Loc de întâlnire Casa Pogor – Pod.
Este 11 ianuarie...și deja ora 17.00!
Urc cu emoție scările care duc spre pod, de fapt sunt scările care te duc undeva mai aproape de cer, de acolo s-au ridicat ecourile Junimii și nu numai, acolo în acel pod am urcat cu pași aproape incerți într-un sfârșit de toamnă târzie, unde vinerea s-a îmbrăcat într-o Duminică a sinelui, unde culoarea, muzica și versul ne-au transformat sufletele în bulgări de lumină. De ce urc cu emoție? Sunt la prima întâlnire! Patetică ar spune alții! Sentimentală spun eu! La prima întâlnire cu cel pe care îl cunoșteam doar virtual – Radu Tudor Ciornei.

Surpriză! Podul era plin de oameni, mulți necunoscuți, deslușesc printre ei câteva figuri de pe poezie.ro Iași, dar și de mai departe – Silvia Caloianu și Florian Silișteanu (poate au mai fost și alții , dar au stat pitiți dincolo de ecran vrînd să rămână în continuare virtuali). Caut din priviri figura celui pentru care mă aflam acolo, îmi făcusem deja imaginea lui ( înalt, atletic, o figură plină de blândețe...), îl descopăr și încerc să mă retrag într-un colț pentru a savura surpriza la sfârșit, dar...

Primul care ia cuvântul este gazda noastră domnul Liviu Apetroaie, care a făcut prezentările și totodată a anuțat că lansarea cărții totul pe roșu este primul eveniment al anului 2005. Apoi a luat cuvântul redactorul Editurii Vinea, domnul Nicolae Tzone, care a făcut o prezentare (prelungită) a editurii, a cărților și a autorilor care s-au bucurat de colaborarea cu aceasta. Ce este interesant de menționat e faptul că totul pe roșu a luat MARELE PREMIU PENTRU DEBUT ÎN POEZIE la Festivalul Național ’’Ion Vinea’’ Ediția a XIV ( București ) - 2005.

Alina Manole a vorbit despre poezie.ro, apoi despre întîlnirea cu acest site și faptul că primul autor citit a fost Nexus cu Povestiri din casa ceasului. Menționează apoi că Radu e vinovat de faptul că noi eram acolo. Alte lucruri pe care le-a pomenit Alina vă las pe voi să le descoperiți sau poate le vor destăinui cei care au fost prezenți acolo, sau de ce nu, cei care nu au fost prezenți dar cunosc foarte multe date despre autor.

Domnul Casian Maria Spiridon mărturisește că a devenit solidar cu cei de pe poezie.ro și care după cum se vede trec din virtual în real prin editarea de cărți...

Alina Manole îl invită pe Radu să se prezinte și să ne prezinte de ce totul pe roșu.

Radu Tudor Ciornei - În primul rând mulțumesc tuturor pentru că sunteți aici! Pentru că nu e niciodată prea devreme să mulțumești. Mulțumesc domnului Nicolae Tzone pentru că a acceptat să editeze acest volum! Mulțumesc tuturor celor care au făcut posibilă apariția acestui volum și în primul rând nașei spirituale a volumului - Silvia Caloianu! Mulțumesc celor de la Casa Pogor, domnului Lucian Vasiliu, doamna Oana Coșereanu, domnului Liviu Apetroaie și nu în ultimul rând domnului Casian Maria Spiridon și domnului Daniel Corbu, care au venit aici ca să fie adeveritori ai viitorului poeziei mele. Mulțumesc tuturor celor care sunteți aici și sper ca veți citi și al doilea volum dacă pe primul îl veți pune undeva sub piciorul mesei ( se aude o voce care spune: chiar și acolo e bine! ). Având în vedere ce spunea domnul Tzone mai devreme despre mîncătoria să zicem așa dintre poeți...pot spune că eu sunt mai întâi doctor și apoi poet. Sper că am și ceva dintr-un înger altfel nu aș fi scris poezie, nu aș fi fost în fața dumneavoastră astăzi și să știți că au dreptate cei care vorbesc despre această stare de poezie.

Eu nu am făcut poezia, nu am fost unul dintre acei copii teribili ai poeziei care încep să producă volume de versuri la vârste deosebit de tinere, ci de abia pe la 25-26 de ani răsfoind în fiecare zi revistele de cultură și citind volume de poezie mai ales ale tinerilor debutanți, mergeam la librării, nu prea aveam bani pe atunci și citeam aceste volume de debut așa la botul calului. Și atunci mi-am spus...și eu pot scrie poezie bineînțeles nu am început pe loc, când poezia a început să vină nu am refuzat-o pentru că poezia nu este ceva care să poți să o muncești să zicem așa...nu te pui la masă spunând astăzi de la 2-4 eu scriu poezie. Poezia vine când vrea ea...cred că nu sunt nici primul nici ultimul care compară poezia cu o femeie, chiar atunci când suntem pe stradă și vedem o femeie frumoasă și dorim să-i vorbim sau să o invităm la o cafea și ea acceptă nu noi suntem cei care am făcut primul pas, ci ea printr-un semn, printr-un gest sau pur și simplu prin faptul că ea a fost acolo, ea este cea care este la originea acestui demers, să zicem spiritual și poetic. De aceea spun că vreau să mulțumesc poeziei că m-a ales pe mine ca să fiu cel care o scrie câteodată. Vreau să mulțumesc personajelor poeziei mele, cum ar fi bătrânul Caron cu care sunt prieten de mic sau.. Ameli care mă însoțește câteodată în poezie sau în serile în care pur și simplu mergem la joacă împreună. Mulțumesc fetiței cu chibrituri și mulțumesc bătrânilor care mai apar câtodată pe la ușile magazinelor și care răsfoiesc în aceste poezii, povești ale mele. Pentru că poeziile mele sunt un fel de povești, eu nedepășind niciodată vârsta de 15 ani cu toate că mă vedeți destul de mare.

De ce totul pe roșu? De ce o ruletă pe copertă? De ce coperta arată ca reclama la un cazinou? fiindcă este de fapt un cazinou, că viața este un cazinou în care norocul are importanța lui și este un pion central al existenței noastre...m-au pasionat întotdeauna jocurile de noroc fără să le practic, m-a fascinat modul în care poți pierde totul sau poți câștiga averi fabuloase într-o singură mână înpingând toate jetoanele în fața ta pe o singură mână ( număr).

Surpriza pe care mi-a facut-o Maria în seara aceasta cu aceste colinzi este cu totul și cu totul deosebită pentru că, voiam să vă spun, că vă doresc să rămâneți cât mai mult copii, să spuneți povești. Că doresc să credeți în Moș Crăciun și să știți că el există, și că surpriza Mariei demonstrează încă odata că Moș Crăciun cu adevărat există și el are haina roșie așa precum starea aceasta de totul pe roșu. Aceste minunate colinde au fost o foarte frumoasă coincidență cu omul cu haina roșie.

În final ca să vă dezleg misterul profei de română și a dedicației vreau și chem aici pe asistenta mea, pentru că în unele povești spun că sunt magician și aș vrea să fac un număr de magie să vă demonstrez ceva.

Asistenta lui Radu nu este alta decat doamna Ciornei - mama poetului, care într-un gest de mare tandrețe pune la gătul fiului o cravată de pionier, apoi cu o vocea emoționată rostește: vreau să vă spun doar două cuvinte. Anul 2000 – anul omagial Eminescu la Botoșani la Concursul Național de poezie, Radu a primit premiul național al Editurii Eminescu. Și pe drum mi-a spus: mama ai avut elev la faza națională a olimpiadei, ai avut elev la tinere condeie, dar nu ai avut elev poet, dar cu poezia de astăzi ai și un elev poet. Astăzi am și un poet debutant pe care dumneavoastră l-ați adus aici și pentru care vă mulțumesc!

Radu: Și eu mulțumesc și cred că am rezolvat misterul profei de română (Cartea este dedicată profei de română). Mama mea a fost profesoară de română. Această cravată roșie nu este simbolul pionierului sau un simbol comunist. Am vrut să vă demonstrez că poți rămâne copil atâta vreme cât mama îți pune la gât fosta ta cravată de pionier, iar gestul acesta îl putem face uneori și singuri în fața oglinzii și să redevenim copii.



Au recitat:

Alina Manole - schimbare de oră ***
Florian Silișteanu – botezul ***
Mircea Iosub – nu am fost eu ***


A căzut cortina!
Umbrele și-au înghițit misterul, transformându-se în fulgii unei ierni în aduceri-aminte. Și totuși descopăr urme... și mi-ai lăsat urme...

iar ei mă întreabă curioși
dacă nu tu atunci cine?
eu le răspund
dacă nu acum atunci când?
nu, nu am fost eu
a fost
ea
dragostea
și nici măcar a mea
a fost ea
dragostea – dragoste
din care se traiește
din care se scrie
cu care se moare.

să știți că nu eu
am vrut dragostea
pur
și
simplu
nu am avut de ales.