Măiestria peisagistică a lui John Constable a fost depășită de foarte puțini plasticieni. El a conferit stil, ambiție și impact unui subiect considerat printre cele mai modeste forme artistice. „Constable e foarte apreciat ca pictor nostalgic al vechii Anglii. Dacă priviți cu mai multă atenție picturile lui Constable, veți descoperi o viziune intensă și radicală, care a schimbat cursul artei britanice.”(Tim Marlow, Istoric de Artă)(*).
John Constable s-a născut în East Bergholt, un mic sat din Suffolk, în iunie 1776, având ca mamă pe Anne, iar ca tată pe Golding Constable, om de afaceri prosper, drept pentru care John a beneficiat de o copilarie lipsită de griji.
Între 1790 și 1800, tânărul Constable a început să schițeze peisajul rural în care trăia. La sfârșitul veacului, părinții lui au consimțit, fără tragere de inimă, ca fiul lor să plece la Londra pentru a urma cursurile Școlii Academice. Anul 1802 a fost de răscruce în viața pictorului. În aprilie, el și-a expus prima pânză la Academia Regală. Nu se cunoaște exact ce subiect avea, dar, conform predilecției sale, se presupune că ar fi fost vorba de un peisaj. Apoi, i s-a oferit slujba de profesor de artă la Academia Regală, pe care a refuzat-o în cele din urmă, întrucât, după cum spunea pictorul, ar fi fost o lovitură mortală dată oricărei perspective de a evolua ca artist. Apoi a luat o decizie celebră, spunând că face legământ să devină peisagist. „Ideea de a fi pictor peisagist e puțin delicată și s-a schimbat de-a lungul carierei lui Constable. El a declarat de la început că vrea să picteze peisaje pure, mergând cu șevaletul pe câmpii și încercând să schițeze ce vede, ca apoi să picteze în ulei.”(*). În peisajele sale, considerate adevărate bijuterii, se poate vedea un artist ce se străduiește să învețe să picteze, să învețe să stăpânească mediul și să-și găsească propria viziune când se confruntă cu natura. Dar peisajele de natură nu erau la mare căutare.
Fiind nevoit să se întrețină singur, Constable și-a asigurat comenzi de portrete. Totuși, privindu-i portretistica, se poate discerne că acest domeniu nu era perfecționat de pictor. „Efortul artistului de agăsi de lucru a fost rezolvat temporar în 1809, când a primit o comandă de a picta altarul bisericii din Nayland, un sat la câțiva kilometri de Flatford. A primit comanda fiindcă mătușa sa locuia în acel sat.”(*). Constable a pictat o imagine a lui Iisus binecuvântând sacramentele, apa și vinul, pictură aflată în spatele altarului bisericii din Nayland.
Lupta lui Constable pentru consacrare continua. Potrivit tatălui său, comenzile primite erau numai prin bunăvoința prietenilor, deoarece pictorul încă urmărea o himeră. În același an, 1809, John s-a îndrăgostit de Maria Bicknell, fiica lui Charles Bicknell, avocat la Amiralitate. Părinții Mariei erau sceptici că un pictor fără comenzi ar putea să le întrețină fiica. Astfel, pentru Constable, consolidarea carierei de pictor a devenit crucială. În 1811, a plecat în pitorescul oraș Salisbury, pentru a locui cu proaspăt numitul episcop de Salisbury, dr. John Fisher și cu soția acestuia. Fisher însuși era pictor amator. Pe Constable l-a cunoscut cu câțiva ani în urmă și îl apreciase. „Fisher avea un nepot, John Fisher, care a devenit cel mai bun prieten al lui John Constable. Cei doi și-au scris scrisori toată viața lor. Prin intermediul scrisorilor către John Fisher știm cele mai multe lucruri despre viziunea lui Constable asupra lumii și asupra artei sale.”(*). Peisajul spectaculos al orașului Salisbury a fost foarte important pentru Constable. Timp de 20 de ani, el s-a tot întors aici să picteze acest peisaj și să creeze unele dintre cele mai reprezentative opere ale sale. Una din picturi, realizată în 1823, a transformat una dintre clădirile celebre ale Angliei într-o comoară națională. Totuși, talentul său de pictor s-a cristalizat mai aproape de casa lui, ca o emanație de „genius loci”.
Constable a pictat prima sa mare lucrare în ulei în vara lui 1814, când avea 39 de ani, afirmându-se deci tardiv, chiar lângă Flatford Mill. Tabloul, intitulat „Constructorii de bărci”, înfățișează, după cum relevă și titlul pânzei, activitatea care se desfășura în zonă, într-o groapă existentă și astăzi. Foarte puține s-au schimbat în peisaj. „Constable a făcut schițe în cerneală. Apoi le-a transpus pe șevalet și le-a pictat în ulei. Lucra în două etape. Mai întâi folosea culori opace pentru compoziția de bază, pictând oamenii muncind și peisajul in jur care e neschimbat și azi. Apoi, când culorile se uscau, aplica vopsele mai granulate pentru adăugarea detaliilor, pentru a picta frunzișul, lumina etc.”(*). Din scrisorile pictorului se cunoaște că lucra până după-amiaza târziu, până când vedea fumul ieșind pe coșul proprietății Bridge, semnul că focul a fost aprins și cina urma să fie gătită. Peisajul în ansamblu poate fi asociat cu un manual de construcție a unei barje. Deși în acea vreme Anglia era în proces de industrializare, iar războaiele napoleoniene aveau să atingă apogeul la Waterloo, câteva luni mai târziu, Constable pictează o imagine idilică a lumii rurale, celebrând, într-un fel, traiul pașnic cotidian.
Pânza intitulată „Flatford Mill”, scenă de pe un râu navigabil, înfățișează mijlocul de existență al familiei Constable, râul ce le aparținea, stăvilarul și moara tatălui său, și podul Flatford, din stânga picturii. Marlow: „E o pictură asemănătoare celei numite «Consructorii de bărci» în care sunt descrise activitățile din mediul rural. E o lucrare care te invită să spui ce s-a întâmplat și ce se va întâmpla. De fapt, când o privești, totul e foarte clar, fiindcă aceste barje au venit dinspre stăvilar și sunt remorcate de un băiat călare pe un cal, în susul râului.” Constable a afirmat că pictura e o știință, o investigare a legilor naturii și, cu toate că aceasta e o pânză imensă, una dintre cele mai mari, toate indiciile arată că artistul a pictat-o în aer liber. Marlow: „Știm că a început cu o foaie de sticlă pe un șevalet. A făcut numeroase schițe așezat într-o zonă mai înaltă. Apoi, a desenat elemente de compoziție pe sticlă, cu cerneală. Pe urmă, a așezat hărtie pe sticlă și cerneala s-a imprimat pe ea, obținând conturul de bază. După aceea, a făcut schițe în ulei și a dezvoltat subiectul. Când a început pictura originală rămăseseră puține contururi ale compoziției de bază. Apoi a început să picteze efectiv.” Privitorul poate sesiza în tablou detalii similare celei din natura însăși. Marlow menționează două modalități de a privi această pictură. Una este universală, o atemporalitate întruchipată de micuța siluetă a secerătorului din lunca din dreapta tabloului, simbolizând trecerea timpului. Apoi, mai avem un element specific lui Constable: semnătura sa, „John Constable, 1817”. Aceasta nu pare pictată în colțul pânzei. Pare a fi scrijelită în pământ sau scrisă de unul dintre băieții din pictură, care pescuiesc pe malul râului. Băieții, întru-un fel, pot fi considerați alter ego-uri ale lui Constable, o amintire a tânărului artist. Tabloul poate fi o validare a copilăriei pictorului lipsite de griji.
După câțiva ani, tatăl lui Constable a murit, iar moștenirea primită i-a permis să se însoare cu Maria Bicknell. Artistul se mută apoi în Hampstead Heath, în nordul Londrei. Peisajul din Suffolk rămăsese în urmă. Hampstead Heath, îi devine un al doilea loc de muncă. Își aducea caietele cu schițe, uneori chiar șevaletul, și studia natura, culorile și lumina ei. „Observa orașul în plină expansiune, oraș cu cel mai rapid ritm de dezvoltare din Europa, din care dorea câteodată să evadeze. Dar nu privea peisajele numai pe verticală. Uneori stătea întins pe spate și-și concentra privirea asupra norilor.”(*). Pentru Constable, cerul orchestra atmosfera unei picturi. Și nicăieri nu e mai evident acest lucru ca într-o serie de picturi de 2 m, pe care a început să le picteze în atelierul său din Londra, incluzând cel mai renumit peisaj.
Un iaz ascuns în spatele unei mori a fost subiectul uneia dintre cele mai populare picturi englezești. „Carul cu fân” sau „Peisaj de amiază”, cum a fost numit când a fost expus prima dată în 1821, este o pictură reconfortantă, plină de viață. Marlow: „Constable o definește drept un peisaj rural tipic englezesc. În acest tablou remarcăm atitudinea conservatoare a artistului care i-a impresionat pe mulți. Pare o tentativă de stopare a schimbărilor industriale inevitabile. Pictura înfățișează o lume idilică, liniștită, care era, probabil, amenințată, iar oamenii încearcă să o păstreze nealterată. În acea perioadă, Constable devenea un artist tot mai paradoxal, fapt oglindit în această pânză. Dacă privim dincolo de suprafață, metaforic vorbind, vedem semnele unei schimbări radicale în tehnica de pictură a lui Constable. Peisajul e familiar. Casa lui Willy Lott în stânga, o femeie care fie ia apă pentru spălat, fie clătește rufele în râu. În prim plan se vede un câine, iar pe celălat mal, un bărbat pescuiește din barca sa. La distanță se văd niște siluiete care treieră grâul, îl recoltează. În centru, spre partea dreaptă, se află carul însuși.” Mulți au criticat unele amănunte redate de Constable în acest tablou. În special faptul că un car nu putea să transporte baloturi mari de fân sau saci de grâu treierat fără să se răstoarne, deoarece părțile laterale ale carului nu sunt suficient de înalte. Așa cum declara el însuși, Constable selectează și combină elemente din natură. Ca și în cazul tabloului „Flatford Mill” artistul încearcă să sugereze evanescența lumii, cu pete de culoare viguroase ce dau viață picturii. În cele din urmă, el caută un adevăr pur al exprimării artistice printr-un „inside of outside”. „E o schimbare semnificativă. Când era la începutul carierei, lipsit de experiență, vorbea despre naturalismul picturii. Acum vorbește despre expresionism, adică despre ceea ce simte el și privitorii în fața unui peisaj din natură. E vorba de sentimentele noastre. Sentimentul pe care i-l trezește natura lui Constable este atât o senzație fizică, de mișcare, cât și o emoție mai profundă, izvorâtă din adâncul sufletului.(*). Când tabloul a fost expus prima dată la Academia Regală, în 1821, publicul a fost puțin debusolat, dar ulterior pictura a fost catalogată drept o capodoperă a genului. Ea a fost cumpărată de un dealer francez, dus la Paris și, în 1824, în cadrul Salonului francez, i s-a acordat un premiu de către regele Carol al X-lea. Francezii, mai ales pictorul Delacroix, au văzut în această operă semnele unei transformări radicale de care însuși Constable și-a dat seama când a pictat, un an mai târziu, o operă capitală. Marlow: „E a șasea și ultima din ciclul Stour, cea mai intensă și, după spusele autorului, cea mai dificilă. Înfățișează un cal ce sare peste o poartă înaltă de circa un metru, pentru a împiedica accesul vitelor, dar suficient de înaltă pentru cal să poată sări peste ea. Calul tocmai a remorcat o barjă în amonte, departe de Flatford Mill, și se pot vedea celelalte barje în depărtare, indicând ce urmează să se întâmple sau unde se va duce respectiva barjă.”(*). Locul imortalizat în pictură se numește Float Jump și se află de-a lungul traseului pe care pictorul îl străbătea în copilărie spre școală. E și linia de graniță între Essex și Suffolk, comitatul natal al artistului. Peisajul e localizat pe partea de sud a Essexului dând înspre râu, înspre îndrăgitul său Suffolk. Marlow: „Constable a pictat acest tablou de aproape 2 m în studiolul din Londra și a distorsionat ușor peisajul. Aproape simbolic, în partea dreaptă a pânzei se vede biserica Dedham. Dacă ar fi redat peisajul așa cum era, biserica trebuia să fie undeva în spatele nostru, dacă stăm cu fața la tablou. Dar, ca în cazul «Carului cu fân», acest amănunt e nesemnificativ. Nu este important ce pictează. Eu cred că împortanța tabloului se regăsește în detalii. Vedem apa curgând printre porțile ecluzei, dedesubtul calului și călărețului. Ai senzația că auzi zgomotul apei datorită măiestriei cu care Constable a pictat o plasă pentru prins țiparii. Adevărata «sonoritate» a tabloului emană din zgomotul copitelor, în timp ce calul sare peste poartă, salt care e de fapt subiectul pânzei. Constable cunoștea istoria artelor. Leonardo a proiectat marile statui ecvestre, iar Velasquey și Van Dyck au pictat tablouri monumentale de nobili și regi călare pe armăsari imenși. Ce face Constable ? Pictează un tânăr de rând, pe un cal de tras barje. Dar acesta e la fel de măreț. Prin felul în care Constable l-a pictat, ne dă senzația, mai ales dacă stăm în fața tabloului, că noi înșine suntem pe cal și simțim vântul dinspre pânză.” Artistul reușește să sugereze ideea peisajului ca experiență fundamentală. Toată sinestezia acestui domeniu e fluxul și refluxul ontologic dintre „dat” și „redat”. De aceea schițele lui Constable la scară naturală autodefinesc o experiență fundamentală. Este o operă care pare a te atrage în mijlocul ei, înlăturând mâna creatorului ca și cum ar fi modelată din lutul primordial. „E o pictură care se autocreează sub ochii noștri. La un anumit nivel, Constable redă acest moment dramatic în mișcare, dar, în același timp, îl sugerează prin fluiditatea culorilor. În această operă, vorbind poetic despre cal, pictorul lasă imaginea să-i scape din frâu. Astfel, ne atrage atenția asupra unui mod nou de a exprima adevăruri despre lumea înconjurătoare. Eu cred că e cea mai reușită operă a lui Constable.”(*). Într-adevăr, puțini artiști occidentali au atins acest nivel de intensitate pasională creatoare. Foarte mulți au realizat schițe, dar această schiță are o gravitate monumentală și o grandoare inegalabile. Ea reprezintă, după cum susține și Tim Marlow, o provocare pentru impresioniștii și expresioniștii francezi din secolul XX.
În 1824, soția lui Constable, Maria, se îmbolnăvește de tuberculoză. Ea și copiii s-au mutat la Brighton, sperând că aerul marin îi va readuce sănătatea. Constable călătorea des de la Londra la Brighton și a început să picteze marea. Cu toate că nu-i plăceau orașul și locuitorii săi, pe artist l-a inspirat clima atât de schimbătoare de la Brighton. Tabloul „The Chain Pier”, are tot circa 2 m și e primul care redă un peisaj din afara Suffolk-ului. Opera a fost criticată de „London Magazine” și nu și-a găsit cumpărător decât după moartea pictorului. Marea agitată și norii întunecați de deasupra cheiului sunt considerați adesea o reflectare a îngrijorării pictorului față de sănătatea precară a soției sale. Marlow: „Totuși sănătatea Mariei s-a îmbunătățit suficient pentru a da naștere celui de-al șaptelea copil al lor, la începutul lui 1828. Dar, în vara aceluiași an, s-a îmbolnăvit din nou, iar în noiembrie a murit. Constable a fost devastat. «Pentru mine, fața lumii s-a schimbat», spunea el.”
Cu 14 ani în urmă, când era foarte îndrăgostit de Maria, chiar înainte de a se căsători, a făcut niște schițe ale castelului Hadleigh, o veche ruină medievală cu vederi superbe spre estuarul Tamisei și spre mare. Imaginea ruinei solitare și delabrate se pare că a atins o coardă sensibilă a memoriei sale vizuale și l-a determinat, la sfârșitul anului 1828, să înceapă una dintre cele mai frumoase și mai emoționante picturi. Starea de spirit a lui Constable era variabilă. El însuși spunea că nu e de mirare că picta furtuni devastatoare. Iar pânza despre care credea că va fi cea mai valoroasă, vechea sa muză, catedrala din Salisbury era aproape întunecată de nori amenințători. Marlow: „De data aceasta avea probleme politice. Conservatorul Constable era îngrozit de dezbaterea legii reformei din 1832, care extindea circumscripțiile electorală din mediul urban și le reducea pe cele din mediul rural. Constable considera că era un atac la adresa constituției care, citez: «dădea guvernul pe mâinile neisprăviților societății». De aceea, pentru Constable, Anglia era acoperită de un nor.” Pictura în sine are o calitate mântuitoare. Curcubeul e un simbol biblic al împăcării lui Dumnezeu cu omenirea, după Potop. În această creație, după ce a protestat împotriva morții nedrepte a soției sale, pictorul pare împăcat și el din nou cu lumea.
Opera târzie a lui Constable tinde către abstarcție, generând o mare influență asupra impresioniștilor care au îmbrățișat ideea că peisajul ar putea fi „primum movens” pentru experimentul avangardist. Pictorul a intrat în lumea umbrelor pe 31 martie 1837, cu sentimentul că opera lui nu-și câștigase recunoașterea meritată, rămânând în istorie ca un personaj ce depășește pseudoevidențele, fiind un conservator și un artist radical a cărui operă se opunea tradiției pentru a-i incita conținuturile perene.