TRANSPLANTUL

Motto: „Se moare infinit mai dureros decât se constată clinic”
Laurențiu Fulga


Personaje

Doctorul – personaj comun
Pacientul – personaj individual
Donatorul – nonpersonaj

Actul 1

Cabinetul doctorului. Doctorul stă la birou și citește ziarul mâncând un măr. În spatele doctorului, pe perete, atârnă Tabloul lui Mendeleev. După câteva minute de lectură, Doctorul tresare:

DOCTORUL: Asta e! Am găsit! El e... (ia telefonul și formează numărul pe care îl citește din ziar) Alo? 029051979? Eu sunt Doctorul...Cum care doctor...?! Doctorul care vă scapă de toate belelele... În fine, să nu pierdem timpul....Am citit anunțul dumneavoastră ....cum care anunț....? Acela cu sufletul... Nu....Sufletul meu nu este de vânzare...eu vă pot face transplantul. Sunt specialist....am studiat transplantul la Universitatea „Diabolica”....cum? Da. Vă aștept la cabinetul meu. Pe strada Goethe, numărul 666. Vă aștept!

(Doctorul lasă receptorul și exultă de bucurie)

DOCTORUL: În sfârșit! În sfârșit.... Zece ani de așteptare se spulberă astăzi, acum și aici.
(Doctorul își reia mărul și țopăie fericit prin cabinet. Se așează din nou la birou, reluându-și lectura ziarului. După câteva minute de lectură exultă din nou.)

DOCTORUL: Nu se poate!!!! Nu se poate....Aceasta este prea mult. (adoptă o atitudine ceremonioasă, către public): Dragi cetățeni, trăim împreună astăzi, aici și acum, un moment istoric. Prin voia rațiunii și a sinergiei faptelor, eu, Doctor Specialist, voi pune bazele primului transplant de suflet din istoria omenirii. (apoi citește anunțul din ziar) „Vând suflet second hand, condiții avantajoase, ofer discreție totală”.

(Doctorul țopăie din nou prin cabinet după care, ia telefonul și formează numărul din anunț. De la celălalt capăt al firului nu primește nici un răspuns. Bucuria de pe fața Doctorului dispare treptat. În momentul în care Doctorul aproape își pierde speranța, cineva răspunde la telefon)

DOCTORUL: Alo? Bună ziua... în legătură cu anunțul ...da , cu sufletul de vânzare. Sper că mai e de vânzare.... Doar nu l-ați vândut. Deci e disponibil....Dacă se poate, vă rog mult să veniți pe strada Goethe, numărul 666. Da Vom negocia aici. Vă mulțumesc și vă aștept.

(Doctorul exultă din nou)
DOCTORUL: Am și donator, am și beneficiar. (își reia mărul în primire și se apucă de scris la birou. Între timp, din dreapta, intră PACIENTUL. Doctorul preocupat, nu îl observă. Pacientul se așează pe un fotoliu și spune absent
PACIENTUL. Bună ziua....
DOCTORUL (speriat): Bună ziua. Dumneata trebuie să fii cumpărătorul, sau, cu alte cuvinte, beneficiarul primului transplant de suflet din istoria omenirii.
PACIENTUL: (indiferent) Cine poate știi...?
DOCTORUL: Nu. E clar. Totul va fi bine. Ești pe mâini bune.
PACIENTUL: Poate...Dar cine va fi idiotul care să îmi vândă mie sufletul?
DOCTORUL: Stai liniștit. M-am ocupat și de acest aspect. Doar ți-am spus că ești pe mâini bune....
PACIENTUL: Mă rog....(după ce cercetează olfactiv încăperea) mi se pare mie sau aici miroase a cadavru?
DOCTORUL: (nedumerit) A cadavru? De unde dracu să miroase? Þi se pare.... Totuși, dacă îmi permiți o întrebare mai indiscretă...
PACIENTUL: Poftiți...
DOCTORUL: Cu sufletul ....ce ați făcut? Unde este el acum?
PACIENTUL: (trist) L-am pierdut.
DOCTORUL: La cărți?
PACIENTUL; Nici măcar...
DOCTORUL: La curse?
PACIENTUL: Nu....
DOCTORUL: Să nu îmi spui...(ia o față gravă) nu se poate....
PACIENTUL: Ba da...
DOCTORUL: (explodând de furie) Ah, femeile astea...
PACIENTUL: (resemnat) asta este.....
DOCTORUL: Și l-ai pierdut de tot?
PACIENTUL: Irevocabil....
DOCTORUL: (vehement) Nu se poate.... Trebuie să fi fost mai mult. L-ai pierdut așa, pur și simplu...?
PACIENTUL: Nu chiar atât de simplu... A fost destul de greu....pentru mine....
DOCTORUL: și ea, ce face cu sufletul acum?
PACIENTUL: Îl ține închis într-un album.
DOCTORUL: (vehement) Nu se poate.... Este prea mult. Dar ce finalitate are această atitudine a respectivei (arată cu capul într-o direcție imaginară)
PACIENTUL: Sufletul meu nu e singurul din album...
DOCTORUL (zâmbind pentru el) Deci, mai sunt oameni fără suflet...
PACIENTUL: Love is blind
DOCTORUL: (mai mult pentru el) Prin urmare, transplantul de sufletul va avea viață lungă...
PACIENTUL: Poftiți?
DOCTORUL: Nimic, spuneam și eu așa... E cumplit ce se întâmplă. Nu este normal....Unde este demnitatea noastrpă de bărbați?
PACIENTUL: Fac ceva pe demnitatea de bărbat...
DOCTORUL: Păi, ai și făcut! Eu nu m-aș putea lăsa călcat astfel în picioare de sexul slab.
PACIENTUL: Poate, dacă dai peste unul foarte slab...
DOCTORUL: și ce ai de gând să faci cu noul suflet?
PACIENTUL. Cine poate știi? Poate îl voi pierde din nou....
DOCTORUL: dar nu pe femei...
PACIENTUL: Cine poate știi?
DOCTORUL: Dar nu are sens...
PACIENTUL: Ce contează ce are sau nu are sens?
DOCTORUL: la ce bun atâta trudă din partea mea?
PACIENTUL: Ești doctor....te interesează actul medical, nu?
DOCTORUL: Asta așa e... dar nu mi-e indiferent ceea ce se întâmplă cu pacienții mei. Nu vreau o chestie de genul: Transplantul a reușit dar pacientul a decedat la două zile după operație”
PACIENTUL: Dar sună bine, nu?
DOCTORUL: (enervat) Ascultă-mă bine! Sunt pe cale de a face descoperirea mileniului. Vrei să faci parte din această afacere bine, nu vrei, și mai bine. După cum spuneai, sunt atâția fraieri care și-au pierdut sufletul...
PACIENTUL: Deci, fac parte din „afacere”...
DOCTORUL: Să îi spunem experiment...
PACIENTUL: Dar cum crezi că va reacționa Donatorul, după ce va afla că face parte dintr-o afacere...?
DOCTORUL.....Am spus EXPERIMENT.

(cineva bate la ușă. Doctorul se grăbește să îi deschidă)


DOCTORUL: Trebuie să fie donatorul...
(Doctorul dispare apoj vine cu DONATORUL. PACIENTUL și DONATORUL se privesc reeciproc fără să scoată un cuvânt)
DOCTORUL: (salvând situația) Faceți cunoștință: DONATORUL, el e PACIENTUL, beneficiarul primului transpklant de suflet din istoria omenirii...
(DONATORUL și PACIENTUL își dau mâinile cu teamă)

DOCTORUL: Puțin mai mult entuziasm, vă rog! Doar aveți de acum, ceva în comun. Un suflet. Nu?
PACIENTUL: Asta rămâne de văzut...
DOCTORUL: Cum adică?!!!
PACIENTUL: Cu compatibilitatea cum rămâne? La transplanturile de inimă, compatibilitatea este o necesitate.
DOCTORUL: Absolut. Dar după cum vă văd pe amândoi, sunteți compatibili.
DONATORUL: Da?
DOCTORUL: Nu Încape vorbă. Din câte văd, aveți multe în comun: privire tâmpă, melancolie acută, fețe palide. Mai vreți ceva?
DONATORUL: nu. Ajunge.
PACIENTUL: Păi, astea nu sunt condiții suficiente. Eu le am toate aceste trăsături deși nu mai am suflet.
DONATORUL: Chiar așa...cum ai rămas fără suflet?
DOCTORUL: femeile, domnule... femeile. Aceste jalnice combinații de lut și extaz.
DONATORUL: nu înțeleg...
DOCTORUL: Știu. E greu câteodată de înțeles. Însă lumea e ciudată, oamenii sunt slabi.
DONATORUL: Mi se pare mie sau aici miroase a cadavru?
DOCTORUL: Þi se pare....
PACIENTUL. Mi-am pierdut sufletul oferindu-l unei femei
DONATORUL: (extrem de impresionat) Extraordinar. Și cum e?
PACIENTUL: Nu știu dacă sublim sau stupid, fermecător sau decadent...
DOCTORUL: Mai degrabă stupid și decadent.
DONATORUL: (în continuare impresionat) și cum e fără suflet?
PACIENTUL: Greu. Știi, omul e ca și o conservă. După ce îi scoți conținutul rămâne doar o cutie goală.
DONATORUL: Asta așa e .... (cade pe gânduri)
DOCTORUL (simțind primejdia): dar ce atâta vorbă goală. (pentru el) auzi domnule, „conservă fără conținut”...
PACIENTUL: Și de ce vrei să renunți la suflet?
DONATORUL: (revenindu-și) pentru că nu îmi mai aparține.
PACIENTUL: Cum așa?
DONATORUL: Simt că nu mai e al meu....Vorbesc cu mine de parcă aș vorbi cu un străin.
PACIENTUL: și dacă îmi vei dona sufletul, cu cine vei mai vorbi?
DONATORUL: Singur...
DOCTORUL: De parcă până acum nu tot așa ai vorbit....
PACIENTUL: (vizibil iritat de remarca Doctorului) Având în vedere că voi avea sufletul lui, cred că este normal să îmi dau seama ce fel de om e...
DOCTORUL: nu încape îndoială. Însă voi complicați totul cu vorbăria asta fără rost. Totul e siplu. El își ia adio de la suflet iar tu te alegi cu un suflet. E simplu, nu?
PACIENTUL: Eu cred că nu. (către Donator) Și te vei mulțumi cu condiția de legumă, de cutie goală fără conținut?
DOCTORUL: Chiar că miroase aici a cadavru....
DONATORUL: Trebuie să îți fac o mărturisire...
DOCTORUL: (exasperat) O, nu....!!!
DONATORUL: Oricum, mă simt ca o legumă. Din momentul în care .....
PACIENTUL: Da....din momentul în care.....
DONATORUL: Din momentul în care am vrut să mă sinucid.
DOCTORUL (plictisit) Și când ai vrut să te sinucizi ai constatat că erai murdar pe picioare, nu?
DONATORUL: (făcând abstracție de spusele Doctorului) Am vrut să mă sinucid dar nu am putut.
DOCTORUL: Prin urmare, ai avut o tentativă de sinucidere. Acest aspect trebuie trecut în fișa medicală a Donatorului.
PACIENTUL: Dar nu există tentativă de sinucidere. Există doar sinucidere.
DONATORUL: Asta așa este. Ceea ce trăiești după ce te-ai gândit să își iei zilele este cumplit.
PACIENTUL: Să înțeleg că acest lucru te-a vlăguit în halul ăsta!?
DONATORUL: de fapt, în sufletul meu, sinuciderea a avut loc.
DOCTORUL: A avut loc pe dracu. Asta e filosofie ieftină. Terminați cu prostiile! Avem de făcut un transplant aici.
PACIENTUL (ironic) Primul transplant de suflet din istoria omenirii.
DOCTORUL: vezi, că începeți și voi să vă prindeți, să intrați în esența acestui experiment.
DONATORUL: După ce ți-am spus toate acestea mai vrei să facem transplantul?
DOCTORUL: Vrea, cum să nu vrea. Doar nu o să îl sperii tu cu frustrările tale. Oricum, sufletul e ca și cordul, un obiect. Omul îl pune în mișcare.
PACIENTUL: Sper să fie așa, dar mă îndoiesc.
DONATORUL: Atunci, facem transplantul?
PACIENTUL: Nu cred că am nimic de pierdut. Ce se poate întâmpla cel mai răuÂ
DOCTORUL: El poate rămâne fără suflet, așa cum ești tu acum ....
PACIENTUL: Iar eu?
DOCTORUL: La fel...
DONATORUL: Dar e imposibil.
DOCTORUL: Cum imposibil?
DONATORUL: Dar sufletul? Sifletul meu, dacă nu reușește transplantul, ce se va întâmpla cu el?
(Doctorul face un gest de zbor și își ridică privirea în sus)
PACIENTUL: Așa, pur și simplu?
DOCTORUL: (silabisind) PUR ȘI SIM PLU...
DONATORUL: Dar nu se poate.
DOCTORUL: Ce nu se poate? Totul se poate.
PACIENTUL: Și vom rămâne amândoi fără suflet?
DOCTORUL: Asta în cel mai rău caz. Dar fiți optimiști, oameni buni!
PACIENTUL: Și există posibilitatea ca „operația a reușit dar pacientul a murit”?
DOCTORUL: Exclus!
DONATORUL: Cum așa?
DOCTORUL (aer conferențiar) Pentru că lucrăm cu elemente abstracte.
PACIENTUL: Chiar că da....Dar cum reușim?
DOCTORUL: (cu același aer conferențiar) Simplu. Sufletul e o noțiune abstractă. Nu?
DONATORUL: Din cale afară de abstractă...
DOCTORUL: Astfel, folosim aparatură abstractă....
PACIENTUL: de exemplu?
DOCTORUL: Sugestia....
DONATORUL: Extraordinar.
DOCTORUL: Bombardamentul subminimal.
DONATORUL: Fantastic!
DOCTORUL: Puterea de convingere.
PACIENTUL: Imposibil
DOCTORUL: Ce spui? Cum e imposibil? Este posibil. Zece ani de căutări mi-au confirmat acest lucru.
DONATORUL: Dar, totuși..., cu actul medical în sine, cum rămâne?
DOCTORUL: Ãsta este actul mediacl. Puterea de convingere. Medicamentele sunt pentru fraieri, pentru ca să trăiască farmaciștii. Important e ce îi spui omului când îi prescrii medicamentele.
PACIENTUL: Atunci, nu ar fi mai bine să apelăm la un psihiatru?
DOCTORUL: De ce, să îți spună că ești un impotent sentimental, lucru pe care îl știai dar aveai nevoie de o confirmare, și la plecare să îți facă nota de plată?
DONATORUL: Asta așa e....
DOCTORUL: (Sigur pe el) Sigur că e așa....V-am spus doar. Zece ani de căutări.
PACIENTUL: Totuși, e prea simplu...
DOCTORUL: Normal că e simplu. Unui frustrat îi prescrii un ceai și o prostituată.
DONATORUL: Dar e imoral....
DOCTORUL: Ce e moral....?
PACIENTUL: Dacă acest lucru ar deveni o certitudine...
DOCTORUL: aici e problema...
DONATORUL: Prea multe prejudecăți...
DOCTORUL: În sfârșit, o remarcă inteligentă. Deci, facem sau nu facem transplantul?
PACIENTUL: Cred că l-am și făcut...
DONATORUL: Când? Eu nu am simțit nimic.
DOCTORUL: Normal că nu. Încă nu l-am făcut. E nevoie de pregătire a subiecților.
PACIENTUL: ce pregătire?
DOCTORUL: Lectură adâncă, odihnă.
DONATORUL: Nu înțeleg....
DOCTORUL: Ai înțeles vreodată ceva?
PACIENTUL: Și ce trebuie să citim?
DOCTORUL: Pentru început aveți aici „Suflete moarte”....
DONATORUL: Dar am citit-o....
DOCTORUL: Nu e nimic. O mai citești odată.
PACIENTUL: Și după ce terminăm lectura?
DOCTORUL; O să vedeți totul la momentul oportun. Acum, haideți la treabă!
PACIENTUL: Dar am uitat un lucru important....
DOCTORUL: Ce?
PACIENTUL: Prețul.
DOCTORUL: A, nu...e primul meu transplant....e pentru binele omenirii...
PACIENTUL: Nu la acest preț m-am referit...
DOCTORUL: Dar la care?
PACIENTUL: La cât vrea el pe sufletul său?
DONATORUL: Nu aș putea să cer ceva...
PACIENTUL: Nu se poate.... trebuie
DONATORUL: Bine....atunci, să fie o sumă simbolică: 30 de arginți...
DOCTORUL: (pentru sine) Ieftin își mai vinde omul sufletul. (apoi) Deci, începem?
PACIENTUL: Fie ce o fi!
DONATORUL: Așa să fie!
(Doctorul pleacă pentru pregătirea sălii de operație. PACIENTUL și DONATORUL își încep lectura)

ACTUL 2

(Doctorul la biroul săucitește presa în timp ce mânîncă un măr. Telefonul sună)
DOCTORUL: Alo? Da. La telefon. Da. Transplantul a reușit....Cum? S-a sinucis? Nu mai contează.... Ce? ....Mă așteptam....femeile. Nu mai contează, principalul e că transplantul a reușit. Cum? Nu domnule. Vi se pare... Aici nu miroase a nici un cadavru....