agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-04-13 | [This text should be read in romana] |
În urmă cu un an, încercam, prin articolul intitulat „Cât costă Eminescu?”, o abordare a fenomenului Eminescu pornind de la cifre, date, statistici, dar mai ales de la dimensiunea financiară a acestui fenomen. Concluzia acelei investigații era o observație mai veche a lui Eugen Barbu, reformulată nuanțat de Tudor Octavian: „Eminescu este cea mai mare, cea mai complexă, cea mai rentabilă și cea mai stabilă industrie românească. Ea nu poate fi nici privatizată, nici vândută. Și e singura care prosperă pe măsură ce trece timpul, căci a intrat în practica vieții de zi cu zi”.
Valoarea de piață a creațiilor lui Mihai Eminescu a crescut, din 1989 până astăzi, de peste 40 de ori. Poetul național nu doar costă - observa același Tudor Octavian -, ci și produce. În 142 de ani de circulație neîntreruptă (în 1866 îi apărea, în „Familia“ lui Iosif Vulcan, prima poezie, „De-aș avea“), Eminescu a dat de lucru editorilor, tipografilor, librarilor, anticarilor, bibliotecarilor, exegeților, autorilor de manuale, profesorilor, lingviștilor, istoricilor, pictorilor, sculptorilor, filateliștilor, medaliștilor și chiar detractorilor. „Rentă romånă perpetuă 5%“ La momentul apariției acelui articol în „Săptămâna Financiară“ (5 martie 2007), n-am știut însă de existența unui patrimoniu financiar, a unui fond Eminescu, constituit la scurtă vreme după moartea poetului, cu scopul de a-l comemora etern. Am aflat despre acest fond de la Dan Toma Dulciu, directorul de marketing al Casei Capșa, care este și un scrupulos cercetător al biografiei și operei marelui poet. Acesta găsise câteva referiri la fondul amintit, în volumele I și II ale „Caietelor Mihai Eminescu“, tipărite la Editura Eminescu în perioada 1972-1974. Fondul a fost depus la Primăria Capitalei, la sfârșitul anului 1892, sub titlul de „rentă română perpetuă 5%“. Traseul banilor s-a pierdut sau a fost lăsat să se piardă pe drumul istoriei. Ultima atestare documentară a funcțiunii fondului datează din 7 octombrie 1894 și se află la Arhivele Naționale, în Dosarul 715. Este vorba de două chitanțe prin care criticul literar Mihail Dragomirescu adeverește primirea unor premii din Fondul Eminescu. Alte referințe la acest fond nu mai avem de la această dată, nici la Arhivele Naționale ale României de pe Bulevardul Elisabeta, nici la Direcția Municipiului București a acestei instituții. Fondul Eminescu este interesant nu atât prin suma depusă inițial – 1.000 de lei/ aur (care ar fi echivalentul a 23.000 lei actuali) - cât prin efectele financiare produse de dobânda de 5%. Rangul post-mortem al lui Eminescu Istoria constituirii Fondului Eminescu a început odată cu moartea poetului, la 15 iunie 1889. Împrejurările penibile, prin care oamenii politici ai vremii dădeau din colț în colț pentru a găsi o sumă cu care să achite înmormântarea poetului național, l-au determinat pe un oarecare C. Dimitriu să dea cu împrumut suma de 1.000 de lei, salvând astfel onoarea guvernului și a lui Maiorescu. Întâmplarea a făcut ca, în aceeași perioadă, să moară și un fost ministru, Constantin Brăiloiu, astfel că, la 23 iunie, s-a emis o ordonanță de finanțare, având ca scop expres cheltuielile de înmormântare ale celor doi, după cum urmează: „2.000 lei pe numele doamnei Ecaterina Brăiloiu (văduva fostului ministru - n.r.)/ 1.000 lei pe numele C. Dimitriu, căruia i se restituie, fiind avansați de domnia sa./Total 3.000 lei“. Rangul post-mortem al lui Eminescu era evaluat, așadar, la jumătate din cel al unui fost ministru. Decretul de deschidere a creditului de înmormântare a fost semnat de rege la 9 august... Adică la aproape două luni de la înmormântare. Birocrația românească are, după cum se vede, tradiții imemoriale. Maiorescu și „mergerea de vreo zece ori la cimitir“ Episodul următor a fost constituirea, în același an, 1889, a unui Comitet de inițiativă, pentru ridicarea unui monument Eminescu, comitet alcătuit din următorii: Teodor G. Rosetti, N. Mandrea, I.C. Negruzzi, Dr. I. Neagoe, I.L. Caragiale, A. Chibici-Revneanu, M. Brăneanu, N. Săveanu și Titu Maiorescu. Comitetul „a hotărât să deschidă liste de subscrieri de câte 50 de bani de persoană“. „Mormântul lui Eminescu are trebuință de un monument de piatră, înconjurat de grilaj și de plantații, care să însemneze locul ultimului repaos al marelui poet național“ - se motiva în scrisoarea-tip care însoțea listele de subscripție. „Fiind convinși de sentimentele Dvoastră patriotice, sperăm că veți binevoi a face și Dvoastră ca inițiativa noastră să poată reuși“. Din cele 1.280 de liste de subscripție, doar 280 au fost completate cu diverse sume, adunându-se, în total, 7.392 lei și 20 de bani. Din aceștia, 270 de lei fuseseră depuși de Titu Maiorescu. Dar, conform dării de seamă „asupra sumelor încasate și cheltuite cu monumentul funerar Eminescu“ (din 14/26 iunie 1892), Maiorescu și-a „decontat“ singur donația: „Pe lângă suma de lei 270 ce am primit-o de la Dl. Titu Maiorescu pentru imprimate, taxe poștale etc., și care s-au cheltuit în acest scop, după cum arată alăturatele acte justificative etc.“. Din suma rămasă (6.094,15 lei), 5.000 lei s-au cheltuit cu construcția monumentului propriu-zis, 816 „cu esecutarea grilajului“, 190 cu soclul grilajului și 88,15 „cu diverse alte plăți“. Acestea din urmă cuprindeau, printre altele, „lei 35 trăsura ptr. mergerea de vreo zece ori la cimitir“. „Mergerea“ era decontată, evident, de același mare om de cultură Titu Maiorescu. Semnat de primar și de „Șeful Comptabilităței“ Rămăseseră astfel 1.211 lei și 5 bani. „Din prisosul arătat“, după cum se poate citi în procesul-verbal din 16/28 noiembrie 1892, Comitetul Eminescu a decis că „se vor întrebuința 211 lei 5 bani pentru înfrumusețarea monumentului funerar, adăogându-i-se o placă cu inscripțiunea de pe el în litere de metal“. Mai departe, avem prima referire la Fondul Eminescu: „Iar pentru restul de 1.000 lei s-a cumpărat un titlu de rentă română perpetuă 5%, de aceeași valoare, care va fi depus la Onorab. Primărie a Capitalei, sub a cărei administrare se află cimitirul cu mormântul lui Eminescu. Venitul anual de 50 lei al acestui titlu de rentă va fi întrebuințat prin îngrijirea Primăriei pentru menținerea în bună stare a monumentului și a plantațiilor de pe mormântul poetului“. Pe 17/29 decembrie 1892, Comitetul Eminescu, prin „subscrișii“ T.G. Rosetti, I.C. Negruzzi, Dr. I. Neagoe, N. Mandrea, A. Chibici-Revneanu și Titu Maiorescu, înaintează primarului Capitalei o scrisoare oficială, prin care îi solicită acestuia să binevoiască „a primi acest titlu de rentă în depozitul Primăriei“. La data de 8 ianuarie 1893, Primăria îi adresează „D-Sale D-lui Titu Maiorescu“ următorul răspuns: „Domnule,/Am onore a ve comunica, că s’a primit la Cassa Comunală un titlu de rentă Română perpetuă 5% sub Nr. 112 cu cuponul de Octombrie 1892, ‘naintat Primăriei de Comitetul pentru ridicarea monumentului Poetului Mihail Eminescu pe lângă hârtia registrată la Nr. 57610/92“. Documentul e semnat de primar și contrasemnat de „Șeful Comptabilităței“. O paritate de aproape două milioane euro Actul la care am făcut referire a fost, în ultimii 20 de ani, extrem de puțin solicitat de persoane din afara instituției Arhivele Naționale ale României. Am avut surpriza să constatăm că, din 1979 încoace, doar un oarecare Muller (probabil cetățean german) l-a cercetat înaintea noastră, iar asta se întâmpla în 2001. Dispariția urmelor documentare ale traseului financiar al Fondului Eminescu este, fără îndoială, determinată și de ignorarea acestuia din neștiință. Dar, conform principiilor elementare de drept, un titlu de rentă perpetuă nu-și încetează funcțiunea nici dacă cei care l-au inițiat îl anulează. De fapt, el nu poate fi anulat. Ceea ce oricum nu s-a întâmplat sau, în orice caz, nu există niciun document în acest sens. Iar dacă acest titlu funcționează, atunci efectele sale sunt extrem de interesante. Căci, dacă el a fost „abandonat“ prin uitare, dobânda de 5% ar face ca suma de 1.000 lei/aur, de la depunerea de acum 116 ani, să crească, prin capitalizare, la 287.050,754 lei/aur. Ceea ce s-ar „traduce“ în 6.602.167,344 lei actuali. Am folosit, pentru a ajunge la această „paritate“, faptul că 1 leu era echivalent, în 1892 (și multă vreme după aceea), cu 0,3226 g/aur. Aceeași cantitate de aur costă astăzi 23,020 lei, ceea ce înseamnă că 1 leu de la vremea aceea este egal cu mai mult de 23 de lei actuali. Restul calculului vine de la sine. Putem merge chiar mai departe, constatând că un leu de atunci ar fi echivalent cu 6,4 euro, dar aceasta este o altă poveste. În orice caz, Fondul Eminescu ar putea fi evaluat astăzi (dacă nu a fost deturnat în alte scopuri decât cele prevăzute în actul inițial) la 1.886.300 euro. SAPTAMANA FINANCIARA, 28.03.2008 |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy