agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-06-01 | [This text should be read in romana] |
Ploaia începe cu putere, răvășind totul în calea sa. Pe stradă oamenii fug să se ascundă, doar trei adolescenți își continuă drumul de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, sunt priviți ciudat, cu uimire, nimeni nu înțelege de ce cei trei își continuă drumul nepăsându-le de strașnica ploaia. Privirile celor din jur îi face pe cei trei să se simtă și mai bine. Ei continuă să meargă alene de-a lungul străzii. Picăturile de ploaie le curg în șiroaie pe față dar asta nu-i deranja. Ajunși la capătul străzii ei pornesc în partea stângă, în zona veche a orașului, cunoscută drept „Locul pierzaniei”.
Din depărtare sunt strigați de ceilalți oameni să se întoarcă, dar nepăsarea li se citește pe chip. Merg încet fără grabă. Ploaia se oprește și încet, încet se lasă întunericul, cei trei sunt cuprinși de negura nopții. Aceștia se avântă în necunoscut. Drumul se bifurcă, o cale duce spre ieșirea din oraș și alta spre o casă veche aflată pe vârful unui deal, conacul unui grec ce a murit cu câțiva ani în urmă. Adolescenții încep a urca dealul, par atât de încântați. Merg fără întrerupere de parcă ar fi avut un țel de îndeplinit. Ajungând în dreptul casei se opresc… O mică incertitudine le brăzdează chipul tânăr și lipsit de griji: - Acum că am ajuns trebuie să ne hotărâm dacă intrăm, zise Sonia. - Acum ți-e frică? Parcă mai devreme erai cea mai vitează și ne spuneai să ne continuăm drumul și să nu băgăm în seamă ploicica! Ce e acum? Þi s-a făcut frică? - Nu, Adrian. Doar că vroiam să mă asigur că nu v-ați răzgândit. - Eu unul nu! - Eliza, ai luat cartea? - Da… e în rucsac, dar cred că nu e bine ceea ce facem, mai bine ne-am întoarce… - Lașo! Dacă am venit până aici nu avem cum să dăm înapoi! De ce ți-e frică? de niște spirite pierdute în spațiu și timp? Sau de o casă veche și părăsită? - Nu mi-e frică… Dar e bine ce facem? - Nu te mai văicări atât, Eliza! Sonia, arată-ne drumul că tu ai mai fost pe aici. Cei trei se apropie încet de casă, ușile erau deschise de parcă îi așteptau pe ei. Totul era în beznă. Adrian căută repede o lanternă iar luminița plăpândă le luminează calea. Pânzele de păianjen acoperiseră tot în cale, rafale de vânt pătrundeau cu putere prin crăpături și prin geamurile sparte. Era parcă mai frig ca afară. Bufnițele încercau să-i sperie cu cântecele lor de noapte dar pe ei nu-i interesa, trebuiau să-și atingă țelul. - Gata, aici ne oprim! Eliza scoate cartea! - Uite-o! - Așa… Să vedem unde e vraja de trezire a unui spirit. Aa! Uite-o! Adrian, scoate lumânările, pune-le în semicerc și aprinde-le! - Imediat. Și cu pământul ce fac? - Îl pui în mijlocul lumânărilor. - Bine! Și crucea unde o pun? - Crucea o pui în afara semicercului. Hai mai repede că a apus soarele! - Hoo! Gata, le-am pus. - Sonia, mi-e frică… Cred că nu trebuia să venim aici! - Taci o dată! Luați-mă de mână și închideți ochii! ….și începu a rosti încet un descântec într-o latină stricată. Lumânările luminau întreaga cameră… Era atâta liniște parcă timpul s-ar fi oprit în loc, nu se auzea decât descântecul șoptit de Sonia. Dintr-o dată totul a amuțit, un vânt puternic a stins lumânările. Cei trei au rămas în beznă totală. Liniștea fu distrusă de un țipăt înfiorător! - Aprinde repede,lanterna! - Unde e Eliza? - N-o mai văd, era lângă mine… Mi-a dat drumul la mână și a dispărut. - Elizaaaa! Unde ești? Nu te juca acum cu noi. Vrei să ne arăți că ai avut dreptate? Au început s-o caute, la parterul conacului nu era. Cu greu au reușit să urce la primul etaj deoarece scările erau vechi și șubrede, dar nici acolo nu era… S-au întors jos, un țipăt se auzi de afară. Ieșiră în grabă din casă, în curte era Eliza… Au găsit-o pe jos plină de sânge… - Plecați mmai repede de aici! E nervos și…. Atât a mai putut spune, și-a dat ultima suflare în fața lor… Cei doi s-au speriat îngrozitor și au fugit de acolo lăsându-și prietena într-o baltă de sânge în curtea conacului. A doua zi i-au anunțat părinții, dar când s-au întors Eliza nu mai era acolo, trupul ei a fost de negăsit. La lăsarea nopții rafale de vânt îi dădeau afară din curte, semn că nu erau bineveniți. Au căutat-o mult timp pe fată dar nici urmă de ea… în schimb o nouă cruce apăruse în curtea conacului. În fiecare seară se aud țipete și o voce de copilă ce îți spune încet „Nu te apropia, e nervos…” |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy