Mi-as dori sa fiu o piatra...o piatra la marginea unui drum pustiu si prafuit...o piatra uitata de lume si care a uitata de lume..o piatra lovita cu piciorul de ultimul indragostit de pe Pamant venit in pustiu pentru a uita ca exista. Sa stau si sa ascult linistea apasatoare, sa privesc cenusiul sinistru, sa inhalez praful inecacios... O piatra in pustiu, care macinata de vreme, se transforma in minuscule particule de praf, purtate de vant. Zbor!.. Visul meu a fost-odata- sa zbor...si acum zbor... Dar la ce-mi foloseste acum?!? Sunt doar niste ramasite dintr-o piatra de la marginea unei lumi...fara suflet...
O piatra in varf de munte, piatra pe care se aseaza doar invingatorii, cei care au avut curajul sa riste pentru a ajunge in varf...Nu mai pot invata nimic de la ei, iar greutatea lor ma apasa; ma apasa atat de tare, pentru a sublinia, parca, faptul ca eu sunt invins, iar ei invingatori. Stau...ii privesc si... astept ca eternul timp sa ma transforme in praf. Si zbor din nou...si ce folos?
O piatra pe malul unui lac in care se oglindeste vesnic bolta infinit albastra; un lac in mijlocul unei paduri seculare, un lac pe marginea caruia isi marturisesc dragostea cei ce iubesc cu adevarat. Eu nu mai pot iubi... doar privesc si astept sa ma transform in pulbere... zbor... dar ce folos...
......odata am vrut sa zbor....