Ich nehme diesen Preis nicht an. – Nu primesc acest premiu.

Scurt și concis. Așa îl cunoaștem pe papa literaturii germane, Marcel Reich-Ranicki. Expunerea motivului care l-a determinat la această declarație fusese rostit, cu aceeași claritate, deja în prealabil: La atâta prostie, cât am văzut în această seară, nu cred că mă număr printre ei. Cu ei seniorul literaturii germane, 88 de ani, i-a numit pe câștigătorii Premiului German de Televiziune pe anul 2008. Decernarea premiilor a avut loc la 11 octombrie la Köln, festivitatea de decernare fiind organizată de postul de televiziune ZDF și transmis a doua zi seara, la ora 20.15, cea mai bună oră de emisie. Criticul trebuia să primească Premiul de Onoare pentru renumita sa emisiune Cvartetul literar din anii 1988 – 2001.

Cu această acțiune eclatantă Reich-Ranicki a furat Târgului de Carte de la Frankfurt show-ul, cum spune neamțul, înainte ca acesta să-și deschidă porțile. Toate ziarele au acordat comentarilor criticului o atenție deosebită, comentând la rândul lor cele întâmplate, de parcă n-ar exista alte probleme pe lumea aceasta. Mai ales foile de bulevard s-au năpustit pe acest fleac. BILD, cel mai răspândit ziar din Germania, a urmărit toată săptămâna evoluția „evenimentului”, fiindcă Thomas Gottschalk, moderatorul emisiunii, i-a promis supăratului că îi va aranja o emisiune specială unde ei doi vor discuta despre valoarea televiziunii. Emisiunea a fost transmisă tot de ZDF vineri seara, 17 octombrie. Și cum era de așteptat, criticul literar a repetat critica sa la adresa calității mediocre a programelor de televiziune.

Mai mult chiar, Marcel Reich-Ranicki a ținut miercuri (15 octombrie) o cuvântare la Baden-Baden. A atacat din nou direcțiunile posturilor de televiziune, fără a face cel mai mic efort de a formula critica sa în expresii diplomatice: Trebuie să crez că unii intendanți transmit intenționat lucruri mizerabile. Ei cred că publicul vrea prostiile. Parcă publicul ar fi o adunătură de idioți. Este de neconceput cât de slab este acest program.

Claudia Wick, membră a juriului de decernare a Premiului German de Televiziune, a vorbit vineri dimineață la DEUTSCHLANDRADIO KULTUR de un atac general, la care ți-e greu să răspuns. Ea, în timpul emisiunii, la început avea impresia că critica aspră se referea numai la programul de decernare, dar mai târziu și-a dat seama că era atacată toată filozofia de program a televiziunii germane. A apărat felul de selectare a premiaților cu argumente destul de plauzibile, afirmînd că există un sistem serios de categorii, în care sunt evidențiate și emisiuni culturale și emisiuni de știință, dar bineînțeles și alte criterii. Trebuie să insistăm ca să fim aici bine înțeleși. Se pare că un om de vârsta lui Reich-Ranicki nu se mai poate împăca cu preferințele unui public mult mai tânăr, crescut într-o lume globalizată și foarte dinamică.

Între timp s-a mai deschis un alt câmp de bătălie pentru calitatea emisiunilor de televiziune în Germania. Elke Heidenreich (65), eminent critic literar cu o emisiune literară pe canalul ZDF, a apărat acțiunea colegului ei, apreciindu-l drept un Dumnezeu al tunetului și al mîhniei, atacând în cuvinte severe pasivitatea organizatorilor în timpul programului de decernare a premiului: Unde au fost directorii de program și intendanții în acest moment, de ce n-a venit nici unul pe scenă pentru a spune ceva? Fiindcă sunt birocrați anchilozați care au uitat de mult ce înseamnă spontaneitate, dar și omenia, cultură și așa. Þi-e rușine să mai lucrez la un astfel de post de emisiune. Din partea mea, dați-mă acum afară, oricum am obosit să mai lupt.

FRANKFURTER ALLGEMEINE SONNTAGSZEITUNG de azi, 19 octombrie, analizează șirul acțiunilor din această săptămână de la Târgul de Carte de la Frankfurt, constatând că adevărata criză bancară a branșei de carte ar consta de fapt în sfârșitul emisiunii doamnei Heidenreich. Un zvon în această direcție i-ar fi lăsat să pălească pe editorii mari și mijlocii de la târg. Ceea ce putem citi în paginea 29 drept zvon se transformă deja în paginea 32 în realitate. Elke Heidenreich semnează o luare de poziție în care afirmă că intendantul ZDF-ului i-ar fi dat de înțeles că ar fi bine să renunțe la emisiunea ei de carte. Răspunsul formulat în acest text este clar și concis: Nici nu mă gândesc. Emisiunea este importantă. Lupta începe abia acum.

Cine privește peisajul foarte bogat, diversificat și nicidecum fără valoare a posturilor de televiziune germană, nu prea poate să înțeleagă această discuție. Doar o privire detailată ne ajută să înțelegem sâmburele problemei. În centrul discuției stau de fapt așa numitele posturi de televiziune publice de drept, deci în primul rând ARD și ZDF. Ele se finanțează din contribuțiile populației și au de îndeplinit ca atare un mandat de cultură generală. Tocmai aici prinde critica, fiindcă într-adevăr, se pare că și aceste posturi sunt interesate să facă tot mai mult programe de divertisment, care atrag mase mari de telespectatori, mutând în grila lor de program emisiuni de artă, muzică clasică, jazz, literatură etc. spre sau după miezul nopții.

Este duminică, ora 12 și 15 minute. ARD m-a alungat pur și simplu din fața televizorului. De la ora 11 postul a transmis decernarea Premiul de Pace al Asociației Librarilor Germani. Chiar acum vorbește onoratul de anul acesta, renumitul artist plastic Anselm Kiefer. Discursul său seamănă mai mult cu cel al unui poet. Frazele lui sunt pline de poezie și subzidite cu versuri de Ingeborg Bachmann, Paul Valéry și Paul Celan. Splendit. În acest om literatura a pierdut un mare poet, în favoarea artei plasticii și a picturii. Dar acum nu-l mai aud cum vorbește de spațiile goale, tocmai ca această fostă biserică, Paulskirche din Frankfurt pe Main, unde anual are loc ceremonia de decernare a acestui premiu, și de sarcina oamenilor de cultură de a le umple cu sensul vieții. Grila de program vrea să mă oblige să urmăresc mai departe o discuție între jurnaliști despre imoralitatea managerimii bancare. Mulțumesc! Închid televizorul și mă gândesc la Marcel Reich-Ranicki și Elke Heidenreich.


Fotografia din ziarul DIE WELT îl arată pe Marcel Reich-Ranicki cu trofeea refuzată.