11

- Fraților, ne-am adunat toți trei aicea nu ca să nu fim împrăștiați, ci pentru că vreau să discutăm împreună unele chestiuni extrem de importante. Ia uite, suntem toți, în păr. Eu, Janghinoiu Nebunovici, președintele țării, Gigel Preascu, primul-ministru și Bubu Gulealu, prietenul meu. Gigele, pe Bubu îl știi de la televizor. Deci v-am chemat aici și am venit și eu ca să rezolvăm niște probleme. Grave. Grave de tot. Grave și care frământă țara. Această întâlnire va fi una strict secretă. Să nu afle nici măcar nevestele voastre, că altfel riscăm să dăm greș în ce ne propunem ăi ar fi păcat. Până acum e clar?
- Clar, domnule președinte.
- E clar, e clar.
- Știți care-i prima problemă?
- Care?
- Să le identificăm pe cele existente. Să le punem pe tapet. Adică să facem o listă cu tot ce ne doare pe noi, pe cetățenii acestei țări și apoi să le luăm pe rând și să vedem cum putem elimina ce e rău și putred. După cum știți, adică Gigel știe, că s-a aflat numai în sferele de putere, eu am demarat o campanie anti-nesimțire, în taină. Îl putem informa și pe Bubu asupra acestei acțiuni. Bubule, pe scurt, am identificat un nemernic, prin mijloacele de informare pe care le dețin, m-am dus la el, deghizat să nu mă cunoască, l-am prins în flagrant delict și dup-aia mi-am declinat identitatea. “Ai dat de belea”, i-am zis, “eu sunt președintele țării și te-am văzut când te pregăteai să bați o babă că vindea merele ieftin și-ți strica ție socotelile, că tu te credeai tartorul pieței, fire-ai tu al dracului să fii cu socotelile tale murdare cu tot”. Așa i-am zis, i-am pus pe băieți să-l umfle și l-am dus într-un beci, unde a dat pe gușă tot. Cum pusese el stăpânire pe locul ăla, cine erau mahării pe care îi mituia, tot.
- Bravos, dom’ președinte! Hai să trăiți! Sunt mândru de președintele meu, băga-mi-aș mâna-n beregata lor de escroci!
- În curând ai să fii mândru și de tine, Bubule. Stai să vezi ce misiune îți dau. Acuma, te gândești că io sunt ditamai președintele țării, am și io treburile mele, n-am vreme să umblu toată ziua teleleu prin piață, în căutare de nemernici. Așa că o să faci tu munca asta, îți trasez misiune precisă. Pe tine lumea nu te cunoaște, ce te-a văzut, o dată la televizor? Au și uitat cum arăți. Te mai schimbi și tu la moacă, îți lași barbă, mustață, vezi tu ce faci.
- Barbă. Barbă îmi las, că demult voiam să văd cum îmi stă.
- Perfect. Barbă. Îți dau și legitimație, să dovedești oricând că ești de la președinție și te duci pe teren cu scopul de a găsi infractori în exercițiul funcțiunii. Adică să depistezi flagranturi, asta trebuie să faci.
- Ah, șefu’! Îmi convine, p-onoarea mea! Abia aștept să pun mâna pă nehaliții ăștia de suge sângele poporului, bucată rup din ei! Câte o ureche mănânc de la fiecare! Sau nu, nu mănânc, doar o smulg cu dinții din locul ei!
- Poți să rupi și câte o ureche dacă vrei, îi băgăm la accidente de muncă, vedem noi ce facem cu ei...
- Auzi, șefu’, da’ cum dau io tocmai de ăia care fură, cum îi depistez?
- Asta nu e treaba ta, avem oameni care se ocupă, tu trebuie numai să te plimbi pe la locul faptei, ca omul care a picat și el p-acolo, să-i înhați scurt și p-ormă să organizezi operațiunile de tortură. Bineînțeles, nu vei fi singur, or să vină cu tine băieți antrenați.
- Operațiunile de tortură?
- Păi da, că ăia doar n-or fi ăia fraieri să-ți dea ție pă goarnă tot ce știu, toată filiera lor... le bagi și tu cărbuni încinși în nările nasului, le pui vată de sticlă la subsuoară... La primele interogatorii vin și eu cu tine, să te consiliez, până înveți meseria, ce, crezi că eu am fost de la început un as al interogatoriilor? Aiurea, m-am perfecționat pe parcurs...
- Gata, șefu’, m-am scos. Asta-i slujba care-mi place! Pă bune, dacă nu! Când începem?
- Bubule, stai un pic, te rog. Măi Janghi, hai să ne-nțelegem, lucrurile nu se rezolvă chiar atât de simplu. Dacă tu crezi că vei reuși să dezlegi toate țesăturile mafiote cu metode din-astea primitive, de hei-rup, te cam înșeli, să știi.
- Și adică de ce să nu rezolv, mă Gigele? Că nu vrei tu?
- Nu că nu vreau io, că io vreau din tot sufletul, dar hai să fim oameni maturi, că vorba aia, tu ești președintele țării, io sunt primul-ministru. P-ăla din piață l-ai prins și poate c-o să prindă și Bubu alții ca el. Bubu e un băiat capabil, muncitor, pune osul. Nu mă-ndoiesc eu de el. Dar cu rechinii ăia mari nu merge cu metode de-astea, Janghi. Ãia nu fură la cântar. Nu bagă apă-n bere și nici nu se iau la harță cu babele care vând ieftin. De acord, pe găinarii ăștia mici îi legi ușor și îi convingi, cu metode specifice, să-i dea în gât și pe cei mai mărișori, care îi țin în brațe. Dar la adevărații granguri nu pe calea asta ajungi.
- Până una alta, să instaurăm noi puțină ordine la nivelele inferioare și mai vedem. O dată și-o dată tot o să ne pice în mână și un periculos d-ăla de care zici tu...
- Da, deci eu nu sunt împotrivă ca Bubu să acționeze la scara asta, dar dacă tot suntem aici, hai să ne gândim cum să-i torpilăm pe titanii criminalității economice.
- “Titanii criminalității economice”. Bine zis. Bă Gigele, tu te pricepi mai bine la chichițe financiare, că nu degeaba te-am numit prim-ministru. Îi știi cum operează, îți vine mai ușor...
- Cum operează știm cu toții. Majoritatea au luat bani din bănci, dar sume enorme, nu mizilicuri, au deschis afaceri grase ori au păpat biștarii pur și simplu, și-acuma arestează-i dacă poți.
- Da, mă, asta s-a mai discutat, eu cred că primii interesați în judecarea lor sunt acționarii băncilor și managerii.
- Interesați pă naiba. Ce, erau banii lor? Erau ai depunătorilor și aici nu-i vorba numai de bănci. Toate instituțiile astea financiare, fonduri de investiții sau cum le zic ei, de ce credeți că au fost create? Ca să ia banii de la papagali. Barosanii, proprietarii de bănci, managerii își reglează contruile între ei, de multe ori prin alte țări. Stai tu șef la banca asta pe care o mulg io, că-i dau prietenului tău droguri mai ieftine în cutare capăt de lume, sau o punem de-o vânzare de arme împreună, în cutare țară, acolo io aduc marfa, io ațâț războiul, îți iese și ție, n-avea grijă. Pe felie sunt toți, nu numai “hoții nedovediți”, ăștia de li se vede capul din mocirlă, vreau să zic mai scrie de ei prin ziare, li se mai înscenează câte un proces, să aibă populația subiecte de bârfă și comentarii. Toți, inclusiv șefii de guverne, oamenii de stat, cum au fost și-ai noștri, unii dintre ei nici nu-și iau parte, dar merg pe burtă că le convine: lefuri bune, avantaje, pe unde se duc toată lumea-i respectă, “dom’ ministru-n sus, dom’ ministru-n jos”.
- Și ia zi, bă Gigele, nu-i chip să-i prindem p-ăștia nicicum?
- Ba ar fi, dar ne trebuie oameni cu doxă, care să se bunghească-n hârtii, să știe în ce documente să caute. Bubu e băiat simpatic, ți-am spus, are intenții bune, va face treabă la nivel mic, nici nu există dubii. Dar cum îi dovedim p-ăia mari, Janghi, că ăia mănâncă de pă popor, ascultă la mine...
- Ai dreptate, Preascule.
- Și gândește-te, un gorobete d-ăla din piață îl ascunzi ușor, dar dacă se pierde prin beci vreun grangure, începe balamucu’, lumea știe de el, e “persoană publică”, se-aude. Unde mai pui că unu’ ca ăsta are relații peste hotare, l-ai supărat – te trezești cu un scandal internațional și să vezi dup-aia cât păgubește țara, de-o să zici că mai bine îl lăsai pe ticălos în plata lui, că tot acolo erai.
- Vrei să zici că în sferele astea n-avem nici o șansă?
- Ba da, dar cu o condiție: când or luci cătușele să fim acoperiți cu dovezi, să nu mai poată nimeni să zică nici “pâs”. Altfel ne fac ăștia din propagandă de nu ne vedem. Că și-așa, o groază de băieți sus-puși abia apucă să ne bălăcărească, să arunce cu tot felul de mizerii peste noi. Și nu uita: să zicem că găsești probe contra lor, chiar ai vreun interes să-i pedepsești?
- Păi de ce să n-am?
- Pentru că îți repet, la ora asta încrengăturile de interese au depășit hotarele țării noastre. S-a dus vremea când te duceai la bancă, luai numerarul cu sacul, cu căruța, cu remorca și gata, adio, om erai! Și nici șmecheria cu fondurile de investiții nu mai e la modă. Tipii care au practicat d-astea acuma-s oameni respectabili, cu limuzină, majordom la poartă și televiziune de serviciu, care cântă și joacă după cum dă ordin baștanu’.
- P-ăștia, p-ăștia să punem laba, Preascule!
- Ca să le faci – ce, mă, domnu’ președinte?
- Să-i băgăm la bulău, să le confiscăm avuțiile, avuțiile prin furt, rapt și japcă adunate!
- Poate vrei să le iei și firmele...
- Păi de ce să nu le iau? Le iau!
- Și? Le conduci ‘mneata? Păi nu pricepi că dacă le iei firmele ăstora, angajații lor rămân fără servici, îi arunci înapoi, în ghearele foamei, de unde-au apărut?
- Adică să lăsăm hoțomanii să se-ndoape-n continuare...
- Domnilor, domnilor, eu nu prea sunt în temă cu aceste problematici...
- Păi dacă nu ești în temă stai în banca ta, Bubule, că habar n-ai în ce
te-ai băgat. Auzi? Habar n-ai în ce te-ai băgat!
- Aud, dar nu-nțeleg unde mă aflu, în ce m-am băgat, că așa fioros vorbiți, domnule Preascu, de mă ia cu furnicături, de spaimă...
- Păi să te ia, domnule Bubule, să te ia! Ce, ai impresia că-i așa, de florile mărului să fii consilier de președinte? Ai? Mai ales când în temă e un președinte nou și nedat la rașpil, cum este al nostru...
- Băi Gigele, stai puțin, nu te înfierbânta, că avem multă treabă și nu e momentul să fim supraîncălziți. Deci după părerea ta, noi trebuie să-i lăsăm în pace pe toți ăștia care n-au curajul să spună de unde au scos primul milion.
- Ei, aici ai pus degetul pe rană, domnul președinte! Aici ai pus degetul pe rană și dați-mi voie să vorbesc, nu mă mai întrerupeți, ca să vedeți ce vreau să spun. Carevasăzică niște șmenari ordinari s-au îmbogățit. Bun!
- Ce-i așa bun?
- Taci, mă, nu-l mai întrerupe!
- Carevasăzică ăștia s-au îmbogățit. Pe ce căi, deocamdată nu ne interesează...
- Ba ne interesează!
- Taci, mă, să vedem ce vrea să zică!
- Ajungem și acolo. Deocamdată, facem abstracție de metodele prin care și-au umflat burțile. Cert e că ei sunt actualii mari patroni, ei au marile firme din țară, cum s-ar zice, ei finanțează activitățile, ei dau bani ca să meargă treaba, producția...
- Halal producție!
- Să zicem mersi c-o avem și p-aia. Dacă ne-apucăm să-i înfundăm, să-i trimitem la zdup, problema devine ce facem cu firmele lor, le ia statul, adică le luăm noi, guvernanții, să le gestionăm noi?
- Le luăm și le vindem altora, oameni bogați dar cinstiți...
- Și bogați și cinstiți, mai taci, bă, o dată din gură!
- Taci, bă, din gură!
- Deci nouă nu trebuie bătaie de cap, la momentul ăsta, dar vrem să împiedicăm hoțiile. Vrem?
- Vrem!
- E, de-aia ziceam eu că domnul președinte a pus degetul pe rană. Pentru că e vorba de “primul milion”, celebra expresie “cum a făcut cutare primul milion”, adicătelea cum a adunat banii de-a ajuns patron, om cu influență în viața economică a țării. Pentru că nouă, ca și cetățeni, nu ne e indiferent cine are un cuvânt greu de spus, sau de răcnit, în viața economică a țării în care trăim. Și acum se pune problema: avem sau nu avem voie să-l întrebăm pe nea cutare de unde a luat banii?
- Avem!
- Dumneavoastră ce ziceți, domnule președinte?
- Mă Gigele, când te-am auzit cum începuseși, am crezut că te-ai dat cu dușmanii, că te-or fi cumpărat și deja mă gândeam cum să te carotez. Dar acum îmi dau seama că de fapt tu ești de partea noastră, dar vrei să pui la punct toate detaliile, ca să ieșim basma curată în fața lumii și să nu-i afectăm nici pe sărăntocii ăia care trudesc cu ziua. Referitor la problema pe care ai ridicat-o, părerea mea este pozitivă: da, avem dreptul să-i întrebăm și nu numai să-i întrebăm, avem dreptul să-i obligăm să răspundă, să spună de unde au luat banii. Să dăm o lege prin care să le impunem să guițe tot pe linie financiară. Că dacă banii s-ar putea produce într-o insulă pustie, unde e omul de capul lui, nu depinde de nimeni și nimeni nu depinde de el, atunci da, n-ar mai fi obligat să ne informeze de unde are biștarii. Dar pentru că i-a adunat din activități comerciale, deci publice, care nu au nici o legătură cu sfera intimității, atunci să dea raportul.
- Din activități comerciale.
- Da, comerciale.
- Te referi dacă a vândut marfă sau a muncit pe salariu.
- Exact.
- Dar dacă i-a luat de la bancă?
- Și dacă i-a luat de la bancă.
- Va fi foarte greu să anchetăm cazuri de credite nerambursate și să publicăm rezultatele, pentru că riscăm să ne punem în cap bancherii din toată lumea. Ãștia formează un fel de castă la nivel mondial, dacă decretează ei că “banca X e performantă, e cea mai corectă și mai bla-bla-bla”, nimeni nu-i contrazice, nici o autoritate, din nici un stat, oricât de puternic ar fi statul ăla și oricât de profesionist ar lucra organismele de investigație de care dispune. De cele mai multe ori, în astfel de situații, poporul află doar atât: “secret bancar”. Și cu asta, pa. Abia când se sparge buba, lumea de rând vede ce hram purta banca aia, dar e deja târziu, pagubele le suportă deponenții, dar nu toți, că ăia mai șmecheri și mai informați află din timp care-i treaba și lichidează conturile.
- Domnule prim-ministru...
- Mă cheamă Gigel Preascu, domnule președinte. Hai, Janghi, zi...
- Gigele dragă, eu cred din tot sufletul meu că secretul bancar e incompatibil cu conceptul de “societate deschisă”. La fel ca și confidențialitatea salariilor. Trebuie să scoatem niște legi prin care să eliminăm aberațiile astea. Nu există absolut nici un argument logic care să susțină păstrarea la secret a circulației banilor. Asta nu are a face cu noțiunea de “intimitate”. Intimitate e atunci când te culci cu nevasta sau cu amanta sau când stai pe colac, scuzați-mi expresia. Părțile corpului tău țin de intimitatea ta, pentru că te-ai născut cu ele. Banii nu ți i-a pus barza-n leagăn. I-ai făcut muncind sau împrumutându-te. Are cineva motive să se rușineze de felul cum și-a câștigat banii? Înseamnă că i-a furat, altă explicație nu există.
- Dar poate nu vrea să se știe câți are, ca să nu-i fure de la el, altcineva...
- Știi ceva, fiorii riscului își au rostul lor. Dacă tot e fericit că are bani, măcar atâta să-l încerce și pe el, un pic de teamă...
- Aceste legi funcționează peste tot în lume.
- La noi e sărăcie mare, Preascule! Auzi? E sărăcie mare! Noi n-avem timp de fițe! Și nu putem scăpa de molima asta, de boala asta ucigătoare, dacă ne tot ascundem unii de alții. S-a făcut referendum, am votat. Am hotărât, toți laolaltă, că trebuie să supraviețuim toți, toți. Deci trebuie să avem grijă de viețile noastre. Dacă eu, angajat, nu știu cât câștigă colegii mei, înseamnă că nu am nici un fel de viziune asupra fondului de salarii al firmei, ca să știu cât să cer la negociere. Și există riscul ca eu să muncesc mai mult și mai bine, deci să fiu mai eficient pentru firmă decât altul, care va primi mai mulți bani decât mine. Și atunci, el va mânca mai bine decât mine, deși a consumat mai puțină energie. El a dat mai puțin și a primit mai mult. Eu am dat mai mult și am primit mai puțin. Practic, eu mă consum pentru el. Apar dezechilibre. Uite-așa se nasc dușmăniile între oameni. Colegul meu mai bine hrănit va fi mai vesel decât mine, va zâmbi mai des. Eu voi fi mai trist, mai încruntat. Oamenii sunt cu atât mai vioi și mai fericiți cu cât au mai mulți bani. Iar cei triști doresc să-i ucidă pe cei veseli. E o lege a firii. Nu am inventat-o eu și nici măcar nu o pot schimba. Dușmănia fierbe în sufletul celui sărac. Așa vrea natura și e imposibil să ne opunem. Tot ce putem face este să atenuăm acest rău.
- Cum?
- Știi cum, Bubule? Prin crearea de societate deschisă. Când fiecare va ști câți bani are fiecare în buzunar, va fi altfel. Gândul că trebuie să ucidă pentru a se elibera nu-l va mai chinui pe cel sărac. Știe de ce te chinuie gândurile? Pentru că stau prea mult în cap, nerostite și neduse la îndeplinire. Câtă vreme nu știi cât câștigă cel pe care îl urăști și doar îl simți că are mai mulți bani decât tine, ura se agită prin creier nestăpânită, neînțeleasă. Că te înțeapă mai multe întrebări: oare cât câștigă?; dar de ce nu am voie să aflu? cum să fac să aflu?; și dacă îl întreb pe el, sau întreb contabila, oare aflu informația exactă?
- Măi Janghi, mă, stai mă, puțin, mă băiatule, că nu e toată lumea disperată să afle cât câștigă ăla, cât câștigă celălalt... și dacă există obsedați din-ăștia, care altă treabă nu mai au decât să tragă cu ochiul la banii vecinului, asta nu înseamnă că noi trebuie să guvernăm în funcție de fluturii din capul lor...
- Ia nu mă mai fragmenta, mă, nu mă mai fragmenta, că așa io nu mai apuc să termin pledoaria!
- Pledoaria... bine, mă, zi.
- Vrei, nu vrei, aceste umori există și nu numai la noi, ci chiar și în țările mai dezvoltate, acolo chiar mai abitir. Eu cred în societatea deschisă și cred că toate relele pot fi îndepărtate prin dialog, adică relele din mințile oamenilor, pentru că acelea izbucnite, comise, alea sunt gata comise, nu mai ai ce să le faci. Deci! Dacă pe tine te deranjează că eu sunt mai bogat ca tine – și în 7-8 cazuri din 10 te deranjează – atunci singura soluție e să ne punem și să discutăm de ce sunt eu mai bogat și tu mai sărac, că poate chiar așa e normal să fie. Dar esențial e să stăm la masă și să vorbim, să dezbatem problema asta, să dialogăm. Dar dacă tu îți ții averea la secret, ce dialog să mai fie?
- Nu știu, Janghi, ce să zic... oi avea dreptate. Eu, însă, plec de la premisa că un om nemulțumit nu se duce să-l înjunghie pe altul, mai mulțumit ca el, ci se apucă să muncească mai mult, își ia două-trei servicii, că să ajungă și el la o bunăstare...
- Nu vă supărați că mă bag și eu în discuție...
- Nu, Bubule, spune.
- Domnu’ Preascu, eu am muncit în nu știu câte locuri, am avut și câte două-trei servicii de-o dată, veneam seara acasă rupt de oboseală și tot degeaba. Mi-ar trebui cred că vreo 20 de vieți să muncesc încontinuu ca s-o pot trăi fericit pe-a 30-a. Dar cum știu precis că asta pe care o am acum e singura, măcar de-atâta să mă bucur și eu, să aflu cum au făcut alții de-au ajuns la fericire. Că-mi pare rău sau nu că au ei, asta mă privește numai și numai pe mine atât timp cât nu pun mâna pe pușcă să le găuresc căpățânile. Nu trebuie să-și bată nimeni capul cu frustrările mele, astea care or fi. Dar vreau să vă întreb: de ce nu s-ar discuta, în mod public, despre asta? Ce e rău în a vorbi unii cu alții pe această temă, domnule prim-ministru? Un om care a atins starea supremă de fericire, nici nu știu cât costă asta, jumătate de milion, un milion, habar n-am, omul ăla n-ar fi un nemernic dacă nu ar împărtăși celorlalți semeni din știința care i-a purtat pașii pe drumul cel bun? Că doar pe drumul ăsta nu a fost singur, cum zicea și domnul președinte, că nu de pe o insulă pustie și-a adunat banii. Fără angajații care au muncit pentru el, fără clienții care i-au cumpărat produsele, știința lui nu l-ar fi dus nicăieri.
- Vezi, Gigele? Are dreptate Bubu. Noi spunem: “să nu mai fie secrete”. Voi, sau în sfârșit, opozanții noștri, că nu țin neapărat să te includ și pe tine aici, vor zice: “ba să fie secrete”. Atunci să aducă ei argumente în sprijinul impunerii pe care o susțin, că noi nu susținem nimic altceva decât dreptul omului de a fi liber și informat. Hai să-ți dau un exemplu, ca să mă înțelegi mai bine. Doi bărbați și o femeie, naufragiați. Bărbații în slip, femeia în tricou. Apare un leopard care îl mușcă pe unul dintre bărbați, provocându-i o hemoragie puternică. Celălalt ia un cataroi, un ciomag, ceva și gonește leopardul. Dar, sângele celui mușcat curge din abundență. Atunci, salvatorul îi spune femeii: “scoate-ți tricoul și dă-mi-l repede, să fac o fașă ca să-i opresc hemoragia”. “Nu pot”, zice femeia, “nu pot, că nu am sutien și dacă îmi scot tricoul o să-mi vedeți sânii”. Ia zi, Gigele, ce contează mai mult, pudoarea femeii sau viața omului? Ce să facă tipul acela, să-l lase pe cel mușcat să moară sau să scoată cu forța tricoul de pe gagica aia, ca să-l bandajeze?
- Of, Janghi, ce spui tu e o situație extremă...
- Și țara noastră se află tot într-o situație extremă.
- Și tu crezi că dacă interzici secretele îi salvezi pe cei oropsiți de la pieire... păi să știi că s-ar putea ca tocmai chestia asta să se întoarcă împotriva lor. Dacă eu știu că Bubu face o lucrare, un job oarecare, pentru 100 sau pentru 200, eu mai mult de 300 nu-i propun. Pe când dacă veniturile lui ar fi confidențiale, el ar putea să negocieze altfel cu mine, să-mi ceară 1.000 sau 2.000.
- Asta să fie grija noastră, că-l “înțepi” tu pe Bubu la o afacere. În definitiv, dacă el lucrează pentru 200, înseamnă că asta-i valoarea de piață și cerând mai mult încearcă să te păcălească.
- Mai scornește tu multe măsuri de-astea, Janghi și să vezi cine mai muncește în țara asta. Ai limitat veniturile personale, acum mai vrei să-i și pui pe oameni să-și declare fiecare bănuț, nu va mai exista nici un stimulent.
- Bă, tu ești cu noi sau împotriva noastră?
- Eu sunt la fel de însetat de dreptate ca și tine, dar în opinia mea, metodele tale nu vor face dreptate, ba vor mai aduce și alte rele.
- Deci refuzi să te implici în politica mea?
- Merg cu tine. Nu sunt de acord cu toate ideile tale, dar vreau să te ajut. O să te trag de mânecă de câte ori voi considera că greșești. Decizia va fi a ta, desigur. Dar pentru că te cunosc și știu că ești un om de onoare, îți cer ca atunci când ne va judeca istoria – și ne va judeca, pentru că asta-i soarta conducătorilor – îți cer ca atunci că nu uiți opiniile exprimate de mine.
- Îți spun ceva, ești atent?
- Sunt atent.
- Eu sunt președintele crizei, da? Da. Bun. Voi impune măsurile astea, care acum par tare ciudate, până când ieșim la liman. Probabil că îmi voi face mulți dușmani. Poate că într-o bună zi, unul dintre ei îmi va veni de hac. Scopul meu, însă, nu este să trăiesc 100 de ani și nici să rămân în memoria colectivă ca un șef de stat eminent. Scopul meu, îți repet și vă repet a nu știu câta oară, scopul meu, Gigele și Bubule, este unul singur, simplu și clar: să scot țara din criză. Când vom ajunge acolo unde țintesc eu, legile concepute de mine vor putea fi schimbate. Nici măcar nu doresc ca tot ce hotărăsc eu să rămână neschimbat vreme de secole. Dar țin cu tot dinadinsul, din tot adâncul ființei mele, să avem un popor sănătos, viguros. Oameni voinici, bine hrăniți și nechinuiți de spaima că mâine nu vor mai avea ce mânca, ei și familiile lor. Oameni care să nu fuga prin țări străine și să se bucure la o slujbă refuzată de localnici. Oameni care să nu poată fi cumpărați cu lefuri de mizerie. Oameni stăpâni pe ei, debordând de vigoare, capabili să-și păstreze demnitatea oricând și să facă față oricărui conflict. Când voi avea un puternic, altfel voi negocia și eu cu puternicii lumii. Vine la mine Blind și îmi cere să înrolez țara în nu știu ce organizație? “Stai să mă gândesc”, îi răspund eu și mă scarpin în cap alene, “să văd dacă merită sau nu să vin alături de tine. Avantajele noastre care ar fi? Pentru că ale voastre, uite, sunt evidente, noi aducem în organizație bărbați sănătoși, antrenați, ăștia vă spulberă la minut toți dușmanii. Și acceptăm să ucidem pe oricine, dar să știm pentru ce o facem, să ne dați pentru asta bani, sau să ne dați piețe de desfacere, sau io știu, poate la o eventuală reîmpărțire a lumii cevașilea teritorii, acolo...”
- Da, mă Janghi, dar cu legea aia a ta care ia de la săraci și dă la bogați, copiii or să crească poate vânoși la trup, dar psihic – nu se știe. Că dacă omul are strictul necesar asigurat, nu văd cum ar ieși luptător din el – pentru ce să se lupte? Trai nineacă, poporul se blegește în loc să se îmbățoșeze.
- Lasă, că până acuma n-au avut ce mânca și tot nu s-au îmbățoșat, cei mai mulți sunt deprimați ca niște legume. Noroc că Blind nu a luat în calcul și nivelul real de agresivitate al întregului popor, că atunci negocierile erau și mai dificile. Participarea la un război nu înseamnă numai să ai câțiva militari bine puși la punct pe care îi trimiți pe câmpul de luptă, ci ca toată opinia publică să fie conectată la competiție, în primul rând cu mintea, dar și pregătită să demonstreze cu adevărat ce-i acela un efort colectiv în condiții de conflict armat.
- Apropo de Blind. Îți dai seama că politica ta nu prea e agreată afară.
- Da, dar am avut norocul să pic într-un moment ca ăsta, când toți
sunt speriați de teroriști și se cam gudură pe lângă noi, ăștia mai micii, aproape la fel de grețos pe cât ne gudurăm noi pe lângă ei. Că așa-i firea omului, când dă de greu, devine amabil, politicos și mieros. Sau cel puțin așa e acuma, că poate croiesc eu niște oameni pe altă structură interioară, că asta s-a cam demodat și nu prea mai e funcțională.
- Cum ne vom descurca, Janghi, cu opozanții din țară?
- Care opozanți, mă, ăștia au mutre de opozanți? Rezultatul alegerilor i-a anesteziat și oricum sunt niște muhaiele toți, cum le-nfigi o mână de fier în gât cum scot limba de-un cot și se screm să răsufle ca să nu se înnece. Hienele astea, ca să-și salveze privilegiile, azi guiă ca porcii, mâine chelălăie precum cățeii, nici nu mă interesează ce-i în căpățânile lor. Dar, că veni vorba, haideți să discutăm și celelalte probleme care frământă țara. Să vedem care sunt bubele, cum le spargem și pe unde aruncăm – fleoșc! – puroiul.
- Să discutăm.
- De acord, Bubule?
- Șefu', io propun o pauză...
- Ce pauză, mă, îți arde de pauze, noi nu facem d-astea, noi muncim neîntrerupt...
- Janghi, are dreptate Bubu, ca să fim eficienți, ne mai trebuie câte un respiro, ne mai adunăm gândurile, mai ieșim pe-afară...
- Bine, bă! Dar douăzeci de minute, nu mai mult, ca țara fierbe!