agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-09-13 | [This text should be read in romana] |
7
- Ce faci aicea, bre mamaie? - Ce să fac, uite, să vând și io merele astea... - Păi cu prețul ăsta, bre? Matele nu vezi că-s prea ieftine? - Or fi, da’ io cu atâta le dau, să scap de ele, să mă duc și io acas’... - Bre, matele nu vezi că toată piața are același preț? Toată lumea tre’ să vândă cu același preț, să fie o ordine... - Păi uite, d-aia cumpără lumea de la mine, că dau mai ieftin și le convine, că uite ce mere frumoase am. - Mamaie, pleacă de-aicea cu merele astea sau pune prețul cum e la toți, nu provoca belele, te rog io frumos. - Nu pun, dom’le, io cu atâta le dau, că îmi ajunge cât iau pe ele și unde scrie că trebe să vând mai scump? - Mamaie, uite, câte kile ai mata aici? Cinșpe kile, douăj’ de kile? Uite, îți dau io banii pă toată marfa, lasă merele aici și pleacă. Tunde-o, hai! - Da’ de ce nu mă lași, domnule, să vând cu cât vreau io, că la piață vine lume care mă cunoaște și în fiecare an ia numai de la mine... dacă îți dau matale toată marfa și plec, lumea mă uită și n-o să mai apuc să le vând niciodată și io cu ce vând aicea, la piață, ce mă mai ajut, că-s bătrână și bolnavă, vai de zilele mele... - Ia, gata, nu te mai smiorcăi, că n-avem vreme. Ia d-aicea banii și du-te! - Nu vreau, domnule, nu... - Făi femeie, tu vrei să te luăm pă sus? Cară-te, făi, n-auzi, că nu ne trebe chirvai în piață, cară-te și nu mai bâzâi! Hai, mai repede, că uite, se-adună lumea ca la urs și nu e bine... - Săru’ mâna, mamaie, vreau și io un kil de mere... Domnu’, dacă nu vă supărați că intervin în discuție, cine sunteți dumneavoastră, aceia mai mulți, care vreți s-o luați pe sus pe doamna? - Tu ce te bagi, mă, ciufulitule? Aoleo, ce zi nasoală! Dă-i bre, un kil de mere, să plece și-ăsta-n drumu’ lui... - Roșii, rumene, frumoase, săru’ mâna, că tare bune mai sunt. Auziți, domnu’, da’ de ce mă faceți ciufulit, dumneavoastră nu știți că nu-i frumos să vă bateți joc de aspectul exterior al oamenilor? - Cară-te, bă, cocoșatule, că te omor! Cară-te, că numai de tine nu am chef acuma... - Au! De ce dai, domnule, cu piciorul? Dumneata vrei să pocnesc din degete. Ia uite, pocnesc din degete... uite, din cel mare și cel mijlociu. - E, fiți-ar degetele și cocoașa... au! Ce-aveți, bă? Cine sunteți voi, bă? - Șefu’, vreo problemă? - Ia luați-i p-ăștia d-aicea, bă! - Poate vreți niște gloanțe-n căpățâni... - Ei sunt oamenii mei, domnule și dacă vrei să știi cine sunt eu, fii atent aicea. Stai așa, să scot cocoașa asta de bumbac de sub pardesiu, stai să-mi scot și ochelarii... barba... peruca... e? Ce zici, mă cunoști? Nu m-ai văzut pe nicăieri? Uite și profilul, uite... tot nu-ți aduci aminte? - Hopa! Domnu’ președinte... cu ce treburi la noi în piață, domnu’ președinte? - “La voi” în piață? Tocmai pentru asta am venit, să văd cine sunteți voi, ăștia de ați acaparat piața. Unde ți-au fugit, mă, badigarzii? - Care badigarzi, ce badi... - Lasă că-i găsim noi, tu o să ni-i spui pe toți, cu gurița ta... - Vai, domn’ președinte, să trăiți, domn’ președinte, vai, da’ să mai veniți pe la mine, să vă dau mere... dacă veneați acu’ o lună, aveam și niște roșii... - Ia taci din gură, babo și nu te mai lăuda, că am io ce mânca, nu-mi trebuie mie merele și roșiile matale. Astea le-am luat așa, că eram deghizat, trebuia să creez atmosferă în scopul reușitei acțiunii. - Uite, bă, e Nebunovici, președintele... - Și voi ce vă holbați așa, dați-i drumul la treburile voastre, că nu sunteți la circ! Luați-l mă, p-ăsta și băgați-l în dubă. - Domn’ președinte, stați puțin, domn’ președinte, nu puteți să mă arestați așa, conform procedurilor legale nu aveți dreptul... - Hai, mă, băgați-l la dubă, că-i dau io proceduri legale. Și voi? Vira, caramba, nu vă mai beliți ochii ca momâile, că poate sunteți ocupați și n-aș vrea să vă rețin! 8 - Ce faceți, oameni buni, îmi puneți sacu-n cap... aau! - Ia ridică-i puțin sacu’, că ai uitat să-i bagi călușu-n gură. - Au, nu, stați un pic, că n-are rost... - Înfundă-i-l bine! Așa... - Gurița mare... așa... - Glllgllîhhgl - Bă, ăsta n-a căscat gura destul, ia trage tu de maxilar în jos... - A căscat, mă, a căscat, ce să mai trag și io... - Gîlllgllgll... - Parcă nu intră bine... - Îndeasă, că intră, tre’ să intre. - Bă, ce faceți voi acolo-n spate? - Trăiți, dom’ președinte, muncim! Băgăm călușu-n gură! - Ce-i aia, bă, cârpă? - Cârpă muiată-n spirt alcoolic, să-l potolească puțin, că e cam zvăpăiat... - Ia aveți voi grijă să nu-l îmbătați, că am nevoie de el treaz pentru interogatoriu. - Nu se-mbată, domnu’ președinte, c-am pus puțin. - Cam mare gălăgia acolo la voi în spate. - E, a cârâit și el un pic, da’ acu’ gata, nu mai zice nici pâs, că i-a ajuns călușu’ până la esofag. - Ia uite, bă, esofag, știi și tu de esofag... - Știu, cum să nu știu, că am învățat la școală, când eram mic. Esofag, laringe, le-oi fi încurcat, acuma unde i-oi fi îndesat cârpa – habar n-am, că nu eram io prea tare la geografiile-ăstea, da’ e sigur că nu mai scoate un sunet. 9 - Boon. Ia zi, băi șef de piață, zi ești cel mai tare-n piață, ai? - Eram, dom’ președinte, acu’ poate mă băgați dumneavoastră la vreun bulău, da’ de ce mă băgați, nu știu că io n-am încălcat legea cu nimic... - Cum n-ai încălcat, bă, legea, tu crezi că e frumos ce faci, să obligi oamenii să vândă la cât vrei tu? Ai auzit la viața ta de libertatea de acțiune, de concurență loială, chestii de-astea? - Am auzit, dom’ președinte, da’ la noi așa e obiceiu’, fiecare vinde nu cum vrea mușchii lui... - Ce, bă? - Păi credeți că io-s de capul meu? Io filtrez marfa care vine, că am firmă, docoment la mână, tot, da’ tre’ să dau și io la alții, că mi-au pus aștia cote precise, atâta la primărie, atâta la direcția sanitară... - Cum filtrezi tu marfa, bă? Auzi, ia spune tu toată procedura, dă pă gât tot ce știi, că altfel avem noi metode să te convingem. Uite, aici, în sala asta, suntem numai noi, io, tu și cu oamenii mei, nimeni nu știe de noi, că n-oi fi damblagit să dau pă teve metodele mele, că sunt și io președintele țării, mă, am strategii de lucru, nu merge oricum... Zi cum filtrezi marfa și la cine dai șpagă și de ce dai, că dacă ești om cinstit și lucrezi pă lege, nu mai trebuie să ungi pă nimeni... - Dom’ președinte, io-s cinstit, pă lege operez. Am autorizație să vând în piață, vând. Aduc țăranii produsele, io le preiau și le distribui mai departe, la tarabe. Le convine și lor, că dau en-gros, cum s-ar zice și iau toți banii o dată, nu mai tre’ să stea în frig sau pă căldură și nici nu-și mai bate capu’ cu toate organele statului. Mă ocup io de amăruntele astea... Da’ dacă intervine o babă ca aia de dădea merele mai ieftin decât mercurialu’ se duce-n durere tot sistemu’... - Bă, tu ai dat cu sapa vreodată-n viața ta? Ai fost pă câmp, ai muncit, ai semănat, ai cules? - Dom’ președinte... - Ce dom’ președinte, bă, ce tot mă freci la cap cu “dom’ președinte”? Bă parazitule, de mâine îți iei toată rețeaua aia de jagardele, ăia de i-ai pus la tarabe pă post de țărani și vă duceți unde-oți vedea cu ochii, vă apucați de altă afacere, alt mijloc de câștigare a existenței, ca să mă exprim pe limba ta de erudit. Că din cauza voastră stau prețurile sus, de nu mai poate omu’ să mănânce un morcov, un cartof, o ridiche... Da’ până atunci mi-i mai dai tu în gât, adică îi torni frumos aicea, ca să mă exprim erudit, pe toți grangurii de la stat la care le-ai făcut pân-acu’ burta mare cu șpăgi. - Și avantajau’ meu, care e, dom’ președinte? - Avantaju’ tău e că nu-i pun pă băieții ăștia să-și îndoaie oasele. Îi vezi cum stau și-așteaptă? Abia apucă să te facă șnițel. Ia uite cum le lucesc ochii de nerăbdare, ia uite... - Șefu’, io v-aș spune, da vreau protecție, că aice-s nume tari, unii-s oameni cu greutate, habar n-ai până unde se-ntinde mafia. - Nu, șefu’, nu-ți dau nici o protecție, te protejezi matale singur, așa cum ai știut să te bagi în ciorba asta, tot așa să te și scoți, că nu te-a obligat nimeni să intri-n afaceri cu cartofi, puteai și tu, ca omu’ onorabil, să te apuci de droguri, de prostituție, de alte alea... - Alea-s pentru barosanii ăi mari, n-am io față... da’ să știți, dom’ președinte, că nici dumneavoastră nu procedați în mod legal, din punct de vedere juridic, că nu-i frumos să smulgi declarațiile sub amenințarea cu forța... - Etete, bă, te pomenești că mă și reclami după ce-ți dau drumu’. Pune-te tu cu mine că oi vedea atuncea ce nevoie o să ai de protecție, sau mai bine zis nu de protecție, de un palton de scânduri, ceva... Bă, cârnatule, ai grijă, că io sunt președintele țării și asta încă n-ar fi nimic, dar sunt de-a dreptul Janghinoiu Nebunovici și cu mine nu te joci. Ia stai aci pă scaun, ia pixu’ ăsta, uite și-o foaie, hai! Scrie tot ce știi. Dă-i pă toți pă listă și gândește-te bine, să nu-ți scape vreunul, voit sau din greșeală, că știu io cum să te prind dacă mă păcălești. Fii liniștit, hârtia asta n-o s-o folosesc pe căi oficiale, că m-am dumirit demult și cum funcționează justiția în țara asta. Fac io singur dreptate, că se pare că ăia care-s plătiți pentru asta n-au vreme, or fi ocupați cu alte treburi mai importante. Lasă c-ajung io și la ei! Hai, mișcă, utilizează pixul la maxima lui capacitate, că timpul ne presează. Mâine-poimâine îmi expiră mandatul și mai am multe, foarte multe de rezolvat. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy