agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 36600 .



La sase ani, moartea lui Ion Tugui rămâne un mister
article [ Interviews ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Titi Cosasu ]

2008-01-29  | [This text should be read in romana]    | 



Specialistul în parapsihologie, scriitorul Ion Þugui, autor a peste 60 de cărți publicate și a încă pe atâtea în manuscris, a trecut în lumea umbrelor (20.02.2002). Cu două zile înainte de a trece într-o altă dimensiune, lansase două cărți : “ Păstorul de păsări “ și “ Lumea dintre două lumi”. Volumul ce l-a consacrat pe Ion Þugui a fost “ 7 ani apocaliptici”. Pentru a cunoaște câteva din opiniile sale vă propun în continuare transcrierea unui scurt fragment din rubrica destinată fenomenului OZN ,cuprinsă în emisiunea “ Acasă în Teleorman”, realizată de autorul interviului la postul de radio “ Impact” Roșiorii de Vede ( 23 martie 2001).
Ideea emisiunii a pornit de la relatarea unui caz ciudat, petrecut în prima decadă a anului 1996, la ora 20,30, pe raza municipiului Roșiorii de Vede . Trei martori oculari, Ion Nuțu (actual primar), Gheorghe Dinu, Nicolae Dinu, au declarat că au fost martorii unei întâlniri cu un OZN pe raza municipiului Roșiorii de Vede. Pentru a verifica exactitatea datelor furnizate de martorii oculari, dar și pentru a afla dacă în acea perioadă a fost înregistrată o activitate crescută a OZN –urilor în spațiul aerian român, m-am adresat prof. Ion Þugui.

- Din punctul de vedere al cazuisticii putem încadra relatarea la capitolul “ credibil” , domnule Ion Þugui?

- Relatarea este foarte interesantă. Din punctul de vedere al cazuisticii relatarea este senzațională, este corectă și, nu numai atât, este surprinzătoare. Pe mine mă miră că noi, iată au trecut niște ani, nu am cunoscut cazul. Nu s-a publicat sau nu am văzut eu că s-ar fi publicat. Fac parte din Societatea ASFAN, unde este și dl. Hobana, precum și alți mulți cunoscători ai fenomenului, dar …

- S-a publicat în săptămânalul roșiorean “ Drum”.

- Numai în presa locală?! Păcat. Rețineți acest eveniment pentru că el trebuie să fie cunoscut. Revenind la subiect, din punctul de vedere al cazuisticii pe care o studiez de peste douăzeci de ani, relatarea este foarte corectă. În legătură cu niște nuanțe, pe care nu le-ați comentat, cred, din lipsă de timp: După cunoștința noastră, luminile verzi sunt așa numitele efecte antigravitaționale . Există dealtfel și o descoperire științifică românească , așa numitul “ efectul Comoroșan”. Este vorba de autorul Sorin Comoroșan, un prieten de-al meu, care este profesor la o universitate de prestigiu din afară, și se bazează pe aceste lumini verzi de tip laser ce se pot organiza. Însă, în cazul imaginii vizualizate de cei trei roșioreni, fără îndoială este vorba de efectul antigravitațional. Distribuirea luminilor este foarte importantă pentru că aceste nave sunt de mai multe tipuri, cum și entitățile extraterestre sunt de mai multe tipuri. Tipul de lumini distribuite, pe care le-a relatat dl. Nuțu, roșu, verde și portocaliu, conform cazuisticii cunoscută la americani, francezi și la alții, nu constituie o aterizare ci o cercetare. Dealtfel noi românii vorbim foarte puțin despre OZN –uri. Ele există și în spațiul românesc, sunt văzute, dar nu înțeleg de ce nu au voie să raporteze. Eu am mulți prieteni care lucrează în armată, și unii din ei lucrează cu radare foarte puternice , cum este cel de la Timișoara, și văd aproape zilnic apariții de această natură. Probabil, este un consens între state ca aceste lucruri să fie contabilizate, să se facă un repertoriu de evenimente, dar să se evite vâlva pe seama lor. Ele transpar, pentru că aceste manifestări nu sunt adresate haosului sau nimicului, ele se adresează unor ființe inteligente care le percep, dar nu le pot încă explica. Ce au văzut acolo, este o călătorie a unor ființe extraterestre. Și trebuie spus din capul locului că nu a fost o închipuire, o iluzie, vreun efect produs de niște cauze pământene, cum ar fi starea de ceață când luminile de la reflectoare s-ar putea opri pe niște bule de apă în atmosferă. Spun acest lucru deoarece relatarea descrie luminile verzi, roșii și portocalii ca având un caracter organizat. Aceste vizite sunt aproape zilnice peste tot în lume, iar spațiul românesc nu a fost evitat. Dimpotrivă, au existat momente când asupra unor tunele energetice specifice României, cum este Retezatul, Bucegi ș.a.md., aceste apariții au devenit sâcâitoare, trăgând concluzia că aceste tunele energetice pot deveni o sursă de realimentare energetică. Nu trebuie să ne închipuim aceste nave ca având un sistem de propulsie terestru. Ele funcționează pe alte principii, pe care le știm cu aproximație. Ca să ajungem, de exemplu, în mijlocul galaxiei noastre o navă pământeană, la nivelul tehnic și tehnologic de astăzi, ar trebui să care după ea un rezervor de combustibil care ar cântări cu mult peste orice închipuire, practic o imposibilitate. Ei au reușit să învingă gravitatea având un sistem antigravitațional foarte eficient, au reușit să călătorească pe baza principiului teleportării, care este și terestru – dar el ține de experiențe foarte restrânse. Este vorba de o lume, care chiar dacă trăiește în materie, ea de fapt se folosește de elemente care nu mai aparțin materiei.

- De ce există o barieră comunicativă între pământeni și extratereștri ?

Pentru că în Univers , viul inteligenței este distribuit dimensional. Noi aparținem unei structuri de percepție tridimensională ( înălțime, lungime, lățime). Aceste ființe țin de cvadrimensional, pentadimensional.

Ce înseamnă aceste dimensionări ale viului inteligent în Univers ?

Înseamnă că funcție de înaintare pe scara evoluției ființa renunță la ceea ce îi este foarte drag, materia. Pentru ele, ființele ce ne vizitează, dacă au un corp fizic, nu reprezintă mai nimic. Nu trebuie să pierdem din vedere că ele nu comunică prin limbaj articulat. Probabil le interesează prea puțin limbajul nostru articulat. Probabil sunt naturi hipnagoge, comunicând prin inducții telepatice la nivelul creierului, astfel că modul de comunicare este cu mult mai rapid decât cel mai performant computer existent. Aceste ființe ne văd, dar relația noastră cu ele este ca relația noastră cu ființele terestre din nivelul bidimensional. Cunoaștem că o furnică este inteligentă, că albinele se organizează, dar dacă întrebi o albină ce este un om ea nu știe. Sunt decalaje de dimensionalitate, pe ierarhii dimensionale.

- Există o uniformitate a tipurilor de apariții la nivelul României ?

- Sunt trei tipuri de evenimente de această natură ce se manifestă în spațiul românesc: cel de la Roșiorii de Vede care este cel mai evoluat ; un alt tip este cel materializat în care se poate vedea forma aproximativă a unei nave; mai sunt tipurile destul de înșelătoare pe care le văd piloții de încercare, ce apar pe un cer senin învăluit într-un nor alb, care nu sunt altceva decât cortine de camuflare. Când trec prea aproape de aceste formațiuni noroase avioanelor li se opresc motoarele, dar din fericire pornesc din nou după ce trec de zona de protecție. Această camuflare apare și din dorința de a nu deranja, probabil știind că pământul este apărat de avioane militare, iar un posibil atac al aviației s-ar transforma într-o catastrofă pentru pământeni.

- Aceasta a fost o întâlnire de gradul I. Putem vorbi în România de întâlniri de gradul III?

- Da, dar din păcate , ele stau sub semnul circumspecției, pentru că atunci când au fost raportate nu s-a procedat ca în SUA, adică să fie chemat polițistul, juristul, vecina etc, să faci o cercetare serioasă. La noi lucrurile trec în anecdotă, în folclor, păstrându-se amintirea evenimentului, așa cum a fost și relatarea de la Roșiorii de Vede care nu a beneficiat de o cercetare foarte atentă. De ce ? pentru că cercetarea acestui domeniu cere apelarea l-a tehnologie, ori România nu o are. Radarele sunt în mâna armatei ; ei văd foarte bine și stolul de lăcuste și unul de păsări, știind să le distingă de un OZN-uri , care sun recepționate destul de des. Există o discreție, așa cum menționam anterior, și cred că este bine să fie așa.

- ASFAN – ul are relații cu asociațiile internaționale de profil?

- Are relații cu toate instituții și asociațiile de profil din lume. Dealtfel eu am prezentat l-a postul de televiziune Tele 7abc (n.a. unde realiza emisiuni specializate), cu Emil Streinu, un film ce reda o capturare a unei părți dintr-o navă extraterestră. Noi am obținut filmul de l-a italieni, care era de proveniență rusească și se petrecea în taiga. Acest film a trebuit să-l vizionăm cu multă atenție, pentru că din câțiva în câțiva metri avea un sigiliu pe care scria STRICT SECRET KGB. Filmul, fiind vândut, a mai circulat și pe la alte televiziuni. Din materialul filmat mi-am putut da seama cum se poate prăbuși o navă extraterestră. În acest film partea impresionantă - după ce s-a terminat autopsia cadavrului unei fințe extraterestre de dimensiuni mici(1,60 metrii) - era că toți cei șapte chirurgi, printre care era și șeful KGB – ului, mergând l-a popota unității militare ( unitate ascunsă în taiga și apărată de tancuri) au murit instantaneu după ce au început să mănânce.

- Însăși Einstein avea o teorie privind existența unor astfel de nave, care ar fi aparținut unei civilizații pământene ce ar fi părăsit Terra cu 20 000 de ani în urmă.

-Acestea sunt ipoteze în legătură cu civilizațiile ce ar fi părăsit pământul și, acum, după ce ar fi evoluat vreme de 20 000 de ani revin acasă. Sunt lucruri discutabile, pentru că Hommo Sapiens este relativ tânăr. De 30 000 de ani de când omul a descoperit gândirea abstractă s-a diferențiat de Omul de Neaderthal, care era vânos, păros și stătea în frig în pielea goală. Misterul nu este numai al acestor nave, misterul este chiar al ființei umane. Teoria lui Einstein este una pur științifică, ca și tunelele timpului și multe altele. Pe noi ne interesează dacă există aceste nave extraterestre, iar răspunsul este categoric, da ! De asemenea ne interesează dacă aceste ființe vor intra în contact cu pământenii și răspunsul este pozitiv, dar nimeni nu poate prevedea când se va întâmpla acest lucru. De ce ? Pentru că așa cum s-a văzut extratereștrii au fost interesați în ultimele patru – cinci decenii mai puțin de ființa umană, intrând în niște subtilități ale ființei teologice. Spre exemplu în Arizona sacrificau vaci pentru că îi interesau, ce credeți ? enzimele. Când aceste ființe au un tub digestiv diferit, când au o articulație nu numai antropomorfică, dar și fiziologică diferită, atunci primordial pentru ei este tipul de viață pe care îl oferă pământul. Când vor descoperi toate subtilitățile, vor intra și la genomul uman și atunci, probabil, vor ști cum să ia legătura cu noi, pentru că nu au, repet, un limbaj articulat.

- Și atunci este firesc, pe firul celor spuse de d.voastră, să vă întreb ce se va întâmpla în momentul contactului ?

- Se pot întâmpla foarte multe lucruri. Dacă aceste ființe extraterestre ne cunosc foarte bine, cunosc nivelul nostru de maturitate spirituală și intelectuală, cunosc rezistența noastră imunologică, atunci vor fi foarte prudenți cu noi. Să nu uităm că în Univers plutesc viruși care odată alunecați pe pământ ar putea distruge specia umană și nu numai. Dealtfel mesaje au existat. Scopul este să ne facă a înțelege. Dar ce te faci când ești pus în fața altei matematici, în fața unor principii fizice pe care fizica terestră nu le cunoaște ?

- Atunci să dăm crezare celor ce spun că Einstein poate fi infirmat ?

- Nu putem crede pe cei care spun că Einstein va fi infirmat . Probabil cele două teorii ale lui din deceniul doi al secolului trecut vor folosi la un tip de unificare a legilor universale. Aici este vorba de inteligență nepământeană, este vorba de ființe. Ori când este vorba de ființe ele se supun unor legi care sunt universale. Dar nu noi vom alege modul de comunicare. Degeaba am trimis în spațiu formule algoritmice și matematice. Dacă îi vor interesa civilizația noastră, care din punctul meu de vedere este într-o fază incipientă, atunci vor comunica cu noi. Există în fizică teoria câmpurilor. În clipa în care viața pământeană are în evoluția sa 3 miliarde de ani, iar acele ființe vin după o planetă care are în evoluția sa 6 miliarde de ani, atunci comunicarea între câmpuri nu mai este posibilă. Repet, totul se reduce la materie. Să nu uităm că cel mai mare bagaj de informații legate de ființe invizibile ne sunt oferite de Vechiul și Noul Testament. Eu nu exclud și varianta ca în anumite evenimente terestre extratereștrii să aibă un cuvânt de spus. Și dau un singur exemplu : În anul 1914, înainte de a se declanșa primul război mondial, problema Triplei Alianțe era să învingă Germania, care era foarte puternică. Atunci unui chimist de “ două surcele” din Londra, care avea un laborator cu șase salariați, i s-a întâmplat ca în somnul de cinci minute care l-a cuprins într-un autobuz cu etaj londonez, să viseze formula celui mai năpraznic exploziv creat vreodată pe pământ. Transpus de acel vis, se duce în laborator, transcrie pe hârtie visul, își adună lucrătorii și trece la treabă. El ar fi vrut ca rezultatul experimentului să-l transforme în lumânări speciale pe care să le vândă londonezilor pentru petreceri. Însă, ajungând cu formula în Parlament se constată că de fapt a creat explozibilul de care Tripla Alianță avea să se folosească pentru a învinge Germania. Evenimente de această natură sunt foarte multe, și eu care de 20 de ani mă ocup de parapsihologie nu pot să mi le explic.

Acesta este unicul material înregistrat pe bandă magnetică de care dispun , transcris aici. Deși convenisem asupra unui ciclu de emisiuni dedicate acestor fenomene, Ion Þugui a plecat într-o altă dimensiune …O moarte stranie care a survenit în data de 20.02.2002!!! Un palindrom, nu-i asa!?


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!