Un spray cu… istorie

Primele graffiti au apărut în preistorie, pe suprafețele relativ netede ale peșterilor. A fost prima formă de artă plastică experimentată de homo sapiens. În dicționarul explicativ al limbii române, substantivul apare întâi sub forma de „graffito” (arheologie), cuvânt provenit din limba italiană și care înseamnă inscripție sau desen executat prin zgâriere pe monumentele antice. În sensul actual ar însemna inscripții zgâriate pe pereți. Desigur, o zgârietură are calitatea de a păstra foarte multă vreme mesajul, fie că este un text sau o imagine. Dar revoluția tehnologică îi scutește pe grafferi de prea multă muncă. Astăzi nu mai e nevoie nici de pensulă, nici de borcanul cu vopsea. Cu un spray, un text se scrie în câteva secunde, iar un desen se face în câteva minute.
La Timișoara se puteau vedea până în anii trecuți fațade scorojite, care dădeau la iveală un alt soi de graffiti: cel politic. Era vorba de îndemnul „Votați soarele”, însoțit de un soare stilizat, aplicat de partizanii Partidului Comunist Român înainte de alegerile așa-zis libere organizate în deceniul cinci al secolului al XX-lea. În ultimii ani de dictatură comunistă, umbla prin Timișoara zvonul că, pe unele drumuri naționale din Ardeal ar fi apărut pe șosele lozincile „Jos Ceaușescu” și „Jos dictatura”. În cauză ar fi fost autoturisme care se deplasau noaptea, iar ocupanții ar fi avut matrițe. În timpul Revoluției din Timișoara din 1989, a apărut un alt val de graffiti politic, cel anticomunist. După decizia Frontului Salvării Naționale de a participa la alegeri, primele alegeri libere de după 1989, cei care au fost împotriva transformării F.S.N. în partid politic au luat atitudine. Urme ale grafferilor de atunci se mai pot vedea și astăzi pe unele ziduri din Timișoara.
După pseudonimele pe care și le aleg, grafferii nu sunt străini de Internet. Cine va studia underground-ul și jargoanele folosite de puștimea care „se dă” pe net sau dă cu spray-ul pe ziduri va constata foarte multe similitudini. E și firesc.
De la bun început, trebuie știut că graffiti înseamnă, pe de-o parte, imagine, iar pe de alta, text, chiar dacă, deseori, textul se transformă el însuși în imagine. Textele se pot împărți și ele în funcție de ceea ce comunică.
Grafferii înșiși împart graffiti în trei grupe: artă, vandalism, metrouri și trenuri. Cei care se respectă nu „dau” pe „biserici, obiecte de cult, religioase, monumente cu valoare istorică” (din interviul luat de DJ Strike lui Cage, pe www.4elemente.ro). De regulă, grafferii sunt niște băieți ce riscă mereu, dar în România s-au organizat totuși și câteva (prea puține la număr) concursuri legale de „dat” pe ziduri cu spray.

Politizare

În România de astăzi, cel mai riscant este să inscripționezi pe ziduri sloganuri antistatale, antidemocratice, revizioniste, revanșarde sau antisemite. Timișorenii își amintesc, desigur, de un graffiti apărut în prima decadă a lui noiembrie 2003 pe statuia Sf. Maria și Sf. Ioan Newpomuk din Piața Libertății, al cărui text suna astfel: „Anti România pro autonomia”. A fost un text considerat revizionist, separatist. Au luat atitudine chiar și politicienii. S-a scris despre asta în ziare, s-a vorbit la radio și la televiziune. Municipalitatea a avut grijă să înlăture rapid inscripția. A mai rămas însă o inscripție similară la scările ce duc la pasajul subteran de lângă podul dinspre Piața Maria: „Timișoara vrea autonomie”.
Un graffiti care face furori în cartierul Cetate este cel în care apar două siluete omenești negre, în care una țintește un pistol în capul celeilalte. O asemenea lucrare a fost imprimată și pe unul din stâlpii de la poarta de intrare în curtea Catedralei Ortodoxe Sârbe din str. E. Ungureanu, cu un text în arabă sub ea. Ceva mai târziu, surse polițienești ar fi tradus astfel acest graffiti: un banal semn de circulație utilizat în țările arabe și unde silueta cu pistolul ar ține în mână, de fapt, un aparat radar. Iar textul în arabă ar însemna: „Viteza te omoară!”. No comment!

Poli, NATO etc.

Un loc important îl ocupă însă și graffiti dedicate echipei de fotbal Poli Timișoara, pe departe dominant în mai toate cartierele. Ici-colo câte-un graffiti pentru Dinamo, Steaua sau Rapid. Probabil mai mult pentru a-i întărâta pe capii găștilor de cartier.
Unele graffiti apar ca urmare a unor mișcări naționale sau internaționale bine concertate, coordonate fiind prin intermediul Internetului, îndeosebi cele de natură antifascistă, antisemită, anarhistă sau de coloratură ecologistă. O zvastică înscrisă într-un cerc și barată este opera antifasciștilor („antifa”, în jargon). Un „A” înscris în cerc ar fi un însemn al anarhiștilor.

Artă adevărată

În Timișoara, cu siguranță cel mai „pictat” loc îl constituie pereții pasajului subteran din zona Catedralei Mitropolitane, paralel cu Bega. Aici grafferii s?au întrecut pe ei înșiși, suprafața fiind deosebit de generoasă. Este singurul loc din oraș unde graffiti a fost ridicat la rang de artă și poate mulți dintre puștanii Timișoarei ar trebui să meargă acolo să învețe ce anume înseamnă arta graffiti (atenție, însă, locul e foarte periculos din cauza mașinilor). Aici se pot vedea câteva tablouri (canvas), unele bine realizate din punct de vedere artistic și ideatic. Nu mai sunt puștanii care s-au trezit cu un spray în mână, ci maeștri. Nici nu e de mirare în-
tr-un oraș unde există totuși un liceu de arte plastice și o facultate în domeniu. În acest context, trebuie neapărat semnalată și porțiunea de zid (aproximativ 100 de metri lungime) de vizavi de Facultatea de Construcții (Complexul Studențesc), de data aceasta fiind realmente vorba de pictură. Explicația realizării este notată chiar pe zid: „Acesta este cel de-al 111-lea perete pictat în cadrul proiectului internațional «Mural global» sub egida U.N.E.S.C.O. și inițiat de Klaus Klinger, artist din Düsseldorf - Germania”. Lucrarea aparține unor artiști plastici profesioniști din Germania și România, dar și unor elevi de la Liceul de Arte Plastice și de la Fundația „Rudolf Walter” și unor copii, fiind executată cu pensula (ceea ce-i fură mult din efectul obținut prin folosirea spray-urilor) în iunie 2003. Este dată și o adresă de Internet: www. mural-global. org.

Vandalism și alegeri

De graffiti nu scapă nici scaunele și nici pereții mijloacelor de transport în comun. Venite curate din Germania sau Franța, chiar second-hand fiind, vagoanele de tramvai sau troleibuzele timișorene sunt acum pline de mâzgălituri infantile, să nu le spunem graffiti pentru că i-am supăra pe adevărații grafferi. Pe Internet, acestor începători li s-ar spune lammeri. Dacă în plină campanie electorală, pe telefoanele mobile sau pe calculatoare am avut de-a face cu SMS-uri sau SPAM-uri politice, zidurile au fost însemnate cu imagini sau texte similare. Până mai zilele trecute (dacă nu și acum când citiți aceste rânduri), pe obloanele de la geamurile pivniței unei clădiri situate în Piața Unirii, colț cu str. V. Alecsandri, se puteau vedea graffiti în roșu, dedicate lui Traian Băsescu: chipul pe-atunci al candidatului la președinție, sub care scria (redăm întocmai): „Bă, se scuate țara la liman!”.

Ștampile sau matrițe?

Tot în cartierul Cetate apar diferite nume: Vladimir Bulat, Tilo Shulz, Boris Buden (și cuvântul „punk” aplicat ulterior, de altcineva, deasupra). În Complexul Studențesc, chiar și „Lia Perjovschi”. După modul de realizare a matriței și după vopsea, toate par a purta semnătura uneia și aceleiași persoane. În prima parte a lui 2004, orașul fusese umplut cu graffiti „bastard”. După execuție, la fel, pare a fi fost una și aceeași persoană. Deosebit de bine realizate sunt însă două desene: un tanc și un autoturism (pare-se marca BMW): tancul, realizat pe pereții unei clădiri de lângă Palatul Dicasterial, a fost făcut în negru și gri-argintiu. După precizia execuției, gândul te duce la existența unui set de matrițe de genul celor folosite îndeosebi în mediul rural, la împodobit pereții caselor.


O palmă pe obrazul Timișoarei

„We are winning” („Am câștigat”) și semnul „A” barat alături (zona Spitalului de oftalmologie). Să fie vorba de câștigarea vreunui meci de fotbal, având în vedere expresiile alăturate și numele a două echipe de fotbal, respectiv „Poli” și „Steaua”, sau de confruntarea între ei a exponenților anarhismului, antiglobalismului, extremei drepte, punkismului, ecologismului, neonazismului, neofascismului sau rasismului din Timișoara, dacă luăm în seamă un graffiti alăturat: o zvastică înscrisă într-un cerc și barată, sub care scrie „antifa” de la „antifascism”? Oricare dintre cele două variante este plauzibilă (să fi fost autorul lui „We are winning” stelist?). Trebuie însă observat că, per ansamblu, superactivismul anarhiștilor/punkiștilor poate până la urmă să dăuneze imaginii Timișoarei datorită unui număr exagerat de mare de graffiti împotriva neonazismului, neofascismului sau rasismului, de parcă am fi un oraș dominat de Ku-klux-klan, de vreun nou Hitler sau de cine știe cine din extrema dreaptă. Nu negăm existența efemeră a zvasticilor desenate mai degrabă de copii teribiliști decât de adepți ai nazismului, dar cei care se grăbesc să le șteargă ar trebui tot atât de repede să șteargă și reacțiile taberei adverse (zvastica în cerc, barată), motivul fiind cel expus mai sus. În fine, iată și un alt exemplu de graffiti din oraș. Bombardarea Iugoslaviei de către NATO a lăsat urme foarte puține. În documentarea noastră am găsit un singur graffiti anti-NATO și anume în Piața Crucii: o zvastică între brațele căreia sunt desenate cele patru litere de la NATO (ciudat faptul că, vrând să demonstreze că sunt împotrivă, luptătorii/simpatizanții antinaziști sau antirăzboi desenează cele mai multe zvastici).

AGENDA nr. 4/2005, Timișoara