agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 5256 .



efecte neprevăzute
article [ Society ]
politic ante economic

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [ceni ]

2011-02-26  | [This text should be read in romana]    | 



Pe 20 noiembrie 2009, o mulțime imensă de oameni se întindea fără precedent până dincolo de Monumentul Washington, din capitala SUA. Se inaugura investirea noului președinte al țării, Barack Obama, care, cu mâna stângă pe Biblie, venea cu un mesaj către națiune: „Suntem în plină criză. Economia noastră e slăbită, din cauza lăcomiei și iresponsabilității unora. Dar și din cauza eșecului nostru colectiv de a face alegeri dificile și de a pregăti națiunea pentru o epocă nouă.”(FRONTLINE, Media)(*). Situația moștenită de noul președinte era așadar dificilă. Sistemul financiar era blocat complet. Nu se mai acordau împrumuturi bancare. Rata șomajului urma să depășească 10% până la sfârșitul anul 2009. problemele nu erau doar economice, ci și politice, fiindcă oamenii și-au pierdut încrederea în capacitatea Washingtonului de a rezolva situația, fiindcă era nevoie de bani, care trebuiau luați de undeva. De unde ? Răspunsul era într-un loc secret, nu departe de Capitoliu, de unde guvernul american își procură banii pentru facturi. El îi împrumută.
Mulți bani împrumutați de gospodăria, numită Guvern, sunt acum deținuți de străini: arabi saudiți, chinezi, japonezi. „Aceștia ne împrumută bani fiindcă guvernul nu strânge destul din impozite ca să plătească serviciile oferite. Americanilor le plac impozitele scăzute.”(Forrest Sawer, corespondent FRONTLINE)(*). Toți vor ca impozitele să scadă semnificativ, vor asistență socială pentru orice cetățean, investiții de la guvern etc.. Datoria din ziua investirii președintelui Obama era de peste 10.000 de triliarde de dolari. Aproape 35.000 de dolari, pentru fiecare cetățean american. Dacă guvernul nu făcea împrumut, ajungea în blocaj. După aprecierea analiștilor economici, viața merge înainte datorită bunăvoinței străinilor, fiindcă în țară nu există destule economii care să acopere deficitul. Guvernul american nu poate să continue a împrumuta bani în fiecare an mai mulți decât în anul precedent, fiindcă economia nu se poate baza pe bani împrumutați din China, Japonia și Europa, pentru a finanța stilul de viață existent în SUA. Așa că, analiștii susțin că trebuie găsită calea pentru a trăi din câștiguri proprii. Împrumuturile trebuie în primul rând să stimuleze economia, pentru a nu se ajunge la deficite de neimaginat. „De la Marea Criză economică, americanii n-au mai asistat la instalarea unui nou președinte cu un asemenea amestec de speranță și îngrijorare. Problemele economice ale țării sunt acum povara președintelui Obama. Multe depind de deciziile pe care le va lua el.”( Forrest Sawer )(*)
Cu opt ani în urmă, la instalarea lui George W. Bush la Casa Albă, situația era alta. Era primul președinte din ultimele trei decenii care prelua funcția în condiții de surplus bugetar. Președintele Clinton încheiase acorduri cu Congresul care transformaseră deficitul în surplus. Anul 2001 a fost al patrulea an consecutiv de surplus în toate domeniile. „Punctul central de pe agenda lui Bush a fost reducerea impozitelor. El voia să le înapoieze americanilor o parte din surplusul moștenit, sub formă de reduceri de impozite. După doar trei luni de conducere, George W. Bush a semnat un act care avea să fie valabil 10 ani, prin care reducea imozitele cu 1 300 de miliarde.”( Forrest Sawer )(*)
Unii analiști economici americani i-au adus critici lui Bush, fiindcă a pus politica înaintea economiei, bazându-se pe faptul că există o inteligență politică și o inteligență economică, Bush alegând întotdeauna calea celei de întâi. „Reducerea impozitelor a fost calea «deșteaptă» pentru republicani încă de când Ronald Reagan a propus cea mai mare reducere de impozite de după Al Doilea Război Mondial. Republicanii s-au autoproclamat «partidul reducerilor de impozite». Dar Reagan era realist în privința situației economice.” Reagan a redus impozitele foarte mult, în 1981, însă le-a ridicat la loc, când a văzut că deficitul scapă de sub control, semnând actul care promulga una dintre cele mai mari creșteri de impozite. Totuși, creșterea impozitelor nu intra în planurile lui George W. Bush, poate prin faptul că moștenea flerul politic de la tatăl său, care în campania sa electorală a lansat un «nu» hotărât asupra măririi impozitelor. Apoi, prin respectarea promisiunii din campania electorală, în mai puțin de doi ani de mandat, Bush senior a declarat: „Sunt vremuri care pun oamenii la încercare. Cancerul ne bântuie națiunea. El se numește «deficit bugetar». An după an, el pune în pericol viitorul copiilor noștri.”(*). Apoi a decis creșterea impozitelor, care i-a adus pierderea unui nou mandat în fața lui Bill Clinton. Bush junior a învățat atunci lecția: un republican modern reduce impozitele. Dar, au apărut și efecte neprevăzute.
La opt luni după instalarea în funcție a lui G. W. Bush, au avut loc atacurile teroriste de la World Trade Center, de la Pentagon și din Pennsylvania. Situația economică a țării a fost amenințată. Atunci, mulți au pus la îndoială înțelepciunea reducerii impozitelor, iar partidul republican l-a sprijinit pe Bush. În 2000, a existat un relativ surplus, realizat prin manevre economice serioase și prin travaliu deosebit. Apoi a urmat o reducere masivă de impozite. Analiștii consideră că surplusul n-a fost pierdut din vina reducerii impozitelor, ci din vina evenimentelor de la 11 septembrie 2001. „Într-o perioadă de nesiguranță economică, președintele declara război terorismului. Iar războaiele sunt costisitoare. Allan Hubbard, consilierul pe probleme economice, a sugerat alte măsuri, pe lângă politica de reducere a impozitelor: «Singura cale de a controla cheltuielile este să minimizezi taxele. Fiindcă dacă minimizezi taxele, deficitul nu poate fi prea mare.» Și asta menține presiunea de a nu cheltui prea mult. Tactica e numită la Washington «înfometarea fiarei». Guvernul nu se dezvoltă dacă nu sunt bani pentru asta.” (Forrest Sawer)(*).Iar guvernul a început să împrumute sume uriașe. Și nimic nu scădea încrederea președintelui în reducerea impozitelor: „Mi s-a spus un lucru amuzant. Că unii susțin că reducerea impozitelor cauzează recesiunea. Nu știu ce manuale de economie citesc ei. Cea mai bună cale de a scăpa de recesiune e să-i spui micului investitor că-și poate păstra banii. Reducând impozitele, le spunem proprietarilor că le lăsăm banii, iar ei pot să-i folosească pentru a mări numărul de locuri de muncă din America. Unele voci vor spune că nu se poate să reducem impozitele. Îi provoc să-mi explice cum își va reveni țara dacă impozitele cresc. Doar peste cadavrul meu va crește cineva impozitele !”(*). Bush a mers prin toată țara, făcând propagandă pentru reducerea impozitelor. Oamenii de afaceri au apreciat acest lucru. Președintele făcea această campanie exact când amenința să invadeze Irakul: „Vom înfrunta regimul criminal din Irak, care se înarmează ca să amenințe lumea civilizată. Dar avem nevoi și aici, acasă. Avem nevoie mai ales de o economie viguroasă. Așa că voi face presiuni în continuare pentru reducerea taxelor.”(*). Administrația Bush considera că nicio scădere de impozite nu e prea mult. Paul O’Neill, secretarul Trezoreriei, a spus atunci că, dacă Bush vrea război cu Irakul, poate nu e cel mai bun moment să reducă impozitele: „Președintele Bush voia să propună o nouă reducere a taxelor, în 2002. Eu i-am zis să nu facă asta, fiind multe motive. I-am spus de mai multe ori și el nu a răspuns nimic. Președintele nu voia să mă asculte. Sigur, era dreptul lui. Am fost fericit când m-a concediat, la finalul lui noiembrie 2002. Nu voiam să fiu parte din ceva ce mi se părea fundamental greșit. Nu voiam să trebuiască să spun Congresului ce idee minunată e asta, că mie mi se părea groaznică. Și, se pare, că am avut dreptate.”(*). Apoi America a intrat în război împotriva Irakului și Afganistanului.
Ideea reducerii impozitelor pe vreme de război, consideră unii analiști, mai ales pentru oamenii înstăriți din America, era fără precedent. Asta însemnând lăsarea datoriei întregi pentru războiul din Irak și pe cea pentru războiul din Afganistan pe umerii copiilor americanilor. S-au împrumutat bani din China pentru a scădea impozitele americanilor bogați, lăsându-i pe copii să plătească datoria pentru războiul decis de înaintași. Cei care încercau să-i pregătească pe americani să plătească puțin erau amuțiți imediat, iar exemplul clar e Larry Lindsey, consilierul principal al lui Bush, care i-a spus președintelui că războiul din Irak o să coste circa 50 de miliarde de dolari. Pentru aceasta, consilierul a fost concediat.
„Campania lui Bush pentru o nouă reducere a impozitelor s-au confruntat cu respingeri chiar și în partidul său. La Washington, republicanii nu aveau cele 60 de voturi necesare pentru a face ca legea să treacă, anihilând împotrivirea democrată. Așa că partidul lui Bush a folosit o manevră parlamentară puțin-cunoscută numită «reconciliere», care permite votarea unei legi cu majoritate de 51 de voturi.”( Forrest Sawer)(*). Reconcilierea era folosită mereu pentru reducerea deficitului. E un fel de subterfugiu pentru a aproba hotărâri dificile, pe principiul că reducerea deficitului e atât de importantă, încât nu mai e nevoie de cele 60 de voturi. Trucul a reușit, iar una din cele mai mari legi de reducere a impozitelor din istoria Americii a fost aprobată, după ce Dick Chenney prin votul său, la o paritate de „fifty-fifty”, a decis trecerea legii.
În primii cinci ani ca președinte, cu un Senat controlat de republicani, Bush nu s-a opus niciunei legi care implica cheltuieli. Conservatorii fiscali din partidul lui l-au acuzat că e cel mai cheltuitor președinte de la Al Doilea Război Mondial încoace. „George Bush și-a respectat promisiunea de a le înapoia banii americanilor. Dar azi, surplusul moștenit de la el a dispărut, iar deficitul pe care l-a lăsat în urmă e uriaș. Iar America împrumută din ce în ce mai mult.”( Forrest Sawer)(*). În opinia multor americani, Bush n-a vrut să lase în urmă o moștenire „economică”, ci s-a mulțumit că și-a ferit poporul de un alt 11 septembrie 2001, chiar dacă a irosit o șansă de prosperitate a țării, pentru a rezolva o parte din problemele fiscale pe termen lung și pentru a proteja populația în cazul unei crize economice.
Cu o mare majoritate în Congres, noul președinte, Barack Obama, părea decis să aducă noi schimbări pe tărâmul american. Săptămâni întregi, imediat după investitură, acesta a pregătit un plan pentru reducerea impozitelor și cheltuielilor, având în vedere că situația fiscală era dezastroasă. America se afla deja într-o recesiune ce se putea transforma în criză economică. Oamenii de afaceri erau speriați și au început concedieri. Consumatorii se temeau de pierderea slujbelor și au redus cu totul cheltuielile. Era necesară o intervenție rapidă a guvernului pentru a putea trece peste criza deja instaurată. Obama: „Cel mai important lucru acum e să ne asigurăm că economia nu rămâne în cădere liberă. De aceea, adoptarea planului de revigorare economică e o măsură prioritară, chiar dacă implică cheltuieli. Aș vrea să nu trebuiască să fac cheltuieli acum. N-am venit cu gândul să cheltuiesc 800 de miliarde. Nu așa îmi imaginam începutul mandatului meu.”(*). Noul președinte a menționat că va aduce schimbări, conciliindu-i pe democrați și republicanii. Experții economici au afirmat că problema nu poate fi rezolvată de Guvern, ci de americani. S-au purtat numeroase dezbateri despre rolul statului în impozite și cheltuieli. Republicanii afirmau că, prin reducerea impozitelor, oamenii vor putea să cheltuiască bani, să-i investească sau să-i economisească. „La numărarea voturilor, doar trei republicani din Senat au votat cu președintele, iar din Camera Reprezentanților, niciunul. Când s-a semnat actul, Obama adăugase încă 787 de miliarde la datoria națională. De atunci, s-au adăugat alte sute de miliarde, pentru bancheri, fabricile auto, instituțiile financiare.”( Forrest Sawer)(*). Președintele este mandatat să asigure oamenii că va face tot ce trebuie ca să redreseze economia, dar are datoria de a spune adevărul că americanii trec printr-o criză, chiar dacă nu este majoră. Obama: „Am trăit vremuri când câștigurile pe termen scurt contau mai mult decât prosperitatea pe termen lung. Când nu ne gândeam decât la prima rată și la alegeri. Surplusul a devenit un pretext de a transfera averea către cei avuți, în loc să fie un prilej de a investi în viitor. În tot acest timp s-au amânat decizii critice. Dar ziua socotelii a sosit. E timpul să ne ocupăm de viitor.”(*). Viitorul e întunecat de un adevăr clar, tot mai mulți americani sunt mai longevivi. Iar aceasta înseamnă că guvernul trebuie să plătească tot mai mult. Obama este de acord că trebuie avute în vedere cheltuielile cu medicamentele și asigurările medicale. În prezent, 40% din buget se cheltuiesc cu asigurările medicale. Conform previziunilor, în următorii 25 de ani, bugetul nu va putea plăti nimic altceva, fiindcă cheltuielile vor depăși orice cotă rațională a impozitelor.
După cinci săptămâni de mandat, Obama a mărit miza. El a afirmat că nu va fi un proces ușor, conștientizând că sănătatea națiunii și succesul mandatului său depinde de felul în care poate convinge senatorii să transforme sistemul medical din America. Dar pentru asta, Obama trebuie să obțină cooperarea politicienilor care se războiesc de decenii în privința reformei medicale. Unii analiști au constatat că principiul „mai mult înseamnă mai bun” nu funcționează, deoarece costurile sistemului medical actual nu face ca beneficiarii lui să fie mai sănătoși. Dacă într-o clinică se cheltuiește 25.000 de dolari cu un pacient, în alta se cheltuiește dublu. De aceea, statisticile arată că prima clinică este mai bună. „În timpul mandatului lui Obama, datoria se va acumula și mai rapid decât pe vremea lui G. W. Bush. Se crede că, în 1017, datoria națională va depăși producția economică. Nu s-a mai întâmplat asta din 1947. În zece ani, datoria națională va ajunge la 23.000 de miliarde.”( Forrest Sawer)(*). Problema dificilă e de a comunica americanilor că e necesară mărirea impozitelor, fiindcă au primit prea mult în trecut. E un mesaj foarte dur și atunci când lumea o duce bine. Soluția salvatoare poate fi împrumutul. Poți trăi mult timp împrumutând, dar dacă se întâmplă ceva, pot apărea imediat problemele mari. Guvernul american continuă totuși să împrumute bani.
China, cel mai mare creditor al guvernului american, a avertizat că e îngrijorată de împrumuturile uriașe ale SUA. Obama a trebuit să asigure China că investițiile sale sunt bine protejate. A urmat apoi ca guvernul american să împrumute alte sute de miliarde de dolari.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!