Schimbarea la față a sfinților este cu siguranță o minune, un semn, un fapt supranatural. Schimbarea la față a muritorilor de rând, chiar și a putătorilor de sutană, nu este întotdeauna la fel de minunată, ba chiar uneori este de-a dreptul jenantă, penibilă. S-a scris și s-a vorbit enorm în ultimul timp despre foștii colaboratori ai securității, care au existat în toate domeniile vieții publice de dinainte de 89. Chiar dacă momentan dosarele slujitorilor bisericii nu sunt prioritare, în viitor s-ar putea arăta destui „schimbați la față” (după Revoluție) și din rândurile clerului.
Însă astfel de schimbări la față nu sunt chiar o noutate. Aflăm cu stupoare dintr-un almanah al Episcopiei Caransebeșului tipărit în 1918 (adică înainte de Marea Unire) că și întâiul patriarh al României reîntregite, dr Elie Miron Cristea, suferea de astfel de transformări subite. Dintr-un supus credincios al Imperiului Austro-Ungar, înaltul prelat a devenit peste noapte un mare supus, la fel de credincios, al noii stăpâniri românești.
Chiar în 1918, anul marii adunări de la Alba Iulia, la Caransebeș a poposit în primăvară Alteța Sa Arhiducele Albrecht. Iată descrierea evenimentului în almanahul caransebeșean: „La sărbătorile Sfintelor Paști a avut orașul Caransebeș fericire de a primi pe Alteța Sa imperială și regală arhiducele Albrecht, fiul arhiducelui Frederic, ca reprezentant al majestății sale Regelui nostru Carol, venit la solemnitatea desvălirei monumentului fericitei Regine Elisabeta, apoi și a inaugurărei edificiului nou gimnazial și a desvălirei monumentului ridicat în curtea gimnaziului, în onoarea (…) eroilor căzuți pe câmpul de luptă, profesori și tinări, cari din urmă din băncile școalei au luat arma în mână pentru apărarea patriei și a tronului (!) dând probe de vitejie strălucită (…).”
Alteța sa Arhiducele Albrecht a electrisat întreg publicul cu înfățișarea sa tânără și zâmbitoare, cu pășirea amicală, lipsită de orice rigiditate. O pășire liberă, vioaie, primind cu zâmbet de bucurie manifestațiunile de loialitate și uralele publicului.
Alteța sa a binevoit să primească și deputațiuni și așa i s-a prezentat și Prea Sfinția sa Domnul Episcop Miron E. Cristea cu o deputațiune (n.r. - delegație) a bisericei, preoți și mireni, cu care ocasiune a rostit următoarea cuvântare: „Alteța Voastră cesaro și regească, vizita Alteței Tale în orașul și ținutul nostru din prilejul festiv al manifestării sentimentelor de pietate față de fericita noastră Regină Elisaveta și în calitate de reprezentant al gloriosului nostru Rege Carol IV, a stârnit mare bucurie în inima preoților și credincioșilor din eparhia Caransebeșului.
Sunt interpretul fidel al sentimentelor tradiționale ale tuturor institutelor bisericii mele și al credincioșilor mei Români, când înaintea feței Alteței Tale din nou dau espresiune alipirii noastre omagiale și fidelității noastre nestrămutabile cătră:
Majestatea Sa gloriosul rege Carol IV, cătră Majestatea Sa iubita noastră Regină Zitta, precum și cătră membrii glorioasei Case domnitoare Habsburgice (!!!); accentuând cu tot respectul că fidelitatea cătră tron și patrie esprimată de mine în cuvinte debile au dovedit-o și pecetluit-o vitejii fii Români ai eparhiei mele (n.r. – care au slujit în armata imperială) cu nenumăratele și de toți recunoscutele lor fapte eroice și marele lor jertfe de viață.
Cu deosebit respect rog pe Alteța Ta ca să asiguri grațios pe Majestatea Sa și pentru viitor de loiala noastră supunere.
Trăiască Majestatea Sa Regele Carol IV,
Trăiască Majestatea Sa Regina Zitta,
Să trăiești și Alteța Ta la mulți ani!”
A urmat răspunsul Alteței Sale după care apoi a agrăit aproape pe toți membrii deputațiunei în modul cel mai afabil.”
Desigur, citind un asemenea text, rămâi mut…, dar nu neapărat de admirație. Cel care aducea „espresiunea alipirii omagiale” către autoritățile imperiale, ședea la Alba Iulia în fruntea mulțimilor de români, alături de episcopul greco-catolic și viitorul cardinal Iuliu Hossu (care a citit proclamația alipirii Transilvaniei la patria mamă), omagiind însă cu totul alte autorități. Dr. Elie Miron Cristea, născut la Toplița în 1868, de Sf. Ilie, a studiat teologia la Sibiu, apoi în perioada 1890-91 a funcționat ca învățător la Orăștie. În toamna anului 1891 merge la Universitatea din Budapesta, unde studiază filosofia, obținând în 1895 titlul de doctor. În ziua de Rusalii 1908, a fost hirotonit protosinghel, apoi a fost ales episcop la 20 aprilie 1910. După înfăptuirea Marii Uniri, ctitorește Mânăstirea Izvoru Miron de la Românești, de lângă Făget. A rămas în istorie ca întâiul Patriarh al României reîntregite. Cât despre „schimbările sale la față”, singurul în măsură să-l ierte este Dumnezeu cel bun și veșnic.