În orașul german Dessau, „Gropiusallee” și „Bauhausstraße”, sunt două indicatoare de pe un stâlp ce duc spre o clădire în care vreme de 7 ani a fost Școala de artă, arhitectură și design Bauhaus, cea mai celebră instituție germană de acest tip al secolului XX, ale cărei idei novatoare au germinat în întregul spațiu occidental lărgit. Școala a fost proiectată în 1925 de arhitectul Walther Gropius, care a testat inițial la Weimar în 1919, timp de 6 ani, ideile noului tip de învățământ vizionar, într-un institut de artă cu profil de academie de arte frumoase, școală de arte și meserii și centru de cultură artistică modernă cu orientare estetică bine definită. Prin Manifestul inaugural din 1919, Gropius declara că țelul ultim al oricărui demers artistic este construcția (clădirea), propunându-și realizarea unității dintre arhitectură, sculptură și pictură, dintre monumental și decorativ, sub semnul constructivismului și al reacției pozitive față de expresionism.
Legând arta de meșteșug, Bauhaus-ul și-a depășit cu mult profilul. El a renovat, cu veleități artizanale, arta și tehnica prelucrării materialor plastice și a metalelor, introducând și învățământul unor arte diverse ca: baletul și teatrul, tipografia, publicitatea, afișul și fotografia.
După marea traumă a Primului război mondial, oamenii de diferite categorii sociale ale Germaniei visau un altfel de „om nou”, capabil de a construi o „nouă casă” unde să trăiască fericit. Privit azi, Berlinul nu poate fi imaginat prin ce s-a pierdut sub dominația principiului „Übermansch”-ului buldozerist de „mase populare” amestecate cu molozuri de tină. Dar speranța fenixică spre o societate mai umană a prins realitate sub nietzscheana „reașezare a valorilor”.
Spiritul timpului influențează și lumea artei. Credința că vechea lume burgheză a industrialismului și a militarismului cu elita sa aristocratică s-a autodistrus în război, o dată cu toate contradicțiile sale interne, a întărit speranța sfârșitului de secol XIX, că e posibilă crearea noului și a unui viitor mai bun. „Homo architekton” este peren, așa că, mai multe orașe erau interesate de Bauhaus, când instituția a trebuit să părăsească Weimar-ul, din motive politice, fiindcă în Turingia nu s-a mai vrut finanțarea Bauhaus-ului. La Dessau, alegerea a depins de două persoane: primarul, care era un liberal cu minte deschisă, interesat de arta modernă și directorul muzeului. Dessau era pe vremea lui Gropius, un oraș industrial de protestanți în care apoi s-au acomodat și catolici, dar și o comunitate evreiască ce a dat culturii zonei pe filosoful Moses Mendelssohn, bunicul compozitorului Mendelssohn Bartholdi și pe compozitorul Kurt Weill. Totuși aici, arhitectonica clasică și neoclasică rămasă a dus la un discurs urbanistic menit a concilia natura și cultura. Anii la Dessau ai Bauhaus-ului au fost de aur, întrucât situația a depins mult de dezvoltarea politică și economică a Republicii de la Weimar. Astăzi există o conexiune a dezvoltării artistice și politice, întrucât se spune că anii de aur ai Republicii se situează între 1924-1929, când a avut loc Vinerea neagră în New York.
Ridicarea institutului Bauhaus de la Dessau, în jurul căruia se aflau și casele maeștrilor, a necesitat în plan arhitectonic schimbarea filosofiei școlii după 1923: sub sloganul „artă și tehnologie cu o nouă unitate”, se trece dincolo de dezideratul inițial ar reconcilierii artei cu meșteșugul către favorizarea oportunităților tehnologiei. Bauhaus-ul a avut astfel un rol hotărâtor în apariția esteticii industriale, militând pentru ideea unității artei și tehnicii și reprezentând primul mare centru de pregătire a unor artiști pentru industrie. La Bauhaus au predat, ca profesori, personalități artistice de seamă, printre care Paul Klee (teoria artei, tapiseria și pictura pe sticlă) și V. Kandinsky (teoria generală, pictura monumentală și compoziția abstractă). Bauhaus a promovat în arhitectură și în design-ul bunurilor de consum un stil funcțional cu scopul de a obține produse care înglobează calități artistice (forma optimă), rămânând în același timp ieftine și reproductibile prin producția de masă.
Gândirea inovatoare a Bauhaus-ului a avut influență asupra industriei germane, întrucât maeștrii erau doar o parte a întregului proces de dezvoltare. Foarte importanți au fost și studenții de la Bauhaus, ei fiind tânăra generație, ferice și prosperă, care dorea să lucreze cu industria. A apărut astfel o colaborare interesantă între Bauhaus și industrie. Foarte importante au fost, de exemplu, colaborările cu industria din Leipzig care producea lămpile de faimă Kandem, desenate de Marianne Brandt, una din studentele devenite celebre ale Bauhaus-ului, ca și o întreagă serie de lămpi de birou și de dormitor care au intrat în producție. Aceasta a însemnat autofinanțarea Bauhaus-ului.
Programa școlii țintea integrarea tuturor expresiilor vizuale, într-o nouă sinteză modernă, care trasa în miezul fructului creator construcția, frumosul artistic fiind un corolar epifenomenal. Elementele fundamentale vizuale studiate de studenți erau trei: studiul materialelor și al culorilor, studiul tehnicii și cele al proprietăților formei. Un lucru important este influența artiștilor est-europeni la Bauhaus. Unul dintre cei mai influenți a fost Moholy-Nagy, din Ungaria, care își spunea artist-inginer. Aceasta a fost o schimbare importantă în personalitatea Bauhaus-ului. Când elvețianul Johannes Litten a plecat, era mare amator de a face opere de artă unice într-o manieră meșteșugărească. Când a venit Nagy, era implicat în producția industrială și în constructivism. Aceasta a fost o schimbare majoră de la Bauhaus-ul expresionist la cel constructivist. Curicula sa universitară a devenit apoi programa de bază a oricărei școli de arhitectură și design.
Scopul ultim al Bauhaus-ului, clădirea, a dus la arhitectonici simple, gen blocurilor de nefamiliști din zilele noastre, destinate muncitorilor, ca un reflex posibil al lui Gropius pentru cei care muncesc în echipă, gen profesorilor și studenților de la Bauhaus, ajungând astfel și precursorul campusurilor universitare moderne. Apoi, opțiunea pentru modernitate s-a exprimat la Bauhaus și prin noul stil de viață conform conceptului unei corporalități sănătoase, eliberate de prejudecăți, conștiente de sine și îngrijite prin igiena zilnică. Un pensionar, amator de pescuit pentru a nu obosi până prinde un peștișor, se poate așeza pe un scăunel din cateva țevi de aluminiu prinse de o pânză rezistentă. Scăunelul poate aminti o concepție Bauhaus…
Gropius, în perspectiva construcției de case urmărea o idee. Voia să dezvolte conceptele construcției și modului de viață industrial, așa că a încercat să realizeze, în casele maeștrilor din preajma institutului, ideea de construcție în serie. De aceea se poate vorbi despre „complexul-așezarea” caselor, deși nu este propriu-zis doar unul. Sunt mai multe vile pentru artiști în jurul Bauhaus-ului. Ideea lui Gropius a fost să construiască clădirile din elemente prefabricate, de dimensiuni egale. El intenționa să demonstreze că poți construi cu aceste elemente prefabricate. Urmând și un concept estetic, Gropius a încadrat aceste construcții în Cubism. Hannes Mayer, al doilea director al Bauhaus-ului, a spus că aceste case arată ca niște sculpturi construite în manieră cubistă. Ele fiind mai mult operă de artă decât arhitectură. Astăzi se pot vedea la Bauhaus case duble detașate, care seamănă, dar nu sunt la fel, funcție de componența familială a locatarilor. Kandinsky locuia într-o clădire de familiști fără copii, iar Oskar Schlemmer, cu trei copii, avea o locuință mai mare. În 1933, când naziștii au venit la putere, orașul Dessau, ca proprietar, a trebuit să vândă aceste case fabricii Junkers. Când s-au mutat în ele, în 1939, au scos ferestrele casei scărilor și ale atelierului unde locuia Kandinsky și au pus ferestre cu rame de lemn, tradiționale, tocmai pentru a renega conceptul Bauhaus-ului. Într-un articol de ziar chiar se spunea că vor corecta greșelile Bauhaus-ului. Așa că, au divizat casele care erau proiectate pentru două familii, adaptându-le pentru mai multe familii. Nici cladirea institutului Bauhaus nu a scăpat utilizărilor abuzive. Aici a avut sediul și arhitectul lui Hitler, Albert Speer, pentru a-i realiza proiectele megalomanice. În timpul RDG-ului, în aceste case mari, tip vilă, trăiau mai multe familii, întrucât conform standardelor comuniste, erau foarte mari.
În martie 1945, clădirea Bauhaus a fost avariată, iar abia la a cincizecea aniversare, în 1976, guvernul german a decis reconstrucția clădirii principale. Astăzi Bauhaus-ul arată ca în starea originară. Datorită nazismului o mare parte dintre partizanii Bauhaus-ului au părăsit Germania și s-au răspândit în toată lumea, unde se pot vedea ideile lor inseminate în construcțiile parlelipipedice, influențând arhitectura și design-ul modern.