Lansarea celui de al cincilea volum de poezie semnat Ilorian Paunoiu și intitulat Simfonie pentru spadă și crin a avut loc în sala de conferințe a Bibliotecii județene Antim Ivireanu, sub patronajul Consiliului județean Vâlcea, Societății culturale Anton Pann, Cenaclului Lumina Lină, Asociației scriitorilor și artiștilor din Popești și al Fundației pentru tineret Vâlcea. Moderatorul evenimentului a fost domnul profesor Ion Soare urmat de intervențiile celorlalți invitați: prof. Costea Marinoiu, preot Nicolae State-Burluși, lector univ. dr. Ioan St. Lazăr, jurist Alin Gheorghe Popescu, scriitor Radu-Ilarion Munteanu și mulți alții prezenți în sală.
Ilorian Paunoiu a debutat în 1997 cu volumul de versuri ‘Strigarea numelui’ cu care obține premiul de debut acordat de Inspectoratul pentru Cultură-Vâlcea, precum și pe cel al Societății culturale Anton Pann în cadrul Festivalului Nicoale Balcescu din același an. Au urmat volumele de versuri ‘Jocul secundei, ‘Banchetul reginelor’, ‘Arheologie sensibilă’ și ‘Scrisori către aproapele’-eseuri.
Prezentul volum este structurat in 3 secțiuni : ‘Crin și spadă’, Cristale și nimburi’ și ‘Beethoven meditând asupra sunetului’ cuprinzând 60 de poezii și 30 de micropoeme fără titlu, scrise atât în stil clasic cât și în versuri albe. Prefațată de Radu Ilorian Munteanu și având o copertă reușită, această carte de poezii este dedicată Marinei Toma sponsor unic și Marianei Păunoiu, implicată cu tot sufletul în realizarea și promovarea acesteia.
Ilorian Paunoiu s-a născut la 14 decembrie 1965 în satul Meieni, comuna Popești. Are șansa să fie crescut cu multă dragoste și în spiritul creștin de părinții săi. Însă la vârsta de 7 ani încep semnele bolii: distrofie musculară progresivă de tip Duchenne, boală nevindecabilă, care progresiv, duce la atrofierea gravă a segmentelor neuromusculare. Și astfel a început calvarul lui Ilorian. Sau calea lui spre mântuire, cum spune chiar el.



Acestea sunt fapte. Pur și simplu fapte reci și seci.

Ii mulțumesc din nou lui Liviu Nanu că a fost alaturi de mine reprezentant al portalului agonia.ro la acest eveniment special pentru Ilorian. Cred că printre tinerii din sală a fost și Constantin Liculescu. Salutări pe această cale. Am transmis de asemenea toate urările și felicitările celor care și-au dorit să fie acolo dar din diferite motive nu au putut ajunge.

Și iată-ne la modernul sediu al bibliotecii Antim Ivireanu pe care am să mă întorc pentru a-l fotografia cu altă ocazie pe lumină pentru că merită. Se investește în cultură în județul meu și mă bucur enorm că acea cladire nu este un mall sau o bancă sau birouri pentru firme sau vreo regie falimentară dar cu sediu de miliarde.
Ajungem la timp cât să mai prindem locuri libere. Trecem pe lângă Ilorian dar nu realizez decât atunci când ne așezăm și lucrurile încep să se desfășoare. Îmi arunc privirea prin sală: tineri, copii, prieteni, membrii ai vieții culturale vâlcene, televiziunea locală, reporteri, camere de filmat, blițuri silențioase. Lume bună. Atmosfera distinsă. Îmi fac curaj și merg să mă prezint până nu încep să vorbească invitații. Îi spun că suntem aici și revin la locul meu. Se va așeza lângă noi o doamnă în negru. Din întâmplare, mai târziu aflăm că este mama lui Mat Ghigiu. Bucuroși de așa întâlnire neașteptată.
La îndemnul preotului Nicolae State-Burluși ne ridicăm in picioare pentru a rosti Tatăl nostru, un moment care mi s-a imprimat puternic în memorie datorită vocilor clare și sigure ale copiilor de lângă noi. Nu am rostit nici un cuvânt tocmai pentru a mă bucura de acest moment.
Pe rand, invitații au vorbit despre carte, despre Ilorian, despre poezie. Recunosc că nu am ascultat întotdeauna, am profitat și am început să îi studiez pe cei din sală și mai ales pe autor. Am putut astfel să îi simt pe cei de lângă mine, să îmi dau seama cât de iubit și prețuit este omul din fața noastră și câți au venit acolo numai și numai pentru el. I-am privit de departe trăsăturile luminoase, zâmbetul reținut, mâinile așezate cuminți. Din când în când ajungeau și cuvintele celorlalți la mine, ale preotului care știa să vorbească și să capteze atenția, discursul d-lui Munteanu deschis și relaxat, vocea unui prieten recitând, o tânără membră a cenaclului frământând îmbujorată și emoționată foaia pe care pregătise câteva cuvinte sincere și directe. Prieteni.
Venisem cu inima puțin strânsă, mă așteptam să întâlnesc un om marcat puternic de boală. Am gasit un om cu o voce caldă și liniștită, zâmbind emoționat dar stăpân pe sine și pe ce se întâmplă în jurul lui, grijuliu cu noi și foarte bucuros că suntem aici. Mi-aș fi dorit să avem mai mult timp să vorbim pentru că i-am ghicit curiozitatea în legătură cu acest univers virtual însă prea mulți așteptau să ia un autograf. Mi-am promis că asta nu va fi singura întâlnire.
Nimic nu mă bucură mai mult decât să mai întâlnesc un om frumos. Nu îmi plac nici vorbele mari și mă feresc de patetisme gratuite; sunt foarte puțini oameni pe care îi admir. Ilorian este acum unul dintre ei și aș vrea să avem cu toții din forța lui interioară știind că fiecare clipă este pentru el o luptă continuă. Mai sper ca într.o zi să îi arătam ce înseamnă comunitatea de pe acest site.

Las aici și mesajul lui Ilorian pentru noi:

Stimați prieteni,

În cronica Sfântului Ludovic scrisă în sec. al XIII-lea de Jean, sir de Joinville se povestește că într-o zi, pe o străduță din Damasc trecea o sarazină bătrână ducând în mâna dreaptă un cărbune încins iar în stânga un vas cu apă. Întrebată la ce îi trebuie toate acestea, bătrana a răspuns că ar vrea să stingă focul iadului pentru ca oamenii să făptuiască binele numai din iubirea pentru Dumnezeu și nu din frica de iad sau din speranța într-o fericire paradisiacă.
Vă veți întreba ce pot să însemne toate acestea la o întâlnire cu poezia?
Dumnezeu înseamnă iubire, Dumnezeu este iubire. Iubirea ține de suflet, de adâncimile luminoase ale gândului curat.
Cea mai frumoasa poveste a vieții lăuntrice este poezia fiecărui suflet, unic, indivizibil, microcosmos și taină neatinsă de miasmele cotidiene, de foșgăiala nebună a unei lumi în derivă, a unei societăți de consum care, în fapt, ne consumă sufletul și setea lui de zbor spre sfere mai pure.
Dincolo de frică și speranță, de infern și paradis se află un suflet și un cuvânt născut într-o pustietate divină și entitatea ‘celuilalt’, aproapele care strigă și se stinge lângă noi de neiubirea și egoismul nostru.
Vă mulțumesc că sunteți aici și prin acest simplu și uluitor act de prezență mai dați o șansă peziei, iubirii de Dumnezeu și de oameni.
Suntem împreună și nimeni și nimic nu ne poate confisca această sublimă bucurie.
Cunoașteți o alta mai frumoasă ?
Ilorian