Ii adoram pentru ca sunt faimosi. Sunt apreciati si inconjurati de atentie. Primesc premii si se vorbeste de ei in televiziune. Au bani si-si pot implini orice vis. Sunt prezenti in manuale sau conduc destinele natiunilor. Cele mai numeroase modele nu merita insa prea multa atentie. Sunt facute din sclipici, dar atat de goale de continut incat si cei mai aprinsi admiratori ar ingheta auzind ecoul.
Vedete, de orice fel ar fi ele, ajunse persomalitati de invidiat doar prin mecanismul publicitar uns atat de bine de mass-media. Desi ele reprezinta majoritatea modelelor adulate de milioane de oameni, sunt perisabile, ca si interesul celor care au castigat bani din promovarea lor. Fiind un produs, cunoastem doar ambalajul si, in ultima instanta, singurul lucru pe care il putem face e sa copiem desenul de pe hartia de impachetat. Rareori ne influenteaza atat de mult viata incat sa consideram atractia fata de ele altceva decat o simpla manifestare a modei, la fel ca in imbracaminte, limbaj sau masini.
Raman, insa, modele-personalitati. Cele care ne influenteaza profund mai ales pentru ca au fost exceptii. Si cati nu-si doresc sa fie “unici” ?
Ne nastem oare cu nevoia de modele ? Ciudat ca nici un psiholog n-o mentioneaza, indiferent de piramida, reteaua sau spirala in care reprezinta sistemul nostru de nevoi. Cu toate acestea, ea se manifesta de foarte timpuriu si, mai mult, are o influenta foarte mare, de cele mai multe ori, nonconstienta, asupra evolutiei noastre si a alegerilor pe care le facem in viata.
Nevoia de modele, nevoia de a imita ? Se stie ca beblusii au tendinta de a imita mimica fetelor pe care le vad. In mod automat, cand cresc, imita gesturi sau atitudini ale adultilor. Vine aceasta dintr-o nevoie de modele sau din incercarea de a-si defini personalitatea, prin incercari, singura cale intuita in acel moment al vietii noastre fiind copierea tiparelor comportamentale accesibile?
Cum ne alegem modelele? Cele care ne seamana, doar ca se afla pe o treapta superioara a evolutiei pe care ne-o dorim ? Cele care nu ne seamana, dar a caror viata ne-o dorim, in schimbul traiului nostru cenusiu, pe care il uram atata ?
Ma intreb in ce masura aceasta fascinatie a noastra fata de modele vine din respectul pe care il purtam celor care au reusit sa-si valorifice inteligenta sau talentele si din dorinta de a-i ajunge, evoluand, si nu din invidia pe care le-o purtam si din convingerea nonconstienta ca, fiindu-le admiratori, rupem si noi o bucatica din gloria si avantajele de care se bucura.
Oare a avea un model inseamna sa-i copiem sistemul de valori si, implicit, manifestarile derivate din aplicarea acestuia ? Sau inseamna sa intelegem mecanismele care au dus la construirea acelui sistem si a bazelor adoptarii si credintei in acele valori ? In primul caz, nevoia de modele ia chipul unui actor care se imbraca in straie de Napoleon si se plimba tantos pe strada, asteptand ca oamenii sa se plece si sa-i spuna Imparate!
S-ar putea ca nevoia de modele sa nu fie decat efectul si nu cauza unui fenomen interior. Mai bine spus, s-ar putea ca aceasta nevoie sa fie manifestarea tendintei de a-ti simplifica viata. De a merge pe drumuri batatorite, De a aplica sabloane verificate si cu succes de invidiat. Cel mai facil mod de a trai e sa-i copiezi pe ceilalti. Sa le adopti modul de gindire, atitudinile, sa le impartasesti stereotipiile. Din frica, o iei mereu pe drumul cel lung numai pentru ca e batatorit. Si astfel, nu faci decat sa deconspiri nevoia de modele ca fiind frica de necunoscut. Pe de alta parte, nimeni nu vrea sa fie banal sau mediocru. Nimeni nu accepta ca este astfel. Si, in loc sa caute in el mecanismele evolutiei, prefera sa copieze “ambalajul” unor oameni celebri. Fara sa inteleaga ca acestia nu sunt mari pentru ca se manifesta astfel ci comportamentul lor si creatiile lor sunt rezultatul direct al faptului ca sunt Oameni. Din pacate, imitand un model nu intelegem esenta El a ajuns acolo tocmai pentru ca nu a respectat regulile, pentru ca n-a vrut sa se lase inghitit de curentul majoritar. A scos ce e mai bun din el si l-a impartit lumii, transormand-o. El este original. N-a copiat pe nimeni ca sa ajunga unde este. Si-a croit singur drumul in viata si a trudit pentru fiecare caramida pusa in constructia unei viziuni asupra vietii. Si aceasta e la baza lucrurilor pe care le vedem noi si le admiram, pe care incercam sa le copiem sau pe care, pur si simplu, le invidiem.
Din pacate, mai devreme sau mai tarziu, terminam prin a realiza ca nu putem fi acel persoanj sau ca omul admirat nu e in toate planurile la fel de mare. De aceea, cu o mare dezamagire sau cu o mare frustrare, ne trezim maturi si blazati, miscandu-ne intr-un univers facut din imitatii ieftine ale lucrurilor care ne-au placut la altii sau care, la un moment dat, ni s-au parut aducatoare de succes si faima.
N-avem decat sansa de a intelege ca singurul nostru model nu ne poate fi decat adevaratul eu, matricea aceea umana de la care plecam si la care trebuie sa ajungem. Noi, cei ce putem fi, dezbarati de toata zgura acumularilor formale, de toate sabloanele asimilate dar niciodata constientizate, de toate improvizatiile nascute din dorinta de a juca un rol. Modelele sunt bune ca material de studiu dar nu ca sisteme de referinta, folositoare ca exemple de drum si de folosire a capacitatilor proprii dar nu ca fotografii pe care sa le punem in locul oglinzii in care nu prea mai avem chef sa ne uitam.