agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-07-31 | [This text should be read in romana] | Iluzia pleonastică Nu trebuie să confundăm cu sau să rezumăm redundanța la pleonasm. Pleonasmul este doar un caz de redundanță și anume: eroarea de exprimare care constă în folosirea alăturată a unor cuvinte, expresii, construcții cu același înțeles. Este o repetiție inutilă și totul poate fi corectat eliminînd una dintre construcții. (Este și cazul special al folosirii pleonastice a două kigo-uri într-un haiku. Indiferent, dacă e vorba de kigo-uri care se referă la același anotimp sau la două anotimpuri diferite, eliminarea unuia, cu retușarea construcției poemului, este suficientă.) Iată un exemplu de pleonasm flagrant: înfometată, coasa stârnește spaimă Conotațiile coasei, acele nuanțe aluzive ale semnificației care constituie aura simbolică a cuvîntului, sînt notate explicit: coasa este ahtiată de retezarea ierbii pe care o înspăimîntă (să zicem). Există un cumul de metehne: înfometată este o metaforă cam obosită, iar stârnește spaimă devoalează emoția. Coasa singură ar iradia aceste semnificații. Notîndu-le, capacitatea sa sugestivă este amputată, provocarea cititorului anulată și tensiunea poemului diminuată. Poemul spune doar ce spune, nu mai are zvîc alegoric. E clar că și înfometată și spaimă sînt un balast care trebuie aruncat peste bord. În foarte puține cazuri însă lucrurile sînt așa de simple cum par să spună cuvintele eliminarea balastului din haiku. A alege grîul de neghină în problema redundanței nu este o operație simplă și fezabilă. Separarea cuvintelor de prisos de cele trebuincioase sau indispensabile nu poate fi făcută de așa natură încît, odată alese cuvintele dezirabile, gunoiul celorlalte să fie măturat. Pentru că nu cuvintele separate sînt de vină ci combinațiile în care sînt prinse. De fapt, cuvintele sînt îmbinate în formulări care țin de intențiile celui care a vrut să spună ceva. Iar textul a fost produs în conformitate cu un mănunchi de gînduri, atitudini și impulsuri. Formulările au încercat să le dea o expresie. Cuvintele de prisos nu pot fi eliminate decît reformulînd totul conform altui set de gînduri, atitudini și impulsuri. Beția de cuvinte care nu ține seama de exigențele haiku-ului, este anulată doar prin reformularea întregului poem, în conformitate cu atitudinea rezervată a autorului și cu retorica reductivă a suprimării care agreează abținerea de la explicitarea înțelesurilor. Și exemplul următor ține mai mult de pleonasm, deși suferă și de un anume descriptivism explicativ. tristețe și moină - pictură alb-negru Pictură alb-negru repetă ce au spus deja (restrictiv în ce privește culoarea) cuvintele corbi, cețuri și moină, devenind astfel fără rost. Există și o metaforă - rotind cețuri și o confirmare explicită (și ilegitimă pentru haiku) a atmosferei care iradiază din elementele obiective ale poemului amintite anterior – tristețea. Chiar și cînd știm care sînt cuvintele parazitare este evident faptul că, eliminîndu-le, poemul trebuie reformulat după alt set de intenții generative. Convenția delegării Redundantă în haiku este chiar informația pusă în circulație abuziv, prin intermediul structurilor verbale discursive. Dacă înțelegi și mai ales dacă simți, apreciezi, guști convenția esențială a haiku-ului, înseamnă că ești de acord cu faptul că el refuză să spună și împuternicește cu această misiune imaginile și lucrurile. Refuzul este de fapt o exigență care mărturisește încrederea sporită în ceea ce pot spune obiectele și ființele care nu au darul vorbirii. Reținerea (de a spune explicit) este atît un act de modestie personală (reticență, rezervă, sobrietate), cît și o dovadă a suspectării limbajului (sentențios) de infracțiuni la adresa autenticității comunicării verbale (aș zice un fel de depravare limbut-subiectivă). Autorul nu vrea să spună (se recuză), el apelează la limbaj (la text) doar pentru a numi sau a evoca lucrurile, singurele care sînt îndreptățite să o facă și care sînt astfel delegate să spună. Textul se rezumă prin urmare la a arunca cititorului o provocare sub forma unei întrebări subînțelse: Lucrurile astea nu-ți spun nimic? Ce-ți spune inima acum, cînd le ai în față? Textul nu exprimă deci gîndurile autorului. Intenția lui este să prezinte o situație care să pună pe gînduri cititorul. În cele din urmă, convenția care guvernează haiku-ul ar putea fi aceasta: autorul se folosește de cuvinte ferindu-se să spună (adică fără să exprime, informeze, comunice, relateze, povestească, descrie, influențeze), trimițînd însă la lucrurile delegate să spună ele ce-ar fi de spus fără cuvinte. Balastul, cunoscînd și respectînd această convenție, constă în tot ceea ce în text vehiculează informație patentă. Înțeleg prin cuvîntul patentă informație autentică, evidentă, de netăgăduit. Adică oferită în forma canonică a unor enunțuri, formulări prin care se exprimă ceva care poate fi adevărat sau fals. Poemul de mai jos este un bun exemplu de încălcare flagrantă a canonului informării veritabile: dans de efemeride deasupra bălții Vasile Conioși-Mesteșanu Cele două părți ale poemului nu sînt enunțuri. Ele spun ceva incomplet pentru a putea fi considerat informație pertinentă. Stele tulburate ne spune ceva despre starea stelelor și eventual despre faptul că ea ar fi urmare a unui eveniment anterior, dar ne servește o informație ambiguă, insuficientă și ne poate pune doar pe gînduri. Dans de efemeride deasupra bălții notează un eveniment cu circumstanțe minime, agentul și locul unde se întîmplă. Îl putem recunoaște dacă l-am mai văzut altădată, putem contempla imaginea sa și medita la ceea ce ne spune. Nici această formulare nu oferă însă o informație logică, trezește doar o imagine a faptului numit. Tocmai această calicie logică a formulărilor este însă solul fertil și potrivit pentru proliferarea aluziilor. Limbajul avantajos pentru înfiriparea sensurilor haiku-ului este cel care curmă îmbinările de cuvinte înainte ca înțelesurile lor să definitiveze enunțuri care informează. Numai așa, în îmbinarea stele tulburate vom putea înțelege și faptul că sînt oglindite în apa tulburată a bălții și deci clătinate și neclare, dar și eventualitatea că ar fi emoționate, îngrijorate, solidare cu soarta tristă a efemeridelor. Tot datorită opririi fluxului verbal dans de efemeride poate însemna și agitația vizibilă și necontenită a insectelor deasupra bălții, și scurta și frenetica lor viață de o singură zi, lucru pe care îl cunoaștem și la care medităm, fără ca formularea eliptică să ni-l fi spus explicit. Juxtapunerea stelelor și efemeridelor în cele două părți distincte ale poemului este evident un apropo care vorbește de la sine. Simultan, cele două sintagme sînt și nu sînt metafore. Alegoria le obligă să aibă în același timp și un sens concret, și unul simbolic, gîndit și emoțional. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy