agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 8473 .



Poemul ca vorbe
article [ ]
la Bogdan Ghiu Compilation: Cutitul de argint

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [taras el bulba ]

2007-07-13  | [This text should be read in romana]    | 



Deși s-a spus despre Bogdan Ghiu că ar fi un textualist îndârjit, ca mulți dintre optzeciști, în noul său volum de versuri apărut la Cartea Românească în anul 2006, (Poemul din carton). Urme de distrugere pe Marte, poetul execută o piruetă subtilă care-l scoate dintre fruntariile strâmte ale dogmei. Desigur, se vor găsi voci care să susțină că, de fapt, tot jocul textual predomină și în volumul de față. De la bun început se observă, însă, o neîncredere în forța cuvântului și, de aici, prin extrapolare, neîncredere în eficiența comunicării. Era comunicării a fost abandonată în favoarea erei informației, bazată pe sunet și imagine. În timpurile actuale, în care predomină filosofia lui debole, un volum de poezii poate conține la sfârșit un Rezumat „pentru cei grăbiți, dar avizi de informație”. Reprezentativitatea artistică nu mai decurge din har, din inspirație și gustul educat („Genul poetic nu-l constituie darul verbal”, citat din Georges Batailles în deschiderea cărții), ci din știința organizării textului. Produsul artistic este golit de semnificație și supraviețuiește într-un echilibru instabil. Roland Barthes anunțase moartea autorului, revirimentul lectorului, organizarea textului ca înlănțuire aleatorie de semnificanți. Poststructuralismul, vestind dispariția producătorului specializat de text, Le Monsieur, dădea cale liberă defulărilor scripturale imprevizibile. De aici și până la kitsch-ul postmodern nu mai este decât un pas. Alegoria este figura de stil cea mai potrivită pentru a reda criza comunicării, întrucât ea este construcția de anvergură ce poate fi ridicată din materiale moderne. Un fel de glass and steel figure of speech: „Cândva am lăsat o sticlă golită/jos, în fugă, lângă frigider./Nici până astăzi nu și-a găsit echilibrul./Incă se mai clatină, ușor, insesizabil, insuportabil./O aud tot mai des”. Sticlă, borcan sau cutie de carton, semnificantul este vopsit în culori de camuflaj pentru a apăra mai bine semnificatul evanescent: „Na, mă, bordei!/Na, adăpost!/Na, cutie de carton/în mijlocul lumii să te retragi!”.

Autorul, și el, este asemănat cu Meșterul, cel care execută cu măiestrie artefacte unicat, nesubsumate unui construct cu funcție precisă, biet produs de serie. Meșterul este un mag ce bricolează lumea proiectată de specialist.

Plus-cunoașterii i se opune minus-cunoașterea, cea care nu distruge „corola de minuni a lumii”. Meșterul mai poate fi văzut și ca Dasein ce se în-lumește pentru a încerca să dea sens unei viețuiri de-cosmizate: „inginerul caută întotdeauna să-și deschidă o trecere/și să se situeze dincolo, pe când meșterul, de voie, de nevoie, rămâne dincoace.//S-ar putea spune că atât savantul cât și meșteșugarul se află în așteptarea unor mesaje”.

Vehiculul semnificatului este arma ușoară și otrăvită a sofiștilor moderni. Meșterul are nevoie de un apokatastasis lexical, de o purificare a cuvintelor pentru a avea acces la o artă realmente inițiatică: „Din cuvintele care au/incendiat lumea/le-am păstrat numai pe cele arse”. Până la atingerea stării de grație, autorul construiește artefacte, „modele reduse”, le scanează și le trimite în sfera produselor comunicaționale. Rezultă o „Mail Opera” având ca dominantă nevoia ardentă de comunicare: „Scrieți-mi, scrie poetul./De aceea vă scriu, ca să-mi scrieți./Stați că vă scriu eu, spune proza-/torul. Stați că vă arăt eu, spune repor-/terul./ Poetul vă scrie ca să îi scrieți,/căci oricine scrie mai bine ca el dacă-i scrie./Iți scriu ca să-mi scrii,/căci dacă îmi scrii mie scrii/mai bine ca mine. Tot ce e scris și-mi e scris mie/este mai bun decât ce-aș putea eu/să scriu”. De o parte a baricadei poetul, prozatorul și reporterul, de cealaltă parte publicul care răspunde poemului „ca accident și expediție poștală”. Emitenții de text se confundă între ei și toată lumea se află în situația domnului Jourdain. Textul ajunge obsesie: „cuvântul alergând de la/unul la altul: așa ne-am/născut și așa creștem,/ca un pumn strâns în jurul unei povești”.

Emițând text continuuu, instanța auctorială se golește de semnificat, pentru că substanța se scurge în mediul scriptic: „Dacă am fi propriul nostru limbaj, în ce lume minunată am trăi.//Dacă am trăi asemenea limbajului am fi, cu siguranță, fericiți.//Impreuna cu alții, ca sensuri, am putea fi ținutul unui cuvânt”. Până la posibilitatea unei atare utopii textualiste, există două soluții: ori anularea lucidității („Mă culc să adorm./Sommnule, trezește-mă devreme”), ori exersarea meșteșugului de a răsturna textul, apoi de a-l permuta și combina.

În așteptarea sfârșitului, a eschatonului care „stă frumos/în fund/și ne așteaptă”, sunt detectate „urme de viață în suflet, pe Marte”. Și întrucât „urmele de viață sunt întotdeauna/urme de distrugere”, se încearcă schimbarea frecvenței ontologice: „Gândește radio, gândește/măcar hertzian,/gândește electric./Există permanent mediu,/există nenumărate frecvențe/pe care, în care nu/trebuie decât să intri”. Viețuirii într-un saeculum tehnic nu i se mai potrivește decât sub-scrisul – „gândire sub-/elementară, gândire chimică”. Cum universul devine un precipitat textual aberant, „sfârșitul nostru se teme de noi/și fuge/trăgându-ne după el”. Apocatastaza nu mai are loc și ne complacem într-o apocalipsă cronicizată. Scriitorul s-a pregătit intens pentru acest tempo debole: „Am elaborat noțiunea de/sub-scris în alt caiet/după ce am practicat-o/în zeci de caiete,/ani în șir,/zi după zi”. Nu sunt exerciții de stil à la Queneau, nu un joc, ci o joacă de-a derizoriul într-o durată marcată de o demențială producție în serie: „Scrii/ca să vezi încotro duce scrisul?, sau „scriu ca să treci/cât mai repede”. Sunt vremuri ale carcasei, ale dispunerii meșteșugite și ale măiestrei tehnice: „Poezia este ușoară/și se scrie din ce în ce mai greu”. Dacă se mai poate vorbi de relevanță ontică în cazul unităților minimale de sens, cuvintele, dispunerea lor semnificativă ar putea fi încadrată de medievalii nominaliști la capitolul flatus vocis: „Poemele sunt vorbe/din cuvinte”. Acestea sunt așa-numitele „poeme ușoare” ale prezentului tehnologizat și civilizat, poeme-de-cușcă, chiar dacă o cușcă aurită: „societatea face totul pentru/scris./Drumuri, poduri, șosele - /uite, toate acestea sunt/pentru mine,/ca să mai scriu”. Ironia tinde să devină sarcasm: „Acum toți oamenii scriu./Dumnezeu în sfârșit/s-a întrupat”. Prolificul autor-multiplu îl are ca strămoș pe profetul absurdului birocratic și pe cel mai absurd profet funcționar, anume Kafka: „Kafka e printre vinovați:/din vampirism, a/inventat, în vis,/faxul,/și de-atunci nu încetează/să ne scrie”.

Visul textualist, al universului scriptural, a sucombat. Noul univers este alcătuit din „mesaje AUTOMATE” – gest reflex al unui spirit atrofiat și locvace: „Þine-mi sufletul în circulație/Trimite-l și altora/tuturor/mai departe”. Este o mare frică de liniște în acest univers nou, informațional. Frica determină comunicarea spontană, nejustificată de necesitățile intelectuale ori afective: „Vino în fir! Vino în undă!/Hai în gândire!/Vino la nuntă!”. De la Ritmurile pentru nunțile necesare s-a ajuns la aritmia unor nunți aleatoare, de la hierogamie la textogamie, iar de aici, mai departe, la mesajogamie. Trebuie să trimiți mesaje căci: „ești un suflet-mesaj/în oceanul de biți”, un ocean de suflete reificate unde: „nu este nevoie de oameni/pentru o legătură umană/ca lumea”.

Meșterul-scriptor este autarhic: „scriu ca să nu văd,/să nu aud,/să nu vorbesc”. Sfatul său se adresează unei umanități-scrib: „Infășură-te în fâșii de cuvinte,/ca o mumie:/ca să te ții laolaltă”. Toată lumea se hrănește din grafiile arheului-scriitor, mimesis-ul fiind cel mai recent modus vivere: „Trăim cu toții ce-ai făcut tu,/în cap,/cu cuvintele!”. Vechile cuvinte-de-putere din Cartea egipteană a morților, adevărante arme paralizante pentru zeii infernali, s-au tocit și au ruginit. Homo scriptor este un releu ce retransmite un mesaj fără miză: „Oamenii nu mai au nimic de spus și chinuiesc cu sălbăticie cuvintele care întotdeauna le scapă”. Scăpând cuvintele, autorul se transformă într-un dresor de feline imaginare – un circar ridicol: „Sînt un fluture-gladiator, un gladiator-fluture, cu atât mai caraghios cu cât sunt un om. Poetul actual trebuie să fie un caraghios”.

Criza comunicării și inflația de limbaj desemantizat este surprinsă de o lungă Ne-poezie (mesaj pentru exteriori), având ca moto un rând din Nietzsche: „Cei puternici trebuie apărați de cei slabi”. Sugestiv. Din Ne-poezia dedicată exclusiv sclavilor mesageriei se pot extrage pasaje, se pot trunchia, inverti, combina versuri. Efectul va fi același. În felul acesta este posibil Rezumatul de la sfârșitul volumului. „Din politețe, în primul rând (dar, nu în ultimul rând, din disperare)”, autorul consideră că „poezia trebuie să se trezească ea însăși la informație: este informație in statu nascendi, producție de informație ex nihilo”. Bogdan Ghiu își declară cartea „un adăpost provizoriu, precar din carton pentru vagabondul, homeless-ul, SDF-ul (sans domicile fixe)”, care este poetul. Întrucât „până la noi (nu pot ajunge) nu ajung decât imagini fotografiate ale textului”, i se recomandă poetului să se țină „cât mai aproape de viață, de etic, împotriva estetismului tehnologic, a "frumosului contemporan care poleiește mizeria (mundanizează imundul)”. Imperativul absolut este „SǍ NU OBIECTIVEZI FIINÞE, SEMENI!”, pentru a nu ajunge „animal poetic”.

În cutia de carton a cărții sale, Bogdan Ghiu invită la proiecții despre viața ca distrugere. Acolo se pot vedea cel mai bine urmele nefaste, cicatricile pe care le exhibă sufletul marțial, luptător.

Așadar, anti-obiectivare, contemplație, metaforă eterică. Să fie vorba despre un isihasm poetic contrapus setei de concret a artei occidentale contemporane: „Pe calota de Occident arta e moartă./Încolo pe unde e vie nu este artă”.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!