(Cîmp înghețat, noroi, cerul aproape galben, spre seară.
Stăm în groapa comună, ordonați după criterii fizice. Nu-mi amintesc dacă-mi era frică. Dacă-mi era frică. În șoaptă: dacă-mi era frică. Ne-au îmbrăcat în alb.)

îmi spune: Uite un vierme.

(Tac. Mi se învinețește pielea, dar azi a fost cald. Mereu vede viermi, și eu îi văd, noaptea.)
: Încep să iasă. Întîi unul, apoi din ce în ce mai mulți.
(Ceilalți încep să murmure. De limo terre / Je te ai fourmé a mun semnblant, / A ma imagine t’ai feit de terre
E ciung. Îl sfărîmă cu piciorul.)

: Înainte, mama mea creștea gogoașe de mătase. Hrănea fiecare vierme, cu dragoste. Aproape că-i îngrijea mai bine decît pe noi. Iar cînd se transformau în fluturi, ne punea să-i povestim despre ei. Ea era oarbă. Noi îi spuneam despre cum trăiesc în miile de borcane pe care le aveam prin casă. Iar ea le dădea de mîncare toată ziua, zîmbind.

(Murmurul crește: Ne moi devez ja mais mover guere /Nen frai ge, mais te crerrai: / Mun creatur oberai. / je t’ai duné bon cumpainun / Ce est ta femme, Eva a noun.)

:Odată, cînd am venit acasă din război am găsit-o întinsa pe jos, acoperită de fluturi. Spărsese toate borcanele și cutiile de plastic în care-i ținea. Ei zburaseră o vreme și au poposit toți, sute, mii pe ea. S-a sufocat. Iar ei rodeau din trupul ei. Era frumos ca într-o pictură cu soare de iarnă.

(Un vierme se urcă pe piciorul lui în liniște. Privesc în sus. S-a întunecat. S-a pus deasupra noastră un reflector. Zilnic, groapa ne pare că se adîncește. Grant graces rend a ta benignité / Ki me formas e me fais tel bunté, / Que bien e mal mez en ma poësté./ En toi servir metrai ma volenté)

:Știi, nu am o mînă. N-am pierdut-o în război. Nu. Pur și simplu, într-o noapte, cînd dormeam, au venit ăștia și s-au înfruptat din ea. Pe urmă, cînd m-am trezit, i-am găsit morți, cu burțile în sus, că haliseră prea mult. Acum probabil că le este poftă de piciorul meu.

(N-o să plîng, chiar dacă îmi vine. Dacă plîng se înmoaie țărîna asta și groapa s-ar adînci. N-o să plîng. Tu es mi sires, jo sui ta creature. / Tu me plasmas, e jo sui ta creature)

:Miroase a carne. Dar în fiecare noapte, mîna mea se întoarce și îmi mîngîie obrazul, mă descheie la cămașă să se pună pe piept să vadă cum îmi bate inima și se ascunde acolo, la căldură.

(Se culcă.)

: Mîna mea mă iubește. Ar putea să mă sugrume, pentru că mă iubește. Așa cum eu o iubeam pe mama moartă sub fluturi.

(Reflectorul ne luminează țestele. Cîțiva se uită de deasupra gropii. Le văd siluetele negre în lumina artificială care ne pătrunde.
Cineva totuși plînge, cu capul între genunchi.
Eu nu-mi amintesc nimic din copilărie. Da. Nici dacă luna s-a mai arătat atunci.)