Yolanda

Cornel Stroescu este medic chirurg. Soția lui, Elena e tot medic, dar oftalmolog. Nu au copii. Se căsătoriseră din facultate dar au amânat această problemă până când într-o bună zi și-au dat seama că trecuseră de cinzeci de ani și era prea târziu.
Își luaseră în schimb o pisică, o siameză. O adusese un verișor din București, abia îi dăduseră ochii. Cu tot cu castronul din care mânca. Elena se îndrăgosti imediat de animal și îl răsfăța ca pe copilul ei imaginar.
Soții Stroescu nu au vicii, adică în limita normalului, câteva țigări pe zi iar el mai scapă din uneori cu prietenii la cîte un pahar. Așa a ajuns și la Bicuță, adus într-o zi de Săndel, prietenul lui din copilărie și coleg de bancă în clasele primare.
- Unde mă bagi Săndele în spelunca asta? îi reproșă în șoaptă Cornel cînd păși prima oară pragul cârciumii.
Toți își îndreptară fețele spre ei și salutară din priviri pe noii sosiți.
- Domnu doctor, ieși din spatele barului, numai zâmbet, Bicuță, să trăiți, ce vreți să serviți?
- Bicuță, domnul Cornel e invitatul meu, zise Săndel, adu două coniace Murfatlar și două cafele.
Doctorul era cunoscut în oraș și nu doare prin meseria lui, era destul de popular, așa că nu dură mult și în jurul mesei lor se strânseră și ceilalți, dornici să-l salute sau să fie băgați în seamă. Cu excepția Poetului, care doar își întoarse scaunul spre ei.
- Ce mai faceți domnu Cornel? Ce mai face doamna? Dar pisica? Mai știți cînd l-ați operat pe bunicul? S-a dus săracu da nu din cauza aia. Întrebările curgeau și doctorul răspundea vag, pe un ton neutru: Bine…la fel…nu mai știu…
- Și pisica? repetă cineva întrebarea.
- Cine Yolanda? eeee…nici nu vreau să-mi mai amintesc…
Săndel însă, după ce bău un coniac îl zgândări:
- Hai Cornele, spune-le și lor că ei nu știu povestea. Doar zvonuri.
După încă un coniac, doctorul se lăsă convins și începu:
- Știți că nevastă-mea gătește foarte bine. Și arătă spre abdomenul lui ca o minge. Într-o zi vine din piață cu ciuperci. Mie mi-e cam teamă să iau ciuperci din piață, de la țărani, numai în alea de Metrou sau Carrefour am încredere, ați văzut și voi la știri cîți mor otrăviți în fiecare an.
- Așa, și? interveni nerăbdător Bicuță. Sper că nu au fost otrăvite.
- Stai să vezi. Gătește nevastă-mea o tocăniță de ciuperci și mai pune și câțiva ficăței și organe, cu usturoi, piper, cimbru…Ceilalți începură să saliveze. Și-i pune și Yolandei în castron o porție că eu n-am văzut animal mai pofticios ca acesta, mieuna într-una și se freca de picioarele mele. Mâncăm noi, bem și un pahar de vin, apare și cumnată-meu cu nevastă-sa și copilul, îi așezăm la masă și pe ei. Pe urmă aprindem o țigară și bem un coniac. După un timp, la cafea, Yolanda începe să tremure, să se zvârcolească pe jos, să miaune. Săraca, se uita în ochii noștri parcă implorând ajutorul. Atunci am intrat și noi în panică, Nuțico, zic, au fost otrăvitoare. Deja parcă simțeam și noi tot felul de senzații, transpirasem de frică, am sunat la salvare, nici numărul nu mai mi-l aminteam. Ãștia au venit imediat, noi deja luasem vitamina C, aveam cîteva fiole în casă. Cumnatu-meu își băgase un deget pe gât încercând să vomite, iar cumnată-mea plângea și își strângea copilul în brațe. În fine, am ajuns la spital, la urgență. Ne-a băgat pe toți într-o rezervă și toată noaptea ne-au făcut spălături gastrice și perfuzii. A doua zi, dimineață, cînd ne-am mai liniștit și eram siguri că scăpaserăm, am plecat acasă. Când urcam scările, nevastă-mea și-a adus aminte de Yolanda. A îngălbenit și i s-au muiat picioarele.
- Cornele, Yolan…Yolanda noastră, pe ea am uitat-o sărăcuța. Într-adevăr, în febra evenimentelor o uitasem acasă. Intrăm în sufragerie și începem s-o căutăm pe Yolanda. O găsim după un timp prăbușită în spatele canapelei. Fătase cinci pisoi.
Doctorul își termină cafeaua și se ridică în picioare.
- Domnilor, acum vă rog să mă scuzați, trebuie să plec. I-am promis soției că ajung la masă devreme, avem musafiri. A gătit ciuperci.
- Și eu tot n-am înțeles, zise Bidigaie după ce doctorul ieși. Ce dacă a fătat pisica?