Botezul era planificat pentru ora doisprezece. Încă de pe la ora opt, au început să sosească musafiri.
Au venit colege și prietene de-ale mele, singure, cu soții sau cu un frate, sau cu cineștie cine. Au venit colegi și prieteni de-ai lui Mihai, singuri sau însoțiți. Privind numai la invitații lui, sunt uimită. Sunt tineri și bătrâni, mărunți și foarte înalți, cu plete sau cu chelie, cu barbă sau rași până și pe cap. Unii sunt chiar fioroși dar ...ăștia sunt prietenii lui Mihai! Au venit și colegi, și prieteni de-ai Ioanei și de-ai lui George, Iuliana cu fiicele ei, Cornelia, Virginia și mulți alții. La apariția Iulianei aproape toți bărbații și-au îndreptat privirile asupra intrării. În acest "cor " de priviri ne-am prins și eu dar, și Narcisa. La un momentdat am avut impresia că-l văd pe ...Costel dar și pe Mihaela. Nu băusem nimic dar să fi fost numai părere? E posibil să fi fost invitați de copii. Ceva mai târziu m-am convins. Chiar ei erau, împrună cu Ioana și George. Nu știam ce să fac. Eram încurcată. "Când nu e obligatoriu să iei o hotărâre, e obligatoriu să nu iei nicio hotărâre!"
Aveam emoții ca la botezul Ioanei. Mâine după amiază copii pleacă înapoi peste ocean. Ioana nu vrea să riște să o apuce durerile facerii altundeva decât
acasă la ea. Toți invitații erau îmbrăcați frumos și se simțeau în largul lor. Mihai adusese o trupă de chelneri, angajase și un "coordonator" de meserie.
Curtea era împodobită, erau mese suficiente, scaune, iar sistemul de lumini funcțina perfect. Lui Adam nu-i păsa de nimic. Când a "coborât" la masă, toată lumea a dorit să-l vadă. Eram mândră-foc de flăcăul meu. Au apărut și nașii. Chiar s-au "deranjat" cu ținuta. Ea, într-o rochie bleu pal, în stilul anilor 60, el îmbrăcat elegant, în genul gangsterilor de pe vremea prohibiției. Asocierea nu deranja, ci te ducea cu gândul la "mafiotul" care și-a afișat "amanta de lux". Mi-aș fi dorit să asist la botezul lui Adam dar
"pravila" mă oprea. Iuliana s-a depărtat, o clipă, de fetele ei și a venit lângă mine.
"Dalia, pot să filmez botezul?"
"Chiar te rog. Nu numai atât, dacă poți, și nu e deranjnat, evenimentul, sună-mă și ține-mă la curent în direct cu ce se mai petrece."
"Nu sunt foarte pricepută la "transmisii"dar "suporți" ca reporter special pe fiica mea cea mică?"
"Sigur! Adu-o acum să stabilim ce și cum."
Alina este o domnișorică brunetă și subțire, cu o privire isteață și pătrunzătoare. M-a cercetat cu atenție și apoi mi-a spus:
"Sărut mâna, doamnă! Să vă trăiască și vă mulțumim pentru invitație."
O priveam pe Iuliana și am remarcat că degetele fremătătoare nu mai purtau verigheta. Avusese verighetă? Era căsătorită? Ce bărbat ar fi ignorat o asemenea femeie? Am revenit la cuvintele Alinei, cuvinte pe care nu prea le ascultasem. Am răspuns în cuvinte de conveniență și am trecut la ce mă durea.
"Ai telefonul încărcat?"
"Am două linii."
"Facem schimb de telefoane și mă suni de la biserică de pe telefonul meu la numărul tău, ok?"
"Sigur."
"Dacă te caută cineva, cât timp ai telefonul la mine, ce fac?"
"Răspundeți și explicați situația. Numai dacă va fi strict nevoie să spuneți numărul dumneavoastră."
"Bine, am înțeles."
"Te rog mult, "domnișoară reporter", comentează-mi tot ce crezi că e interesant, iar la final, anunță-mă când se pleacă de la biserică, să pot da startul la retușuri."
"Bine, doamnă."
"Te rog să îmi spui pe nume!"
"Bine....Dalia! Aveți...ai un nume așa de rar și de frumos."
"Nașul meu de botez e "vinovat". A iubit enorm o femeie cu acest nume, în adolescență. Nu a uitat-o niciodată și a considerat că măcar numele trebuie să se păstreze."
Mașinile invitaților s-au pus în mișcare. Nașa l-a luat pe Adam și pe nașul și au plecat spre mașină. În treizeci de minute am rămas singură acasă, adică eu cu echipa ce asigura serviciul. Imaginea Ioanei cu George, însoțiți de Costel și Mihaela, îmi dădea o senzație stranie. Poate mă simțeam mai împăcată dacă în locul Mihaelei ar fi fost Lavinia. Când s-a apropiat de mine și de Adam, Costel a schițat pe jumătate gestul "acela" și mi-am simțit corpul tresărind.
"Deci mai "avem" un copil!"
L-am ignorat. Mihaela avea un aer de femeie resemnată,
cu colțurile gurii coborâte. I-am remarcat strădania de a se machia adecvat dar...poate nu a știut niciodată să o facă, poate nu a avut răbdare, sau poate nici nu-i mai păsa foarte tare. M-a privit atentă și rece, mi-a spus politicos ce se spune în asemenea ocazii, apoi s-a retras discret. Telefonul!
"Da, Alina!"
"Dalia, am ajuns la biserică și aici este totul foarte frumos. Cristelnița e prgătită, preotul e prezent și musafirii sunt în număr foarte mare."
"Bine. Mulțumesc și să mă mai suni!"
"Știți...adică știi...aș vrea să vă spun ceva ciudat."
"S-a întâmplat ceva cu Adam?"
"Nu, Dalia. Când am intrat în biserică, mama mi-a atras atenția asupra unei picturi de pe perete. Acolo sunteți pictată dumneavoastră, undeva aproape de tavan, în partea dreaptă."
Mi-am amintit bisericuța și chipul celui ce mă îndemna să mă bucur.
"Cum arată preotul?"
"Brunet, cu părul lung și foarte slab."
Am mulțumit și am închis. Deci nu mi s-a părut. Acea schiță, în cărbune, devenise pictură. Ce s-a întîmplat atunci? Ce l-a determinat pe "zugrav" să-mi picteze chipul acolo? Am rămas pe gânduri. După ce avea să nască Ioana, urma să plecăm în America. Mi-era cam teamă de un asemenea zbor. Adam era prea mic să îl luăm cu noi și nici nu prea știam cui îl puteam lăsa în grijă. Cornelia mi-a avansat propunerea să-l las la ea. Și Virginia și-a arătat disponibilitatea. Exclus Virginia! Prea avea probleme amoroase. Trebuia să merg la Ioana dar gândul să-l "părăsesc" pe Adam, chiar pentru scurt timp, mă neliniștea. Telefonul!
"Da, ascult!"
"Nu voi comenta nimic, mi-a spus Alina, ascultați!"
Din telefon se auzea clar glasul plăcut al preotului urmând tipicul. Vocea aceea baritonală nu o puteam asocia cu trupul ascetic al preotului. A intervenit Alina, spunându-mi că revine și a închis.
Mi-a revenit în memorie gestul lui Costel. Ce vrea? Ce speră? Am dat din cap de parcă doream să alung o muscă sâcâitoare. A sunat iar telefonul.
"Da!" Am răspuns imediat și când am auzit glasul lui Mihai, m-am simțit urmărită.
"Venim cu creștinul!"
"Vă aștept, iubiților!"
Am strigat la "echipa de șoc", anunțându-i că vine alaiul. Aveam emoții îngrozitoare. M-a mai sunat o dată Mihai și mi-a spus că în cincisprezece, maxim douăzeci de minute vor fi acasă. Am pregătit cadourile pentru nași, cu un zâmbet pe buze. Abea așteptam să le văd figurile și eram curioasă dacă le vor și îmbrăca la petrecere. Sonorizarea era perfectă. Boxele erau dispuse prin toată curtea dar erau bine mascate.
Echipa întreagă era strânsă iar "șeful" punea la punct ultimele detalii. Au venit. Nașii, emoționați ca și mine, veneau spre casă. Am trecut dincolo de prag și îi așteptam.
"Þi-am luat un păgân și ți-am adus un creștin!"
Am respectat tot tipicul și Mihaela îmi spunea discret, din spate, ce mai trebuie să spun și ce mai trebuie făcut. Adam dormea impasibil. Am urcat cu nașa la Adam în cameră. Alina m-a rugat s-o las și pe ea să mai rămâna puțin cu "bebe". Am acceptat fără
rezerve, am verificat "urechea electronică" și am coborât. Nașii au fost atât de încântați de cadouri încât au decis să se costumeze imediat. După câteva minute au apărut pe terasă un "pașă" și o "cadână".
Și nașa era o tentație, chiar și pentru mine. Am mingâiat-o discret pe sân și am privit-o în ochi. Mi-a zâmbit ... și și-a urmat perechea. Meniul a fost perfect, servirea exemplară. Am dansat mult și cu mare plăcere. Am fost invitată de o mulțime de prieteni și cunoștințe. Cu Mihai am dansat doar o dată sau de două ori. Am căutat-o din ochi pe Iuliana. Dansa cu Mihai și
aproape imediat, Costel a intervenit. Mihai s-a retras iar Costel, în timp ce dansa cu Iuliana, mă privea insistent. Cornelia era foarte importantă. Se tot ducea la Adam și cobora să mă țină la curent cu "ce face băiatul". Cadourile pentru Adam au fost de la chestii normale până la tot felul de ciudațenii. Pe locul întâi era, de departe, un mini ATV funcținal.
După miezul nopții, am rămas singuri cu copii noștrii.
Mihai mi-a reamintit că a doua zi Ioana și George
aveau să plece. A mai adăugat și că și el va lipsi două zile.
"În timpul ăsta ai ocazia să te refaci după aglomerația ce abea s-a încheiat."
Cornelia avea să-mi țină de urât. S-a mai încheiat un ciclu din viața mea. Mihai și-a pus ochelarii și făcea ceva însemnări. M-am dus la culcare promițându-mi că îl voi aștepta trează pe Mihai. M-am așezat în pat și nu știu când au venit zorii. Azi vor pleca copii!