Începe să se dezbrace. Gesturi moi, de rutină. Pantofii incomozi, cu tocul prea înalt. Bluza decoltată provocator. Șortul mulat, punându-i în valoare talia fină și fesele provocatoare. Chiloții. Îmbracă apoi kimonoul. Ritmul obișnuit, profesional. Dacă n-ar fi răceala palmelor și a labelor de la picioare, ai putea zice că totul e OK. Că a depășit șocul reîntâlnirii.

Îi recunoscuse vocea imediat. Fusseră suficiente acele prime cuvinte, aproape stas, adresate fetei de serviciu la primire. "Am o programare pentru 19,30 . Mircea". Desigur, pseudonimul folosit când vroia să fie altul.
Domnul inginer diplomat Oliviu Zanc a pătruns în salon firesc, detașat. Nu avea nevoie de invitație sau alte indicații, era un obișnuit al acestui tip de ceremonial. A început să-și plimbe ochii asupra fetelor. Nu a tresărit când a descoperit-o. Cel puțin, nu vizibil.
Nădăjduise că va face abstracție de prezența ei. Formele opulente ale colegei Irinuca ar fi trebuit să aibă prioritate necondiționată în opțiunile lui, îl cunoștea bine. Cum, la fel de bine, știa că nu va avea curajul să o privească în ochi. Nici nu a privit-o. Doar a ales-o. "Cu ea. Se poate?". Bineînțeles că se putea. Clientul nostru...

Acum e în baie. Hainele și le lăsase în aceeași neorânduială, pe singurul taburet din cameră. Zâmbește. Ãsta e el - nu-l va schimba nimeni și nimic, niciodată. Doar e titlul lui de glorie. Unul dintre ele...
Se aude jetul puternic al dușului și fluieratul lui. Aceiași arie a Toreadorului, ca întotdeauna când vrea să domine, neatins de nici o slabiciune. Tot pe asta o fluierase în timp ce-și făcea bagajul. De fapt, doar îl controla; făcut îl găsise la ușă.

Menajul lor durase mai bine de doi ani. Liniștit, fără controverse serioase. Certuri -nici atât. Lui Oliviu îi repugnau discuțiile în contradictoriu. Ca, de altfel, orice lucru inutil. Nu-l puteai convinge. În cel mai bun caz, dacă era în toană bună sau grăbit - accepta. Adică te lăsa cu ale tale. Maximum de concesie obținută de ea. Și asta tot mai rar, din ce în ce mai greu. Aventurile ocazionale, fuckingul ca sport… Sexul ca ideal. O obsesie trainică, de care era mândru. Falocratism ridicat la rang de supremă certitudine, de pilon central al existenței sale întotdeauna cool. Mașinile scumpe și femeile bine. Ce-i drept, Oliviu era un profesor de erotism. Cu asta o subjugase, ca și pe multe altele, știa și asta. Dar se făcuse că nu bagă de seamă - poate din frica de singurătate, poate din spiritul ei de luptătoare, acceptând provocările și concurența.... sigur dintr-o slăbiciune pe care și-o detesta cinstit, dar inutil. Rătăcită într-un București aberant și ostil, tânără absolventă a unei facultăți care dădea doar o diplomă, nu și o profesie, s-a lăsat agățată, apoi cucerită de farmecul lui irezistibil. Se mulțumea, ca proasta, cu porția ei de amor nebun. Își amorțea demnitatea la gândul că, tăvălind toate târfele, Oliviu își menține tonusul sexual și își îmbogățește experiența. Perfect adevărat, chiar dacă oarecum neplăcut. "Eram doar o gaură proastă", avea să recunoască, ulterior, pe internet, într-un forum al inimilor sfărâmate. Desigur, sub cuvenitul pseudonim.
- Să facem cunoștință: Mircea.
- Suzy.
E bine, nu îi tremură vocea. Îl invită să se lungească pe saltea. De sub prosopul cu care a venit înfășurat de la duș, o proeminență pe care a apucat să o remarce arată gradul de excitare a clientului - apucătură binecunoscută ei, din vremurile când Miruna și Oliviu formau, cum-necum, un cuplu. Condițiile îi fuseseră comunicate la telefon - trei feluri de masaj: de relaxare, erotic și body massage. "... folosind corpul fetei care vă masează prin atingeri plăcute, rafinate, cu sânii, fesele și celelalte ... dar fără contact intim". Ceea ce, pentru un sexpert ca el, pare cel puțin neobișnuit; dacă nu aberant de-a binelea. Asta e. Regula (oricât de frustrantă pentru unii) se respectă, de obicei, fără probleme. Erau și clienți care încercau mai mult, dar izbutea să îi potolească - mai cu frumosul, mai cu acreala sau cu ironia. O singură dată, pentru un nesimțit din cale-afară de insistent, fusese obligată să strige după ajutor. Năvăliseră fetele. Ce-i putuseră auzi urechile individului... L-au scos afară într-un cor de ocări, de nu știa cum să dispară mai repede pe scări, în jos. La asemenea provocări, vocea și temperamentul uneia ca Elvira făceau toate paralele.Din păcate, Elvira e liberă azi, dar nici cu celelalte nu ți-e rușine, la nevoie.
Corpul puternic, suplu și musculos al bărbatului se oferă acum desfătărilor platite. Nu avusese nici o jenă să îi ceară banii în avans. Tot de la el aflase, pe când se iubeau, că așa se procedează în orice salon. Și multe altele… Sinceritatea lui brutală o șocase la început, apoi ... Nu că s-ar fi obișnuit, dar își dăduse seama că, altfel, nu îl poate păstra. Cinismul lui avea, totuși, o componentă de apreciat - sinceritatea. Decât să bâjbâi prin minciuni , pierzând timpul ca să ajungi tot acolo... Așa, măcar nu mai erai luată de proastă. Iar cu timpul… cine știe? Se mai schimbă omul. (va urma)