul dat.
Nu ii venea sa creada ca nu se va mai intoarce acasa. Era o senzatie atat de stranie, care ii provoca o stare confuza.
Se gandise cum sa faca sa scape de razboi, iar cea mai buna metoda era sa se impuste singur in brat si apoi in picior. In felul acesta, ar fi fost trimis de urgenta la baza pentru ingrijiri medicale iar ulterior sa fie urcat in primul tren cu destinatia Berlin pentru a suporta o serie de examene medicale.
Era sigur ca asa se va intampla daca ar recurge la acest ultim gest, nebunesc, insa apoi se gandi ca ar fi avut remuscari in privinta camarazilor sai pe care nu ii putea parasi. Nu, asta nu se putea, ar fi regretat amarnic decizia chiar daca s-ar fi aflat alaturi de persoana pe care o iubea cel mai mult pe lumea asta.
Nici nu termina de cugetat asupra problemei ca rusii luara din nou cu asalt pozitiile ocupate de armata germana si batalia reincepu.
De data aceasta, Armata Rosie dorea sa incheie conturile rapid, pe langa tancuri aducand si alte unitati de artilerie precum si lansatoare de flacari.
Isi relua locul alaturi de Klaus, cel mai bun camarad al sau si incepu sa traga in inamicii care se pravaleau peste ei.